Proiectul ordinului de ministrul Lucian Bode privind „Regulamentul organizării și desfășurării asistenței religioase" în ministerul Afacerilor Interne (MAI) a fost publicat pe 10 martie de Sindicatul „Diamantul” pe pagina de Facebook a organizației sindicale din MAI.
Principala noutate a ordinului este că Serviciul Asistență Religioasă, departament puțin cunoscut publicului și format din preoții ministerului, va trece în subordinea Direcției de Informare și Relații Publice.
Din documentele prezentate reiese că Sabin Gabriel Poschină, comisar-șef de poliție și șeful Direcției Juridice din cadrul Poliției Române, a adresat tuturor serviciilor de specialitate „rugămintea de a dispune specialiștilor în subordine analizarea documentației (n.r. - proiectul de ordin de ministru) pentru a se comunica un punct de vedere potrivit competențelor până la data de 19 martie 2021”, în vederea organizării asistenței religioase în MAI.
Pe lângă această adresă, mai este publicat și un proiect de ordin de ministru prin care se aprobă regulamentul de funcționare a serviciului religios în cadrul MAI. Din același document reiese că serviciul religios din cadrul ministerului era reglementat printr-un ordin de ministru din 1998. Regulamentul propriu-zis este trecut într-o anexă la ordinul de ministru.
Reprezentanții MAI au spus la Europa Liberă că proiectul nu vizează noi angajări de preoți militari, ci doar reorganizarea activității celor existenți. „În prezent, se află în procedură de consultare a structurilor din cadrul MAI proiectul Ordinul ministrului afacerilor interne privind aprobarea Regulamentului organizării și desfășurării asistenței religioase în Ministerul Afacerilor Interne. Proiectul nu presupune încadrarea unui număr suplimentar de preoți militari, ci doar reglementează activitatea acestora în conformitate cu Legea 195/2000. Facem precizarea că Ministerul Apărării Naționale a elaborat și aprobat un astfel de regulament încă din 13 ianuarie 2014”, ni s-a mai transmis din partea ministrului Lucian Bode.
Emil Păscuț, președintele organizației sindicale a declarat pentru Europa Liberă că „prezența acestora în rândul personalului cu grad din rândul ministerului nu este justificată. Pe lângă preoți, acest personal acoperă aproape 30 din numărul angajaților MAI. Preoții sunt doar o mică parte din acest personal”, reclamă Păscuț.
Ce se schimbă prin noul Ordin
Secția religioasă ar urma să deservească toate structurile din subordinea MAI, inclusiv structurile precum Poliția sau Jandarmeria.
Din anexele ordinului de ministru reiese că noutatea ordinului o reprezintă faptul că preoții MAI, reuniți într-o direcție specială denumită Secția Asistență Religioasă încă din 2000, vor trece în subordinea „aparatului central al MAI, în cadrul Direcției de Informare și Relații Publice".
Secția Asistență Religioasă va „asigură coordonarea și îndrumarea întregii activități de asistență religioasă din minister. Secția are în componență personal clerical și specialiști cu pregătire superioară care pot fi și din alte domenii decât cele teologice și care împreună lucrează pentru buna desfășurare a activității de asistență religioasă”, se precizează în anexele proiectului de ordin.
Alte precizări din proiect:
- Prin „prezentul regulament se stabilește modul de organizare și funcționare a structurilor de asistență religioasă, participarea la misiuni și operațiuni în afara statului român precum și normele privind recrutarea și selecționarea, încadrarea, recompensele și acțiunile aplicabile preoților încadrați MAI”.
- „Prin cler militar sau preoți deservenți de cult miliar se înțelege atât preoți/deservenți de cult din structurile militare, cât și preoți/deservenți din structurile demilitarizate ale MAI”.
Atribuțiile Secției
Din datele primite de Europa Liberă de la ministrul Lucian Bode reiese că atribuțiile secției formate din preoți sunt:
- asigurarea asistenței religioase personalului M.A.I în timp de pace, război, misiuni interne, misiuni internaționale de impunere și menținere a păcii și misiuni postconflict;
- cultivarea sentimentelor patriotice, a dragostei și atașamentului față de armată și a respectului față de tradițiile de luptă și jertfă ale acesteia;
- coordonarea activității de selecționare, recrutare și încadrare a preoților sau deservenților spirituali ai cultelor recunoscute de legile țării.
- Oficierea Sfântei Liturghii.
Șeful Secției Asistență Religioasă întocmește lunar un raport, prezentat în ședința de permanență a Consiliului Național Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române, iar Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ia act
Controlul ierarhic asigurat și de Biserică
Conform Legii 195/2000, preoții militari se subordonează militar și administrativ șefilor structurilor militare în care sunt încadrați (aceștia acordă anual notarea de serviciu) și spiritual-canonic, ierarhiei bisericești care i-a recomandat.
„Șeful Secției Asistență Religioasă coordonează activitatea preoților și întocmește lunar un raport, prezentat în ședința de permanență a Consiliului Național Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române, iar Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ia act”, reiese din datele trimise de ministrul Lucian Bode.
Primul preot a fost angajat la MAI în 1994
Ministrul Lucian Bode a transmis, la solicitarea Europa Liberă, o serie de date prin care explică necesitatea acestui ordin:
- La data de 6.11.1997 a fost semnat de către Preafericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și domnul Gavril Dejeu, ministrul de interne, Protocolul cu privire la organizarea și desfășurarea asistenței religioase în Ministerul de Interne.
- Primul preot a fost angajat în anul 1994.
- La începutul anului 2000, a fost înființat Serviciul Asistență Religioasă, în cadrul Direcției Educație, Tradiții și Sport, având un preot, trei funcționari publici și un secretar dactilograf.
- La 1 iulie 2000, în aceeași structură au mai fost încadrați doi preoți. În acest moment, în Secția Asistență Religioasă sunt încadrați doi preoți.
- În data de 13 noiembrie 2000 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Legea 195, privind constituirea și organizarea clerului militar.
- Pe 5 mai 2002 s-a pus în aplicare Lege 195/2000, preoții fiind asimilați cadrelor militare.
- Între anii 2001-2007 s-au înființat și alte posturi în teritoriu, încadrându-se cu preoți. Actualmente, în structurile M.A.I. își desfășoară activitatea 17 preoți militari.
- Coordonarea și îndrumarea activității de asistență religioasă se realizează prin intermediul compartimentelor specializate la nivelul inspectoratelor generale/județene de jandarmi și protecție civilă.
Acte normative care reglementează asistența religioasă din MAI:
- Legea 195/2000 privind constituirea și organizarea clerului militar;
- Modalități de coordonare, îndrumare și evaluare a structurilor subordonate;
- Cercuri pastoral misionare și de pregătire continuă a clerului militar din Ministerul Afacerilor Interne;
- Întrunirea anuală metodică și de specialitate a preoților militari din cadrul Ministerului Afacerilor Interne;