Virologul Ian Lipkin este cel aflat la originea filmului lui Steven Soderbergh Contagion, pentru care a fost consultant și unde și apare ca personaj, iar Financial Times (FT) oferă în numărul din weekend un mare articol, cu bucăți de interviu cu el.
Actorii din filmul Contagion (2011), care s-a arătat profetic (Marion Cotillard, Matt Damon, Jude Law, Gwyneth Paltrow, Kate Winslet) apar de altfel într-o serie de anunțuri în care oamenii sunt sfătuiți ce să facă în această vreme de pandemie. Kate Winslet le cere fanilor să se spele pe mâini, iar Matt Damon le amintește să păstreze o distanță de doi metri între ei.
Profesorul Lipkin constată că în viața reală liderii politici au reacționat până acum chiar mai prost decât cei din filmul „Contagion”. Și acolo politicienii se gândesc mai întâi la interesul imediat, iar teoriile conspirației abundă, însă mai puțin ca în realitate.
Lipkin dă des interviuri pe Fox News, sperând că Donald Trump și alți responsabili politici îi vor lua în seamă sfaturile și avertismentele. El e însă convins că și dacă vom face tot ce trebuie în cazul de față, alți viruși, și mai distrugători, vor apărea în viitor.
O „criză economică brutală” care abia începe
Cu totul, Europa a trecut deja de bara a 100.000 morți, potrivit calculului realizat de Johns Hopkins Coronavirus Resource Center. În Franța, premierul Edouard Philippe și ministrul sănătății Olivier Véran, au făcut ieri seară în direct la TV bilanțul situației și au anunțat o „criză economică brutală”, care abia începe. Niciodată în istoria omenirii, a spus Edouard Philippe, n-a mai avut loc o asemenea oprire simultană a economiei pe întreaga planetă.
El a mai avertizat că ieșirea lentă din carantină (le déconfinement) se va face treptat și că viața de după data anunțată pentru începutul acelui déconfinement (teoretic 11 mai în Franța) nu va mai fi ca înainte de declanșarea crizei.
Somnambulii de la Londra
Marea Britanie e prinsă de febra declanșată de lungul articol de ieri din Sunday Times despre cum membrii guvernului, hipnotizați doar de Brexit și de înfruntarea cu Bruxelles, au intrat "ca niște somnambuli" ("sleepwalking") în criza declanșată de coronavirus. În ianuarie, când se anticipa epidemia, comitetul național de securitate numit Cobra abia dacă s-a reunit o oră, în absența lui Boris Johnson, iar ministrul sănătății Matt Hancock a spus atunci că "riscul e coborât" ca epidemia să se transmită în Anglia. Johnson, încă euforic de la victoria sa electorală din decembrie, era în acel moment... la sărbătoarea Noului An Chinezesc, împreună cu trimisul Pekinului la Londra.
Ministrul Michael Gove, un fidel al lui Johnson, a postat ieri imediat furios pe Twitter scriind că ideea că Johnson n-ar fi participat la reuniunile Cobra este "grotescă". Dar Gove a admis totuși: “Toate guvernele fac greșeli. Inclusiv al nostru.”
La rândul său, The Observer, cel mai vechi săptămânal duminical din lume, pune întrebarea: Cum a ajuns Marea Britanie să răspundă atât de rău în fața epidemiei? ca în final Boris Johnson însuși să treacă aproape de moarte. Răspunsul ziarului este: nepăsarea, o formă de hybris, și ideea nerealistă că prin inocularea populației, prin acea ‘herd immunity’, ‘imunitate de turmă’, virusul ar putea fi oprit.
China și îndoieli à la Kierkegaard
Cât despre faptul că Pekinul a anunțat deodată cu 50% mai mulți morți în Wuhan, Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), în Germania, are un editorial care, în ediția pe hârtie (iar nu și în varianta online) poartă un titlu luat din filozoful danez Kierkegaard: Entweder – oder (celebrul Enten – eller al lui Kierkegaard, adică: Sau – ori): “Sau (entweder) felul în care a fost administrată criza pandemiei de către Republica Populară a Chinei n-a fost atât de grozav și atunci propaganda triumfală prin care regimul a amețit populația și restul planetei a fost cel puțin mincinoasă. Sau (oder) regimul a ascuns adevărul de la început și și-a mințit cu bună știință atât populația cât și străinătatea, de pildă: Organizația Mondială a Sănătății.” În ambele cazuri, conchide FAZ, informațiile provenite din China nu mai pot fi crezute.
