Ai ajuns acasă la familie și probabil că deja ai fost asaltat cu întrebările „Ți-ai găsit pe cineva?”, „Când vă căsătoriți?”, „Când faceți un copil?”.
Dacă nu ai ajuns încă la ai tăi, din experiența anilor trecuți poate că ți-ai făcut deja o idee despre cum vor încerca să te descoasă.
Probabil că urmează și masa de Crăciun cu familia extinsă și te aștepți ca unchiul Costel* să vorbească despre cine din politică fură mai mult, cine-i bun și cine-i rău într-un război sau altul, despre Covid sau despre vreo conspirație atât de trasă de păr încât poți doar să râzi când o auzi.
Doar un exemplu: „UE vrea să vândă Transilvania ungurilor”, iar reacția ta poate să-l supere pe cel care rostit-o. Și de aici începe! Ce faci?
Ei bine, psihologii și sociologii cu care ne-am consultat - sau pe ale căror cărți le-am citit - spun că putem discuta orice subiect, dar să nu devenim „parohialiști” sau propovăduitorii ideilor, mai ales atunci când subiectul discuției nu este sub controlul nostru.
De asemenea, să nu ne fie frică să spunem când ne deranjează un subiect, mai ales dacă face referire la chestiuni personale.
Și, la fel ca la război, putem să ne facem aliați dintre cei aflați la masă, dar să nu ni-i facem adversari pe cei cu care discutăm în contradictoriu, iar vorbele pe care ni le transmitem să fie „dezamorsate”.
Pe lângă toate acestea, pe tot parcursul evenimentului, să nu uităm care este scopul întâlnirilor de Crăciun, acela de a ne bucura că suntem împreună, că ne putem arăta afecțiunea prin cadouri și prin a împărți o masă împreună.
Un sondaj din 2023 arată că 71% dintre români vor petrece Crăciunul acasă, cu familia și prietenii, în timp ce doar 10% spun că îl vor face la munte sau în altă țară.
În 2024, statisticile arată că 53% vor petrece Crăciunul acasă, în timp ce 18% spun că vor merge în vizită la familie, dar în afara localităţii. Alți 14% merg la familia din aceeași localitate în care trăiesc și ei.
Pentru cei care rămân în familie de sărbători, sfaturile ar putea pica la țanc.
**Acest articol a fost publicat inițial pe 23 decembrie 2023.
Ce răspunzi la „Voi când faceți un copil?”
Această întrebare nu doar că este una care lovește în intimitatea cuplului, dar poate să creeze și tensiuni între cei doi parteneri, iar unul dintre ei să fie prins la mijloc într-o situație stânjenitoare.
Umorul este cea mai la îndemână și cea mai elegantă metodă pentru a evita furnizarea unui răspuns la o astfel de întrebare, spune psihologul Ruxandra Vasile.
„Putem să spunem în glumă că «încă n-am terminat de adoptat toți câinii fără adăpost de pe strada mea, când îi pun pe picioarele lor, îi văd la casa lor, atunci mă apuc și de copii»”, afirmă experta în consiliere parentală.
La un moment dat, probabil că fiecare dintre noi și-a dat seama că umorul ne ajută să detensionăm o situație, iar într-un scenariu de genul acesta mesajul transmis ar trebui să fie destul de clar: nu vrei să deschizi subiectul sau nu e momentul potrivit.
Ruxandra Vasile, parent coach și psiholog, instructor certificat hand in hand parenting.
„Râsul este cel mai scurt drum între doi oameni și ne ajută să ne și conectăm mai bine cu situația și cu persoanele care au aceste neliniști legate de viitorul nostru”, subliniază Ruxandra Vasile.
Psihologul ne spune așadar să ne dăm seama că această întrebare vine de regulă dintr-o bună intenție, doar că nu întotdeauna este exprimată cu tact sau în cele mai bune momente.
De cealaltă parte, dacă tu ești cel care pune o astfel de întrebare, trebuie să ai în minte că un astfel de moment poate să ducă la tensiuni, iar pe termen mai lung, dacă insiști, poate să ducă la o ruptură de cel a cărui soartă te interesezi.
Chris Voss, fost negociator șef al Biroului Federal de Investigații, oferă în cartea „Arta negocierii” un sfat pe cât de evident, pe atât de eficient: trebuie „să ai în vedere întotdeauna că vorbești cu cineva care vrea să fie apreciat și înțeles” și „să empatizezi cu celălalt și să te pui în pielea lui”.
În plus, psihologul Ruxandra Vasile spune că, în cazul în care o rudă insistă, putem să apelăm la ajutorul cuiva care la mesele în familie, de regulă, își ia rolul de mediator și îi împacă pe cei mai vorbăreți.
