Dacian Cioloş afirmă că a depus denunţul împotriva premierului Marcel Ciolacu pentru „răul pe care l-a făcut cu bună ştiinţă sau din prostie în cazul Roşia Montană”.
„Nu pot să accept ca cetăţean, ca român, ca europarlamentar REPER, ca un demnitar al statului român, prin declaraţii şi acţiuni pe care le face să afecteze interesele românilor şi a statului român”, spune Dacian Cioloş într-o filmare postată pe contul lui de Facebook.
Dacian Cioloș a precizat ulterior că declarațiile premierului Marcel Ciolacu prin care anunța înfrângerea României la arbitrajul internațional au afectat imaginea țării. Mai mult, fostul premier spune că a cerut procurorilor să investigheze în ce măsură declarațiile premierului au avut impact atât pe bursa de la Toronto, cât și pe bursa din România:
„Sunt companii din România care au cumpărat acțiuni la bursa din Toronto (la compania RMGC n.red), au făcut cunoscut public deja de câteva săptămâni acest lucru și valoarea acțiunilor lor pe bursa din România a crescut artificial, doar pentru că ei au cumpărat acțiuni la Toronto în urma declarațiilor defetiste pe care prim-ministrul Guvernului României le-a făcut”, a sus Dacian Cioloș.
Dacian Cioloș mai spune că de luni de zile este demonizat de „maşinăria de comunicare şi de propagandă a PSD şi a lui Marcel Ciolacu plătită din bani publici”, pentru că a avut curajul să depună dosarul de înregistrare a Roşiei Montane în Patrimoniul mondial UNESCO.
Dosarul pentru includerea Roșiei Montana în patrimoniul cultural UNESCO a fost depus în ultima zi de mandat ca prim-ministru a lui Dacian Cioloș, pe 4 ianuarie 2017.
Comitetul Patrimoniului Cultural UNESCO a înscris situl Roșia Montană în Patrimoniul cultural imaterial al umanității și în Patrimoniul mondial în pericol în iulie 2021. Acest statut interzice orice proiect de exploatare minieră în zonă.
Marcel Ciolacu și alți lideri PSD l-au acuzat pe Dacian Cioloș că, prin demersurile făcute pentru înscrierea Roșiei Montane în patrimoniul cultural UNESCO, a pus România în situația de a risca să plătească despăgubiri de miliarde de dolari, ca urmare a blocării proiectului minier.
„În cele din urmă, s-a dovedit că exact acest lucru a fost în avantajul României şi a ajutat ca România să câştige acest proces pe care l-a intentat la Tribunalul de Arbitraj Roşia Montană Gold Corporation şi Gabriel Resources. Sunt convins că procurorii vor face ce e necesar ca să clarifice această situaţie”, a mai declarat Dacian Cioloş în faţa Parchetului General.
România a câștigat vineri, 8 martie, procesul din dosarul Roșia Montană în care Gabriel Resources cerea despăgubiri de aproximativ 6,7 miliarde de dolari, potrivit deciziei Tribunalului Arbitral de la Washington.
Verdictul a venit după săptămâni în care declarații făcute depremierul Marcel Ciolacu și ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, sugerau că România ar putea pierde procesul și va fi nevoită să plătească despăgubiri de miliarde de euro.
Îți mai recomandăm România câștigă procesul Roșia Montană. Gabriel Resources trebuie să-i plătească 10 milioane de dolari