Vineri, 17 noiembrie, Sam Altman a fost concediat brusc de consiliul OpenAI pentru că nu ar fi fost „în mod constant sincer în comunicările sale”.
Luni, 20 noiembrie, Altman era angajat de Microsoft ca să conducă o nouă divizie care deține 49% din OpenAI. Între timp, 750 din 770 de angajați OpenAI semnaseră o scrisoare deschisă prin care amenințau consiliul OpenAI că vor pleca și ei la Microsoft, dacă Altman nu va fi repus în funcție.
Marți, 21 noiembrie, Sam Altman revine în funcție, iar adversarii săi din consiliul OpenAI sunt înlocuiți.
Ceea ce pare a fi o poveste de putere corporatistă marchează însă o nouă fază în industria AI (Inteligență Artificială), spun specialiștii. Unii observatori cred ca asistăm la trecerea de la idealismul academic în AI, în slujba umanității, la pragmatismul comercial, în slujba profitului.
Ce s-ar fi putut întâmpla?
Motivele acestui episod fulgerător de du-te vino la șefia OpenAI sunt încă neclare. Unii observatori cred ca, la nivel fundamental, Sam Altman și consiliul OpenAI nu înțeleg la fel nevoia de echilibru între viteza de dezvoltare a tehnologiei AI și eliminarea riscurilor pe care le aduce.
Sam Altman vrea să folosească mai repede Inteligența Artificială în construirea de produse vandabile, în timp ce consiliul OpenAI era mai preocupat de potențialele riscuri aduse de tehnologie.
Un alt posibil motiv al demiterii lui Altman ar fi că cercetătorii de la OpenAI au făcut un avans imens către crearea Inteligenței Artificiale Generale (AGI). Consiliul s-ar fi „speriat” de viteza avansului.
Ce e AGI?
OpenAI descrie AGI ca fiind „sisteme autonome care depășesc oamenii în cele mai valoroase sarcini din punct de vedere economic”. Spre deosebire de un calculator care poate rezolva un număr limitat de sarcini, AGI poate generaliza, învăța și înțelege în mod autonom.
Pe lângă diferențele filosofice dintre boardul OpenAI și Altman, idealism versus pragmatism, consiliul ar fi fost nemulțumit și de unele proiecte paralele ale lui Sam Altman, inclusiv o afacere cu semiconductori pentru care Altman a căutat învestitori în Arabia Saudită.
După demiterea lui Sam Altman, un alt fondator OpenAI, Greg Brockman, a demisionat în semn de solidaritate.
Cei doi au găsit imediat susținere la Microsoft, care a spus că va crea pentru ei un nou laborator de cercetare de inteligență artificială. Microsoft s-a oferit, de asemenea, să angajeze restul echipei OpenAI, în majoritate nemulțumită de demiterea lui Sam Altman.
Susținerea totală Microsoft, spun observatorii, i-a dat lui Sam Altman o putere uriașă atunci când și-a negociat revenirea la OpenAI.
Revenirea lui Altman la OpenAI a dus la schimbarea consiliului organizației. Toți membrii care au votat concedierea lui au plecat. Specialiștii se așteaptă la schimbări de organizare în OpenAI și ca noul consiliu să fie favorabil viziunii pragmatic-comerciale promovate de Altman în domeniul Inteligenței Artificiale.
Noii directori vor face probabil OpenAI o organizație mai orientată spre afaceri, scriu specialiștii, chiar dacă avem de-a face cu o organizație non-profit.
Confuzia persistă în sectorul AI
Cu toate că povestea Altman-OpenAI pare să se fi tranșat, industria încă nu a digerat evenimentul. Sentimentul general transmis este de neîncredere, de suspiciune că ceva se întâmplă, și nu știm exact ce.
Episodul ar putea duce la plecarea lui Ilya Sutskever, unul dintre fondatorii OpenAi și unul dintre cei mai proeminenți experți în AI la nivel mondial. Anecdotic, Sutskever, care a votat demiterea lui Altman, după care a regretat-o public, nu a participat la petrecerea dată la OpenAI la reîntoarcerea lui Sam Altman.
Mai mult, în timp ce blazonul OpenAI a primit o lovitură serioasă, Microsoft pare să fi jucat un rol încă nedeslușit complet. În ciuda susținerii Microsoft fără rezerve pentru Altman, mulți observatori se îndoiesc că acesta ar fi rămas la Microsoft, dacă s-ar fi angajat acolo.
În plus, reconstruirea unui departament de tip OpenAI în interiorul Microsoft ar fi încetinit progresul cercetărilor, în timp ce marile companii cu proiecte AI lucrează la turație maximă.
Iar mulți angajați ai OpenAI ar fi declarat în privat că ar prefera să se mute la o altă firmă decât Microsoft, chiar dacă au semnat petiția amenințând că îl vor urma pe Altman acolo.
Fotografia de ansamblu
Evenimentele de la OpenAI sunt doar o manifestare a curentelor de viziune diferite din Silicon Valley, atrag atenția specialiștii. Pe de o parte sunt cei care cred că, lăsată necontrolată, AI aduce un risc existențial pentru umanitate. Prin urmare, ei cer reglementări stricte. Cealaltă tabără minimalizează temerile legate de o „apocalipsă AI” și pun accentul pe capacitatea tehnologiei de a genera progres.
Cu toate că Sam Altman s-a arătat preocupat și de chestiunile de securitate ale tehnologiei, el face parte mai degrabă din tabăra optimiștilor. Prin revenirea la șefia OpenAI, el dă mai multă greutate taberei care dorește dezvoltare accelerată AI, la fel ca majoritatea angajaților OpenAI care l-au vrut înapoi.
Chestiunea siguranței tehnologiilor de Inteligență Artificială a devenit o preocupare pentru guverne și organizații internaționale.
În luna iulie, administrația președintelui Joe Biden a îndemnat șapte producători de AI, inclusiv Google, Meta, Microsoft și OpenAI, să fie de acord voluntar ca produsele lor să fie inspectate de experți, înainte de a le lansa publicului.
La începutul lui noiembrie, guvernul britanic a organizat un summit AI, unde s-a semnat o declarație internațională care recunoaște riscurile Inteligenței Artificiale și nevoie de a le aborda.
Tot pentru a ține sub control riscurile AI, administrația Biden a emis un ordin prin care firmele care dezvoltă modele AI puternice să notifice autoritățile și să ofere acces la rezultatele testelor de siguranță.
Îți mai recomandăm Marea Britanie, SUA, UE și China semnează Declarația Bletchley privind pericolele Inteligenței Artificiale