Cu câteva minute înainte de startul etapei a 2-a, autoritățile au restricționat accesul persoanelor fizice în platformă

Platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 a restricționat accesul persoanelor fizice în sistem, cu doar câteva minute înainte de demararea etapei a 2-a.

Cu doar câteva minute înainte ca programul României de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 să fie deschis pentru etapa a 2-a- populația de peste 65 de ani, persoanele aflate în evidență cu boli cronice și angajații din domenii esențiale - platforma online prin care persoanele fizice se puteau programa pentru vaccinare a restricționat accesul acestora în portal.

„Atât pentru etapa 1 (Persoanele incluse în categoria lucrătorilor din domeniile sănătății și social – sistem public și privat), cât și pentru etapa 2 (populația cu grad de risc și lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale), înscrierile se realizează la nivelul persoanelor juridice. Mai exact, fiecare instituție desemnează responsabil care să facă programarea centralizat pentru personalul care dorește să se vaccineze.”

Practic, în acest moment, platforma nu permite o înscriere în calitate de persoană fizică pentru această etapă de vaccinare decât dacă ea se face prin intermediul angajatorului sau medicului de familie, lucru anunțat în ultima clipă, astfel că cei care au sperat că se vor putea înscrie în prima zi, sunt acum nevoiți să reia procesul printr-o „persoană juridică”.

Inițial, coordonatorul Comitetului Naţional pentru Planificarea Vaccinării Covid-19 în România, Valeriu Gheorghiţă, a spus că programările persoanelor care au peste 65 de ani și ale celor cu boli cronice se pot face individual, prin medicii de familie, prin serviciile de call center, prin direcțiile de asistență socială și prin aparținători.

Contactați de Europa Liberă, reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică a refuzat să explice gestul. „Vorbiți cu cei care se ocupă de vaccinare”, a transmis Andi Manciu, șeful grupului.

Între timp, platforma online a picat și afișează următorul mesaj: „În acest moment se încarca datele în aplicația de programare pentru etapa a II-a de vaccinare. Vă rugam să reveniți! Vă mulțumim pentru înțelegere!”

Contactată de Europa Liberă, Cristina Călinoiu, din cadrul grupului de comunicare al platformei naționale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a promis că va reveni în scurt timp cu o lămurire.

ACTUALIZARE 15:30: STS explică motivul pentru care platforma e blocată „Referitor la funcționarea platformei naționale pentru programare la vaccinare împotriva COVID-19, Biroul de presă al STS face următoarele precizări: Având în vedere că trecerea de la prima etapa s-a realizat începând cu orele 15:00, în acest moment se realizează transferul tuturor serviciilor de pe platforma disponibilă pentru etapa 1 pe varianta actualizată pentru etapa 2. Facem precizarea că platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/ nu s-a blocat din cauza numărului de accesări multiple, fiind în procedură de actualizare. Specialiștii STS desfășoară activitățile tehnice necesare pentru asigurarea funcționării în condiții de siguranță a platformei de programare la vaccinare.”, se arată într-un comunicat de presă.

În continuare doar persoanele juridice pot face programări prin platformă pentru etapa a 2-a de vaccinare.