Un puternic cutremur cu magnitudinea de 7,9 a lovit centrul Turciei și Siria în această dimineață. La prânz, o replică de 7,7 grade a lovit din nou centrul Turciei, potrivit Centrului Seismologic Europeano-Mediteranean.
Datele oficiale arată peste 900 de morți în Turcia și aproximativ 550 în Siria.
Sute de clădiri s-au prăbușit sau au fost afectate serios în ambele țări afectate de seism.
În Turcia, la nivel național a fost declanșată alarma de „nivel 4”, ceea ce presupune inclusiv solicitarea de asistență internațională de urgență.
În partea siriană a frontierei, cutremurul a lovit o regiune în care se află aproximativ 4 milioane de sirieni dislocați din regiuni ale țării afectate de războiul civil. Mulți dintre ei locuiesc în condiții modeste, cu acces foarte limitat la servicii medicale.
Comunitatea internațională trimite ajutoare de urgență
Uniunea Europeană a trimis deja echipe de intervenție din România și Olanda, au anunțat oficiali de la Bruxelles. Ei au menționat că Turcia a solicitat sprijinul blocului comunitar.
Președinții Franței și Germaniei au promis de asemenea ajutoare pentru Turcia. Lor și s-au alăturat oficiali de rang înalt din Belgia, Polonia, Spania și Finlanda, care au anunțat că pot trimite echipe de intervenție în orice moment.
Într-un mesaj pe social media, Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat că organizația se mobilizează pentru a acorda sprijin Turciei, stat aliat.
Anunțuri de susținere și de resurse puse la dispoziția Turciei au fost făcute de Israel, SUA, Marea Britanie, Ucraina dar și Rusia.
Cutremurul, al cărui epicentru a fost în provincia Kahramanmaras din Turcia, a avut loc la ora locală 04:17. S-a resimțit cel mai puternic în sudul Turciei și nordul Siriei, dar și în Cipru, Liban sau Egipt .
Turcia este situată de-a lungul unor falii tectonice și este adesea lovită de cutremure. În 1999, 18 mii de persoane au murit în urma unui cutremur devastator care a lovit țara.