„Aceste persoane sunt de regulă femeile și observă că partenerul lor a intrat prea tare în subiect. Dacă am persoane în jur cu care știu că pot face o alianță ca masa de Crăciun să fie mai puțin deranjantă, o pot face: «Mătușa, atunci când îl vezi pe unchiul Costel că e cu capsa pusă, hai să facem o înțelegere!»”, explică ea.
Ritualurile familiei
Învață să spui nu - este una dintre regulile care apare des în cărțile de dezvoltare personală, iar motivul este cât se poate de clar: discuția despre copii în mijlocul familiei extinse este cât se poate de neplăcută.
„Nu ne simțim confortabil și asta putem să o spunem cât se poate de deschis, poate tot în joacă: «Mai așteaptă și tu să începi cu interogatoriul, că abia am intrat pe ușă, stai să mănânc și eu ceva, să nu fiu pe stomacul gol când mă iei așa la întrebări»”, exemplifică psihologul.
Creierul urăște impredictibilitatea și, de regulă, se duce în zona de confort cunoscută, chiar dacă zona respectivă e una conflictuală.
Din nou, aceasta este una dintre modalitățile la îndemână de a închide cu eleganță o discuție sau de a spune, de fapt, că suntem indisponibili de a continua acea discuție în acei termeni.
Ruxandra Vasile completează că sărbătorile în general sunt momente ritualice, dar nu numai dintr-o perspectivă religioasă sau spirituală, ci și din perspectiva ritualurilor familiale.
„Dacă avem un unchi Costel care bea ceva mai mult de fiecare dată, probabil se va întâmpla și anul ăsta”, spune ea.
(*Nota autorului: La acest moment probabil că ar trebui să prezint scuze tuturor unchilor cu acest nume, pentru că apar ca exemplu negativ.)
Psihologul menționează că „tradițiile” de Crăciun pot fi dintre cele mai diverse, însă cele mai des întâlnite sunt certurile pe politică și că riscurile sunt mari ca și în acest an să se întâmple la fel.
„Așa funcționăm, după rutine, după obișnuință. Creierul urăște impredictibilitatea și, de regulă, se duce în zona de confort cunoscută, chiar dacă zona respectivă e una conflictuală”, argumentează Ruxandra Vasile.
Una dintre soluții este inventarierea acestor obiceuri: „Mergând pregătiți, avem mai multe instrumente de a evita capcanele sau aceste ritualuri care nu sunt tocmai hrănitoare. Aș recomanda să nu ne așteptăm ca de data asta să fie diferit, că probabil vom fi dezamăgiți”.
Ce faci când se ajunge politică?
Alegerile din 2024, bugetul pe anul viitor, legea controversată cu privire la evaziunea fiscală sau clasica discuție „cine fură mai mult” sun doar câteva exemple de discuții din politică.
„Întrebarea este de ce să evităm?”, răspunde sociologul Ovidiu Voicu, întrebat ce să facem când la masa de Crăciun începe să se discute politică.
Dimpotrivă, el spune că partea politică a conversațiilor n-ar trebuie evitată, ci doar purtată civilizat și recomandă, mai degrabă, o discuție despre politici publice, în locul celor despre un partid sau un politician anume. Este mai productiv.
„Ar trebui să facem un efort la tipul ăsta de întâlniri de familie, pe de-o parte, să ne educăm copiii că e un subiect care merită abordat și, în același timp, să încercăm cumva să reducem distanța între generații, ca să anihilăm tipul ăsta de discurs simplist care ne împarte între «noi» și «ei», între cei care plătesc taxe și pensionari, de exemplu”, spune analistul politic.
El consideră greșite învățăturile de bune maniere privind evitarea discuțiilor despre politică în astfel de ocazii: „Ne dăunează, pentru că face parte din lipsa de cultură politică și din lipsa de implicare”.
Prin urmare, sociologul afirmă că „nu avem capacitatea de a ne așeza la masă și să discutăm așezat despre cum ar fi bine să arate orașul, spre exemplu, fără să ajungem să înjurăm primarul sau să avem favoriți, că tu ești userist sau pesedist sau penelist și de aia vorbești așa”.
„Se perpetuează niște stereotipuri negative, cum că politica e murdară, dacă te bagi în politică te mânjești sau că în politică doar să fură ș.a.m.d., ceea ce ține departe oamenii de fenomenul politic”, mai spune Voicu.
Ovidiu Voicu, co-fondator și director executiv al Centrului pentru Inovare Publică.
El prezintă două efecte directe ale lipsei de implicare: o problemă a partidelor de a face o selecție mai bună a membrilor și o auto-excludere a oamenilor învățați din politică.