Frankfurter Allgemeine Zeitung mai are și un mare articol despre noua “urbanofobie”, combinată cu fenomenul acelor „preppers”, oameni care se prepară, se pregătesc pentru Apocalipsă și supraviețuire. Unii provin din extrema dreaptă combinată cu nuanțe ocultiste sau religioase; alții profită de pandemie pentru a fugi de oraș (urbanofobie); alții au porniri religioase, milenariste, iar în SUA cel puțin există un curent printre bogați în a-și construi, sau cumpăra gata făcute, bunkere pentru supraviețuire în caz de terorism biologic sau apocalipsă nucleară.
Tot FT, înapoi la Londra, prezintă și protestul oficial al World Medical Association (WMA), care reprezintă cca. 10 milioane de medici în lume și care acuză Organizația Mondială a Sănătății (OMS) de ‘jocuri politice’.
OMS nu a luat în seamă avertismentul Taiwanului în legătură cu coronavirus, ceea ce a dus indirect, prin încurajarea nepăsării, la dezastrul actual.
Taiwanul acuză OMS că n-a dat nici un răspuns avertismentului său trimis încă în decembrie. OMS nu recunoaște Taiwanul, în urma presiunilor Chinei. Din 2018, Taiwanul nu poate nici măcar asista la reuniunile anuale ale OMS (despre care am mai scris aici).
Australia a cerut o anchetă internațională în legătură cu originea virusului și felul în care China a tratat epidemia de la început.
În privința Chinei, mai intervine de altfel și chestiunea comercială, de pildă relațiile țărilor occidentale cu firma Huawei, care e foarte prezentă în construirea rețelei de 5G în Anglia, de pildă. Le Monde, la Paris, are un articol despre cum firma istorică franceză Bouygues Telecom încearcă să se distanțeze de Huawei în Franța, instalând echipamente Nokia și Ericsson, dar folosește totuși Huawei pentru 5G în România.
België: Is dit de toekomst?
Is dit de toekomst? (E oare acesta viitorul?) este întrebarea pe care o pune, într-un caiet special, De Morgen, cotidianul flamand din Bruxelles. Așa vom continua oare de acum înainte să locuim, să trăim, să comunicăm și să lucrăm?
Cu peste 5.000 de morți pentru o populație de 11 milioane, Belgia pare a fi țara cea mai atinsă din lume. Atât La Libre Belgique cât și tabloidul La Dernière Heure pun întrebarea dacă Belgia este într-adevăr țara cea mai afectată de coronavirus.
Intrebarea este retorică iar răspunsul e: nu. Sigur, în Spania sunt deja 20.500 de morți, iar Franța se apropie de aceeași cifră (19.323 morți contabilizați ieri seara) dar raportat la populație Belgia prezintă 42,52 decese pentru 100.000 locuitori, înaintea Spaniei (41,34), Italiei (36,69) și Franței (26,76), față de doar 4,89 în Germania si 0,24 % în China!
Cifrele sunt însă de luat cu mare prudență. Țările menționate nu folosesc același sistem de numărare a morților. Majoritatea țărilor nu comunică decât decesele care au avut loc în spitale. Belgia anunță în schimb orice deces, inclusiv cele, să spunem, ale unor persoane care aveau cancer, dar au murit deoarece îngrijirea lor a avut de suferit din pricina situației actuale.
Ministra belgiană a sănătății Maggie De Block a atras de altfel atenția că celelalte țări publică cifre și statistici incomplete. Asta dă impresia că situația în Belgia ar fi mai gravă decât în alte țări.
Realitatea este însă că, așa cum o arătam într-o postare pe Facebook acum o lună, nu se vedeau în acel moment măști pe stradă în Belgia (chiar și acum se văd doar sporadic), nimeni nu cumpăra geluri și alcool de spălat mâinile, lumea dădea noroc normal, în martie oamenii mergeau la restaurant și cinema, iar la TV nu se răspândea panică. Nu era însă apatie și fatalism nepăsător, ci în această o cultură a (supra)realismului și a lui Brueghel care e Belgia, epidemia fusese lăsată de o parte, într-o țară federală frământată de rivalitățile permanente dintre flamanzi și valoni și care luna trecută era încă fără un guvern încă din... decembrie 2018!
(Iar Belgia mai este și o cultură a alcoolului și cum majoritatea belgienilor, inclusiv polițiștii și vameșii, beau în permanență, s-a crezut o vreme că nu e un mare risc să se agațe epidemia. Până la urmă, este cultura care ne-a dat "chermeza", de la "kermis", beția colectivă (orgie, uneori) din curtea bisericii, după slujbă, "kerke-misse" în flamandă... iar Kierkegaard, în limba germanică vecină care e daneza înseamnă tot: „curtea bisericii” sau „cimitir”.)
