Motivarea deciziei Curții Constituționale (CCR) pe Completurile de primă instanță (C3) arată o divergență între judecătorii Curții Constituționale, care ridică semne de întrebare. Patru din cei nouă judecători CCR au avut opinii separate chiar pe fondul deciziei. Cinci membri ai CCR - patru numiți de PSD și unul de UDMR - au votat la fel și astfel s-a ajuns la concluzia că sunt ilegale toate Completurile de trei judecători (C3) care au dat sentințe în primă instanță în procesele de corupție.
Decizia CCR spune, prin votul a cinci din cei nouă judecători, că era nevoie de o specializare pe corupție a judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție. Mai mult decât atât, aceiași membri CCR solicită ca toate cazurile de corupție judecate din 2003 până în ianuarie 2019 și care nu au pronunțări definite să se reia de la zero.
- Printre beneficiarii acestei decizii se numără Darius Vâlcov, Elena Udrea, Alina Bica sau Dan Șova și mulți alți demnitari la care nu s-au încheiat definitiv procesele în care sunt acuzați de corupție. Nu este și cazul lui Liviu Dragnea, el mai are însă la dispoziție alte căi de atac.
Ceilalți patru judecători - Daniel Morar, Mona Pivniceru, Livia Stanciu și Simina Tănăsescu - au considerat că judecătorii Înaltei Curți, cea mai înaltă instanță a statului român, aveau astfel de competențe.
Mai mult, în opinia separată semnată de Livia Stanciu și Simina Tănăsescu, cele două membre ale CCR îi acuză pe cei cinci că „încalcă separația puterilor în stat și afectează independența justiției” prin decizia pe care au dat-o la conflictul sesizat de Florin Iordache referitor la felul în care Înalta Curte a alcătuit completurile de primă instanță în cazurile de corupție.
Livia Stanciu și Simina Tănăsescu spun că „CCR a intervenit arbitrar și fără a avea vreo competență în sfera judiciară, soluționând în locul instanțelor de drept comun și în afara oricărui cadru procesual legal o inedită excepție”.
Acestea se referă la o dispoziție fără precedent a CCR, care, chemată să soluționeze un conflict între Parlament și Înalta Curte, a indicat soluții pentru instanțe, care reprezintă puterea judecătorească, în cazul de față, curtea supremă a statului. Ce au spus cei cinci judecători - patru numiți de PSD (Valer Dorneanu, Marian Enache, Gheorghe Stan și Cristian Deliorga), iar al cincilea, Varga Attila
CCR „nu doar constată conflictele constituționale, dar și soluționează conflictele. Procedura în două trepte, analiza conflictului și indicarea conduitei de urmat de către autoritățile statului”.
Avocata Elenina Nicuț, care a câștigat procese împotriva CCR, dintre care unul a obligat conducerea Curții Constituționale să facă publice și opiniile separate (împotrivă) la deciziile instituției, spune că prin alineatul citat mai sus se deschide o cale periculoasă.
Referindu-se la diferența majoră de opinii între judecătorii CCR, Elenina Nicuț spune că „opiniile separate nu sunt ale unor foști juriști de CAP, ci ale unor înalți magistrați - cazul Monei Pivniceru și al Liviei Stanciu, care în cariera lor profesională au fost judecători la Înalta Curte, cea mai consistentă calificare a unui judecător. De asemenea, a mai spus Nicuț, Simina Tănăsescu este un reputat profesor de drept de la Universitatea din București, un teoretician consacrat, iar Daniel Morar a fost, de asemenea, înalt magistrat, fiind procuror la Parchetul General”. „Opiniile lor sunt consistente și calificate, au experiență la cel mai înalt standard și cea mai ridicată exigență”.
Ceilalți cinci, care au format opinia majoritară și care a devenit decizie a CCR nu au fost judecători de curte supremă și nici procurori de parchet de cea mai înaltă calificare.
În privința fondului deciziei, de a declara ilegale sentințele unor judecători de la Înalta Curte pe motiv că nu erau specializați pe faptele de corupție, Nicuț spune că „este aberantă. Un judecător de la curtea supremă a statului nu are nevoie de diplomă sau de legitimație anticorupție. Este calificat, are competențe”.
Decizia finală a CCR spune că judecătorii CCR nu au respectat o lege dată de Parlament (Legea 78/2000) care a cerut judecători specializați în fapte de corupție. În motivare, care a fost dată publicității pe 10 octombrie, bazată pe votul a cinci din nouă judecători, se arată că „Înalta Curte a nesocotit prevederile constituționale, iar modul atipic de poziționare față de Parlament denotă o nesocotire atât a obligației de respectare a legilor, cât și a exigențelor statului de drept, mai exact a loialității constituționale”. Acuzațiile celor cinci la adresa curții supreme, unde s-au judecat cazurile de corupție ale demnitarilor din România, merg până la următoarea exprimare „Înalta Curte a interferat și a adus atingere rolului Parlamentului, de unică autoritate legiuitoare a țării”.
Dojana celor cinci judecători CCR la adresa instanței supreme, care consideră că nu a aplicat o lege referitoare la magistrați specializați pe corupție este practic desființată de una dintre opiniile separate, Stanciu-Tănăsescu. Cele două judecătoare CCR spun că „Legea 78/2000 nu a avut ca destinatar instanța supremă, care are oameni specializați, ci instanțele locale”. Acolo unde este posibil să nu fie judecători care au ajuns la nivelul de pregătire al celor de la Înalta Curte.
În cealaltă opinie separată, Pivniceru-Morar, se consideră că nu se poate admite că un judecător de la prima instanță a țării nu ar fi calificat să se pronunțe pe cazurile de corupție, fie că face parte din completul de trei (prima instanță), fie că e parte în completul de cinci (instanța care dă verdictul final), mai ales că aceștia pot face parte din ambele formule de complet.
Dincolo de faptul că decizia CCR redeschide procese răsunătoare, care duc la absolvirea a numeroase cazuri de politicieni, mai cu seamă pentru că poate interveni prescripția prin rejudecarea dosarelor, se pune și problema decalajului de argumente și opinii ale membrilor care alcătuiesc CCR. Ei sunt numiți de cele două camere și de președintele țării, iar criteriile lor de selecție, în actuala formulă, nu cuprind obligația de a fi susținuți de o carieră de înaltă clasă. Valer Dorneanu și Marian Enache, de pildă, provin din rândul politicienilor, în vreme ce Deliorga și Stan au fost menționați în scandaluri politice, în care au fost asociați cu PSD.