O problemă în plus o aduce și trecutul recent, când pentru jumătate de secol politica însemna Partidul Comunist.
„Chiar era un compromis, intrai în partid pentru niște beneficii și atunci nimeni nu voia să vorbească despre asta. Ce să vorbești despre Partidul Comunist la masă? Dimpotrivă, toată lumea fugea de acest subiect. Probabil că și asta contează în felul cum reacționăm acum”, argumentează sociologul.
Cealaltă parte a tuturor lucrurilor
Subiectul discuțiilor mai aprinse de la masa de Crăciun i-a adus aminte scriitorului Radu Vancu despre o scenă dintr-un film sârbesc: „Druga strana svega”, tradus în română cu titlul „Cealaltă parte a tuturor lucrurilor”.
Filmul - al cărui personaj central este dizidenta Srbijanka Turajlic, o figură esențială a activismului politic al intelectualilor din Serbia - conține o scenă exact pe tema articolului nostru.
„În miezul haotic și dement al anilor '90 din fosta Iugoslavie, soluția găsită de rude și de prieteni pentru a putea conviețui era ca, la reuniuni, să nu vorbească despre nimic politic, ci să joace cărți. Pur și simplu să stea împreună, ore întregi, și să nu vorbească decât despre ce era legat de jocul de cărți. Învățaseră între timp că, din nenorocire, cuvintele ucid”, povestește scriitorul.
Poetul Radu Vancu, conferențiar la Facultatea de Litere a Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu.
„Cuvintele pot uni, dar tot ele pot diviza. Pot construi, dar pot și distruge. Ne aduc împreună, dar ne pot despărți pentru totdeauna”, precizează Radu Vancu.
El spune că trebuie acordată toată atenția cuvintelor pe care le folosim, pentru a nu ajunge să ne temem de ele.
„Dacă vrem să nu ajungem să jucăm ore întregi cărți fără să vorbim de fapt unul cu altul, atunci ar fi indicat să fim atenți cu cuvintele noastre. Să vorbim astfel încât să nu rănim. Asta e tot ce avem de făcut”, explică el.
„E mai greu decât pare, probabil că cei mai mulți dintre noi o știm deja, din nefericire. Însă dacă nu facem asta vom ajunge să vorbim astfel încât să ucidem. Să ne dezamorsăm cuvintele. Măcar de sărbători”, mai spune Radu Vancu.
Convingerea celuilalt și alimentarea frustrării
Dacă funcționează în chestiunile personale sau la politică, poate că umorul nu este cea mai bună opțiune de a schimba subiectul atunci când discuția ajunge fie la războiul Rusiei împotriva Ucrainei, fie la cel dintre Israel și Hamas.
Psihologul Ruxandra Vasile spune că „din păcate, avem o predilecție de a discuta și aborda subiecte în care controlul nostru personal este foarte mic și în care adevărul absolut este extrem de greu, dacă nu imposibil, de evaluat și de stabilit”.
„Trebuie să ne dăm seama că scopul acestor discuții nu poate fi să plecăm de acolo toți în același gând, în asentimentul celuilalt. Dacă pornim la drum cu ideea de a-i convinge pe ceilalți de adevărul spuselor noastre, vom fi foarte dezamăgiți și vom avea o frustrare foarte mare”, completează ea.
De altfel, filosoful Peter Boghossian spune în cartea „Arta conversațiilor imposibile” că furnizarea de fapte și dovezi nu e suficientă ca să influențezi pe cineva cu care discuți în contradictoriu. Devine și mai dificil dacă pe parcursul discuției se adaugă idei din mai multe domenii.
„În majoritatea cazurilor nu înțelegem pe deplin sau avem doar iluzia că înțelegem cu adevărat ce spune celălalt vorbitor, cu atât mai mult cu cât este o discuție în contradictoriu”, adaugă el.
Dacă etichetezi frica celuilalt, îi diminuezi puterea pe care o are.
Este nevoie de o ascultare activă, adaugă Boghossian, iar fostul negociator șef al FBI, Chris Voss, dă un exemplu practic despre ce presupune această tactică: oglindirea celuilalt.
Asta înseamnă repetarea ultimelor cuvinte rostite de celălalt, pauze de tăcere în discuție sau folosirea unei voci asemănătoare cu a unui vorbitor de radio din timpul unei emisiuni relaxate.
El mai recomandă să nu încercăm să ne convingem interlocutorul să recunoască că avem dreptate și să evităm întrebările care încep cu „de ce”, pentru că „sună ca o acuzație în orice limbă”. Dimpotrivă, trebuie să-i înțelegi motivația.
