Conferința „Thirty Years After - Post Communism, Democracy and Illiberalism in Central and Eastern Europe” va avea în cele trei zile de desfășurare prelegeri și dezbateri ale unor cercetători și specialiști atât din centrul și estul Europei cât și din alte spații europene și extra-europene precum Franța, Marea Britanie, Austria, Spania, Turcia, Statele Unite ale Americii sau Canada, specialiști de renume precum Daniel Chirot, Peter Siani-Davies, Oliver Jens Schmitt, José M. Faraldo și nu numai.
Evenimentul își propune să aducă în atenție o serie de tematici de analiză a evenimentelor din 1989 și a perioadei post-comuniste precum: cauzele și consecințele căderii comunismului, perioada de tranziție în aceste spații, organizațiile și organismele internaționale precum NATO sau Uniunea Europeană ca factori ai democratizării, dar și analize despre societatea civilă, metamorfozele și rolul acesteia în ultimele trei decenii.
Se va analiza modul în care căderea comunismului și moștenirea acestuia și-au lăsat amprenta asupra evoluției țărilor din Europa Centrală și de Est în ultimii 30 de ani.
Totodată, conferința își propune să abordeze și tendințele contemporane și cauzele apariției unor regimuri cu influențe iliberale în această zona.
De asemenea, seria de evenimente din cadrul conferinței vizează și dezbaterea tendințelor actuale către illiberalism și populism și carențele perioadei de tranziție în toate palierele și sectoarele sociale și economice.