Sâmbătă, 1 februarie 2020, la Căminul Cultural din Ditrău, Harghita, 300 de localnici, majoritatea etnici maghiari, protestează pentru că brutăria din localitate a angajat doi srilankezi să coacă pâine. În fruntea manifestației ad-hoc stau primarul, deputatul și preotul din sat.
Oamenii se tem „să nu vină un val de migranți” care să le impună cultura lor. Nici nu vor să conceapă că oameni de altă culoare le-ar putea atinge pâinea și cer din toți rărunchii să fie dați afară. Dacă se poate, din țară, „că o să ajungem ca un sfert din case să fie locuite de ei.”
Un an și jumătate mai târziu, împotriva primarului Timișoarei, german de origine, începe un asalt susținut. În miez de noapte, protestatari antivacciniști descind la locuința acestuia cu lozinci xenofobe: „Să nu uiți Herr Fritz/ Timișoara nu-i Auschwitz!”, „Nazi, Nazi!”, „Afară, afară/Afară cu Fritz din țară!”. Peste altă jumătate de an, liderul AUR, George Simion, însoțit de membrii ai noii drepte forțează intrarea în primărie și chiar pun la cale înființarea unei ligi anti-Fritz.
Scenele din Ditrău și Timișoara se repetă la o scară mai mică în fiecare părticică reală sau virtuală din țară.
Deseori, unii români sunt agresați fizic sau verbal în numele unui așa-zis patriotism. În Parlament, sub acuzația că „se vinde țara”, în spitale, pentru că „se servesc interese străine”, în școli, unde nu „se predă doar trecutul glorios” pentru că poporul își arată prea slab dragostea de țară, într-o Europă globalizată și fără granițe, din care ar trebui să ieși, cred unii.
Un copil fuge pe sub un steag imens în timpul unui marș ce a avut loc în 2015, la București, cu ocazia celebrării a 94 de ani de la nașterea Regelui Mihai I.
Într-o lume în care naționalismul deghizat în patriotism este zbierat de Viktor Orbán, în Ungaria, Vladimir Putin, în Rusia sau Donald Trump, în America, în timp ce în numele lui sunt marginalizați și omorâți oameni și atacate țări, România nu putea sta pe margine de la spectacolul dezumanizării. La noi, cu etno-naționalismul nu cochetează doar AUR sau extrema dreaptă asumată, ci fracțiuni bune din toate celelalte partide.
Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor! Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos.Regele Mihai I al României
În numele lui, pe 21 aprilie 2021, panglica unui contor electric era tăiată cu fast în comuna Frumușica din Botoșani, în prezența președintelui PNL de la județ. Contorul este înfășurat în tricolor, la fel și primarul localității.
Patriotismul de fațadă e cel mai vizibil, dar și cel mai dăunător. Patriotismul nu este un mit, ci ceea ce ne imaginăm cu toții că am vrea să fie țara. Cine suntem, de unde venim și unde vrem să ajungem, la ce aspirăm în fiecare moment istoric ca nație, sensul identității noastre colective, care ne face oameni și cetățeni.
Patriotismul e un perete care îi separă pe cei dinăuntru de cei din afară. Mulți îl văd ca pe un război cu relativismul, politicile de identitate, multiculturalismul care reprezintă o amenințare la adresa valorilor naționale.
Un perete într-o țară în care 5,7 milioane de români, un sfert din populație, trăiesc în diaspora, majoritatea în Europa pe care o contestă și o neagă. Emigranți și ei. Unii marginalizați în țările în care sunt.
Patriotismul înseamnă protecția individuală, angajamentul pentru egalitate și aspirația către libertate. El stă în respectul pentru proprietate și în umanitate, în poveștile pe care le spunem sau în memoria colectivă. E o formă de respect pentru tradiții doar prin a te scufunda în ce e mai bun în literatură, istorie; nu e despre mândria personală și trebuie însoțit de modestie și condescendență.
„Patriotismul este o dragoste discretă pentru ţară, o disponibilitate de a-ţi da oricând viaţa pentru ea şi de a nu mărturisi acest sentiment. Găsesc că afişarea patriotismului este indecentă. Un om care simte dragostea pentru ţară, un om care este decis ca în interesul ţării să-şi sacrifice propria existenţă nu are să se bată pe piept cu sentimentul acesta.”Corneliu Coposu, fost președinte PNȚCD
Patriotismul trebuie recâștigat astăzi, nu doar de la dușmanii săi, ci chiar de la cei mai zeloși prieteni pentru că democrațiile iliberale au pus termenul patriotism să lucreze în interesul lor propriu după ce au învățat lecția că, dacă vrei să îți învingi dușmanul, trebuie să lupți cu armele lui.
Extremismul vorbește azi limba multiculturalismului. Dacă minoritățile au dreptul la politici de identitate, majoritățile ridică întrebări de ce nu au și albii, și creștinii, și alte grupuri dominante în societate, care se consideră politic și cultural private de drepturi, același tratament. Așa crește valul de autovictimizare pe care urcă extremismul.
Europa Liberă vă prezintă în zilele următoare cum se vede patriotismul prin ochii românilor din țară și din afară. Cât de umani suntem cu cei care ne-au devenit compatrioți și câtă xenofobie, rasism, șovinism sau toleranță mai avem. Cum ne-a învățat istoria predată în comunism să facem din etno-naționalismul construit pe figuri mitice, care conveneau partidului, literă de lege.
Ca să înțelegem unde se termină patriotismul și unde începe extremismul cosmetizat în naționalism și cum profită politicienii și toți ceilalți oportuniști de cei care reprezintă pe drept imaginea României la competiții sportive, în cultura mondială sau pe marile scene ale lumii.
Ca să ne iubim țara bine, înseamnă să o iubim moderat și cu bun-simț.