El amintește de regula profesorului de psihologie Albert Mehrabian. Conform acesteia, într-o conversație, ponderea importanței este de 7% pentru comunicarea verbală, 38% pentru intonație și 55% pentru limbajul corporal și facial.
Fostul negociator șef al FBI mai spune că, dacă vrei să-l convingi pe celălalt, trebuie să obții mai degrabă un răspuns de genul „așa e!” sau „exact!”, în detrimentul unui simplu „da”.
Trebuie să negociezi în lumea interlocutorului, doar așa este posibil să ajungi la un acord, mai spune Voss. Iar acest lucru se poate obține prin combinarea unei etichetări și reformularea ideii enunțate de celălalt.
Etichetarea, explică el, înseamnă să redai perspectiva celuilalt cu propriile tale cuvinte. Dacă etichetezi frica celuilalt, îi diminuezi puterea pe care o are asupra omului respectiv și, în plus, poți să eviți o direcție negativă a negocierii sau au discuției.
Pe de altă parte, filosoful Peter Boghossian mai spune că nu va fi vreun argument sau vreo dovadă ce le va schimba părerea despre un anumit subiect, ci conceptul lor despre sine și comunitatea din care fac parte - dacă și ceilalți încep să creadă în aceeași idee.
El completează că se întâmplă ca oamenii să susțină o anumită idee nu pentru că au ceva concret în sprijinul ei, ci pentru că aceea este ideea pe care ei cred că ar trebui să o susțină. Silogismul este următorul: eu sunt o persoană de bună-credință, oamenii de bună-credință cred în ideea respectivă, deci cred și eu în ideea respectivă.
Prin urmare, în loc să întrebi „Ce te face să crezi asta?” ai putea întreba „Ce te-ar convinge - fie dovadă, fie raționament, fie argument - să-ți schimbi părerea câtuși de puțin?”.
Cel mai adesea vor răspunde că nimic, apoi vor spune că o dovadă, după care că nu știu. Asta nu înseamnă că nu merită să încerci, deoarece dialogul ar trebuie să fie prima opțiune, consideră Robert Mnookin, profesor de drept la Harvard.
În cartea sa - „Tocmirea cu diavolul: Când să negociezi, când să lupți” - el le recomandă cititorilor să încline spre negociere ori de câte ori este posibil, deoarece sunt șanse mai mari de a obține ceva decât o luptă.
Schimbarea ritualurilor negative
Psihologul Ruxandra Vasile atrage atenția că, de multe ori, discuțiile vehemente despre religie, războaie, pandemie sau politică sunt de fapt paravane pentru niște frustrări relaționale.
„Se împletesc emoțional poate niște frustrări, poate niște dificultăți de comunicare, poate niște convingeri care s-au așezat în psiho-emoționalul fiecăruia dintre partenerii discuției”, spune experta în consiliere parentală.
Iar dacă într-o discuție aprinsă au intrat un părinte și un copil adult, pot fi convingeri care sunt acolo încă din copilăria celui din urmă.
„Poți ajunge să o iei personal pentru că se pune semnul egal între o discuție în contradictoriu în care sunt negate ideile celuilalt cu o discuție în contradictoriu în care este negată personalitatea celuilalt”, explică ea.
De exemplu, cineva poate să creadă că dacă nu îi crezi ideile implicit înseamnă că nu ai respect pentru el.
„Trebuie să începem să ne dăm seama că acolo discuția a devenit un amestec de obiectiv cu subiectiv și de rațional cu emoțional”, afirmă Ruxandra Vasile.
Primul pas în acest moment ar fi separarea planurilor. „Să văd dacă pot continua discuția în plan obiectiv despre aceste evenimente din afara controlului nostru, fără să combin cu frustrări și dureri vechi”, spune ea.
Psihologul ne sfătuiește ca în timpul discuțiilor aprinse să fim conștienți că e foarte posibil să nu avem toate informațiile, iar dacă am ajuns totuși să ne enervăm este indicată o pauză.
„Discuția va rămâne acolo. Să ieșim la o plimbare de cinci-zece minute și, vorba unei prietene, să plimbăm un pic sarmalele”, glumește ea.
Ruxandra Vasile mai sugerează inclusiv înlocuirea acestor „ritualuri” din familie cu unele mai relaxante: „După cadouri și după masă, în loc să începem discuțiile, putem să propunem alt mod de a ne petrece timpul împreună”.
Ea propune o plimbare în aer liber, îndreptarea atenției către copiii din familie sau chiar boardgames.
„Dacă avem un bunic care a fost inginer, putem aduce jocuri cu magnet prin care să arate cum trebuie puse greutățile și pârghiile astfel încât să se construiască cât mai bine, să-și arate măiestria în care e competent. Putem găsi alte ritualuri”, spune psihologul.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.