Cioloș a obținut 50,9% din voturi, iar Barna 49,1%. Diferența dintre cei doi este de 695 de voturi.
Rezultatul a fost anunțat de Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR PLUS iar primul cuvânt a fost acordat celui învins, fostul președinte Dan Barna.
„De luni rămânem același partid solid, solidar, vertical, orientat spre reforme. Închei mandatul cu satisfacții majore: am preluat un partid cu 50 de filiale, azi avem peste 1.000 de filiale. Rezultatul nu mă bucură în mod particular, dar îi mulțumesc lui Dacian Cioloș pentru fuziunea care a dat al treilea partid al României. Am încrederea că în 2024 vom da președintelui României. Rămân alături în acest proiect în care cred foarte mult. Mult succes Dacian și felicitări! Un mandat foarte bun!”
Demisie de la conducerea Renew Europe
„Rezultatul arată că nu există falii între foști USR-iști și foști PLUS-iști. Membrii vor să lucreze împreună, nu facem diferențe între cele două foste partide”, a spus președintele nou-ales, Dacian Cioloș.
El a spus că partidul va trebui să-și propună câștigarea alegerilor prezidențiale în 2024, dar și a alegerilor locale și parlamentare „pentru a pune în practică ideile reformatoare”.
Cât privește guvernarea, Dacian Cioloș a spus că USR PLUS acceptă orice negociere cu PNL și UDMR, dar fără Florin Cîțu în fruntea guvernului.
„Toate soluțiile sunt pe masă, dar fără premierul Cîțu. Nu ne mai permitem să riscăm mandatul primit de la alegători cu un premier imprevizibil și care nu pune preț pe relația de parteneriat”, a spus Dacian Cioloș.
El a spus, însă, că așteaptă rezultatul moțiunii de cenzură de marți iar decizia va aparține Biroului Național, care va fi ales sâmbătă, la Congresul USR PLUS.
Cioloș a spus că va încerca modificarea statutului partidului pentru ca mandatul unui președinte să fie de doar doi ani. „Oricum, în 2023 eu îmi voi depune mandatul”, a spus noul președinte al USR PLUS.
El a anunțat că va renunța la poziția de președinte al Renew Europe. „Voi merge zilele următoare pentru că am lucruri de clarificat: voi renunța la poziția de șef al grupului Renew ca să pot fi prezent aici, cu restul echipei, la toate discuțiile și negocierile.”
Îți mai recomandăm Opoziție sau guvernare | Congresul USR PLUS și mizele luiDacian Cioloş şi Dan Barna au rămas în competiție după primul tur încheiat pe 23 septembrie.
În cadrul primului tur şi-au exprimat opţiunea online, prin intermediul unei platforme securizate, 32.815 dintre cei 44.114 membri cu drept de vot (reprezentând 74,4% din total).
La momentul respectiv, Dacian Cioloş a obţinut 15.111 voturi (46%), Dan Barna 14.404 voturi (43,9%), iar Irineu Darău 3.300 de voturi (10,1%).
Rezultatul scrutinului online urmează să fie validat la congresul de la acest sfârșit de săptămână, când va fi ales și Biroul Național.
Fără îmbulzeala de la PNL
Din cauza pandemiei, congresul, organizat, sâmbătă, la Romexpo, în București, va fi organizat în sistem hibrid, iar cei care vor fi prezenți fizic vor avea acces doar cu dovada vaccinării complete anti-Covid.
În prima zi a congresului vor fi prezenţi la Romexpo copreşedinţii USR PLUS, membrii Biroului Naţional, echipele care candidează la Biroul Naţional şi care vor susţine prezentări, invitaţi internaţionali, comisia electorală, staff-ul tehnic şi presa.
Îți mai recomandăm Alegeri USR-PLUS: Dacian Cioloș e pe primul loc. Barna: „Suspans, mergem mai departe”În sală vor fi maxim 150 de persoane simultan, care vor respecta regulile de distanţare socială şi vor purta mască obligatoriu.
Cei 1200 de delegaţi care vor vota în cadrul congresului componenţa noului Biroul Naţional vor veni la locul respectiv împărţiţi pe fluxuri orare pentru a-şi exercita votul, a informat USR PLUS într-un comunicat remis presei vineri.
În a doua zi a congresului, 3 octombrie, dezbaterile privind modificarea statutului USR PLUS vor avea loc într-o şedinţă exclusiv online.