Cîțu: „PSD vrea să vadă cât rezist la înjurături”. Circ în Parlament, Opoziția a adus o coasă

Protest PSD în Parlament

Luni, în Parlament, premierul Cîțu și reprezentanții Coaliției de guvernare și-au concentrat discursurile în jurul unor cuvinte cheie precum „investiții" și „dezvoltare", în timp ce PSD a mizat pe „creșterea pensiilor și alocațiilor".

Coasa adusă premierului de social-democrați , dar și cartoanele care îl înfățișau pe premier cu un sac de bani în spate au transformat dezbaterea într-un lung cor de vociferări și mai puțin una bazată pe cifre și care să trateze problemele bugetului.

„Ei m-au invitat aici să vadă cât rezist la înjurăturile lor. Eu le transmit că prim-ministrul rezistă”, a deschis Florin Cîțu Ora Premierului în Parlament. „Așa, domnule prim-ministru”, l-a încurajat Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților.

„Hai, vă rog, lăsați această circotecă ieftină”, a continuat Orban, în timp ce în spatele lui Florin Cîțu era așezată, într-un echilibru precar, o coasă din carton.

Premierul Florin Cîţu a participat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la "Ora prim-ministrului", la solicitarea PSD, care a propus tema dezbaterilor: "Bugetul tăierilor: moartea economică a României".

Anul acesta avem un buget echilibrat, credibil, un buget construit în jurul investițiilor. (...) Vom face reformă în acest an”, a afirmat Florin Cîțu.

Replica a venit de la președintele PSD Marcel Ciolacu. România este în derivă, a acuzat Ciolacu:

Veniți în parlament cu un buget de austeritate. Orban și Cîțu au lăsat un deficit de 10% si o datorie publică de peste 47% din PIB. V-am auzit că PSD scoate România din UE. Vreau să vă reamintesc că PSD a dus România în UE. România de astăzi este în derivă. Ați alocat cel mai mic pachet pentru redresare și combaterea pandemiei. Ați dat afară oameni competenți și ați angajat toate pilele. În loc să veniți cu un buget să repare, ați luat coasa în mâini și tăiați din venituri”.

Deputații PSD au venit în Parlament, ironic, cu mai multe figuri de carton decupate:

Protestul Opoziției la Ora Premierului

Deputații PNL, UDMR și USR-PLUS au taxat discursul lui Marcel Ciolacu, spunând că PSD vine mereu cu promisiuni, dar „nota de plată este achitată mereu de guvernele de dreapta".

AUR, solidaritate cu minerii din Valea Jiului

Am fost chemați de minerii din Gorj pentru că bătaia de joc a atins cote maxime. Grupul parlamentar va părăsi sala de ședință în semn de solidaritate cu minerii din Valea Jiului, acest guvern nu are o strategie, viziune, plan pentru România", a anunțat George Simion, co-președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR). Strategia fusese pregătită înainte de ședință, George Simion având o discuții cu parlamentarii AUR despre această mișcare.

Ultimul cuvânt l-a avut premierul Cîțu.

„Nu a fost vorba despre buget, promit să vă înscriu la școală, domnule Ciolacu, la o facultate cu plată. Dragi pesediști, puneți mâna pe carte, cititul nu a omorât pe nimeni!", a fost ultimul mesaj transmis de premier către Opoziție.

De la tribună, Ludovic Orban a completat: „mai lucrați puțin, mai exersați".

Dezbaterea s-a încheiat după doar 50 de minute, fără să se depășească termenul alocat de o oră.