Rămâne însă faptul că metoda de calcul lasă o impresie greșită. Steven Van Gucht, care conduce comitetul științific pentru coronavirus al țării a spus, pentru site-ul Politico: “Cine vrea să compare cifrele din Belgia cu cele din alte țări trebuie în realitate să le taie în două. E singurul mod de a căpăta o imagine apropiată de realitate.”
Olanda: încă un extremist în relație cu rușii pe spatele Ucrainei
Pe o altă notă, presa din Olanda și din Flandra se ocupă pe larg de revelațiile în cazul lui Thierry Baudet, liderul formațiunii olandeze de extrema dreaptă Nederlandse Forum voor Democratie(Forumul pentru Democrație, NFD), despre care s-a dovedit săptămâna trecută că întreține relații cu un important propagandist rus, Vladimir Kornilov. De Morgen, la Bruxelles, scrie astfel că apropierea lui Baudet de Moscova explică îndârjirea cu care formațiunea sa NFD a făcut totul pentru a obține referendumul din 2016 în legătură cu acceptarea acordului de asociere dintre Ucraina și UE.
Legăturile lui Thierry Baudet cu rusul Kornilov au apărut într-o serie de conversații pe WhatsApp făcute publice de programul TV Zembla.
Am mai scris despre cum extremele occidentale sunt fascinate de Rusia și de Putin. E vorba de suspiciuni de finanțare directă de către Rusia care privesc multe din partidele de extrema dreaptă din Europa. Finanțarea dreptei extreme se combină cu întregul mănunchi de strategii de război hibrid pe care le folosește Rusia lui Putin în tentativa pe termen lung de destabilizare a Occidentului.
Am mai scris și despre cum o anchetă a fost deschisă asupra legăturilor șefului drepte italiene Matteo Salvini cu Moscova, dar la fel au fost dovedite contacte ale rușilor cu extrema dreaptă austriacă și se investighează un posibil amestec al Moscovei în campania Brexitului din Anglia.
În Franța, Frontul Național a beneficiat de un împrumut ilegal rusesc, în 2014, de 9 milioane euro, printr-o bancă ruso-cehă, la câteva luni numai după anexarea Crimeei. Banca între timp și-a anunțat falimentul și nu este limpede dacă formațiunea lui Le Pen are de gând să ramburseze acel împrumut și cui.
Deocamdată, ca și Salvini în Italia în legătură cu legăturile lui cu Kremlinul, olandezul Thierry Baudet numește întreg scandalul o “istorioară” (een fabeltje).
Vinul românesc la rubrica de E-peritive
În sfârșit, rămânând în tematica estului Europei și a câtă lume o fi bând acum acasă în singurătate, ciocnind virtual E-peritive cu prietenii prin ecran, Financial Times oferă în suplimentul său cultural din weekend o apreciere a vinurilor românești scrisă, într-o stare de aparentă sobrietate, de experta în vinuri a ziarului, Jancis Robinson. Spun "aparentă sobrietate", deoarece la seara de degustări de vinuri românești la care ea a participat în Londra, exact înainte de începerea carantinei, ea ne spune că a gustat nu mai puțin de 46 de vinuri românești. Din cele 46, doar 13 erau albe, iar câtorva ea le-a dat 17 puncte din 20.
Ea laudă vinurile Prince Stirbey și Gitana și soiurile de Fetească și Tămâioasă, dar face o remarcă pe care mulți au tot făcut-o de-a lungul anilor, fără să fie însă ascultați: mai toate vinurile, atât albe cât și roșii, se arată prea dulci pentru băutorul occidental. Și grele, mai spune ea: cu prea mult alcool și gust de scoarță de stejar.
Se vede că experta de la FT e încă inocentă. Ea nici nu bănuiește că în România lumea încă mai întreabă chelnerul, la restaurant, dacă vinul roșu e sec (întrebare de neînțeles pentru un occidental european), iar chelnerul îi răspunde triumfător că este sec, pentru că pe etichetă scrie “demi-sec”... ceea ce in realitate înseamnă deja un sirop alcoolizat.
Doamna acesta de la Financial Times care a descoperit mirată că vinurile roșii românești sunt prea dulci ar trebui să le pună oleacă la rece, așa roșii cum sunt, să vadă ce bine le face.