După căderea comunismului, Parlamentul nu a adoptat vreo lege privind ziua Independenței. Partidul Comunist a impus ca sărbătoarea privind independența să fie pe 9 Mai, iar tradiția s-a perpetuat și după 1989. Subiectul este și astăzi unul de controversă politică.
Discuția de luni din ședința PNL a fost deschisă de Gigel Știrbu, inițiatorul proiectului privind ziua de 10 Mai - Ziua Independenței, susțin surse participante la discuție. Următorul care a luat cuvântul a fost europarlamentarul Rareș Bogdan. Ambii au pledat pentru un vot rapid în Parlament pentru proiectul de lege depus de PNL în 2016.
Dacă în timpul legislaturii trecute, liberalii motivau că au ținut proiectul la sertar pentru a nu fi respins de majoritatea construită în jurul PSD, acum pot strânge voturile necesare ca proiectul să treacă.
Îți mai recomandăm Ziua Independenței: 9 sau 10 Mai? Deputat PSD: „Ce a făcut Carol I pe 10 mai în afară de a ciocni o cupă de șampanie?”La discuția conducerii PNL despre ziua de 10 Mai a lipsit chiar președintele partidului, Ludovic Orban. Acesta plecase din ședință pentru a avea o altă întâlnire. Premierul Cîțu a fost însă prezent la pledoaria pentru 10 Mai.
„Votez pentru 10 Mai ziua Independenței”, a declarat Ludovic Orban pentru Europa Liberă.
Premierul Cîțu a evitat să dea un răspuns tranșant când a fost întrebat de Europa Liberă dacă sărbătorește ziua Independenței pe 9 sau 10 mai. Surse din apropierea premierului au dezvăluit pentru Europa Liberă că premierul susține data de 10 Mai ca zi a independenței, dar nu o poate asuma direct până proiectul nu trece de Parlament.
Cum se va construi o majoritate pentru 10 mai
În Comisia de Cultură din Camera Deputaților se află trei proiecte de lege cu același obiect: ziua Independenței. PNL a depus proiectul cu 10 mai, în timp ce PSD are depus un proiect prin care data de 9 mai să fie votată ca zi în care s-a proclamat Independența. Un al treilea proiect dorește tot 9 mai ziua Independenței.
Îți mai recomandăm Țară în service | Proiectul elitelor educate în Occident, filmele lui Sergiu Nicolaescu, imprecațiile lui Eminescu și pericolul rusescStrategia PNL, discutată astăzi în conducerea partidului, este ca mâine să se dea un raport favorabil în Comisia de Cultură proiectului depus de Gigel Știrbu și să fie respins cel al PSD, depus de Adrian Solomon.
Ordinea de zi a fost suplimentată special cu proiectele privind ziua Independenței.
Dacă primește un raport favorabil, proiectul privind ziua de 10 Mai trebuie să primească un raport favorabil și din partea Comisiei de Muncă. După cele două comisii, urmează să fie votat în plenul Camerei Deputaților.
Subiectul a fost discutat de liderii PNL și USR PLUS și s-a ajuns la un acord pentru 10 Mai drept Ziua Independenței.
„Noi susținem 10 mai ca ziua Independenței”, a precizat pentru Europa Liberă și președintele AUR, George Simion.
UDMR nu are precizată încă o poziție pe acest subiect. Tema i-a luat oarecum prin surprindere, spun surse din grupul Uniunii din Camera Deputaților. Surse din PNL și USR PLUS spun că nu vor fi probleme pentru a-i convinge pe cei de la UDMR să voteze proiectul cu 10 Mai.
PSD rămâne consecvent și vrea că sărbătorirea Independenței să fie pe 9 mai, ziua în care Mihail Kogălniceanu a ținut discursul în Parlament.
Marcel Ciolacu a afirmat, ieri, în discursul legat de ziua Europei: „închei spunându-vă că astăzi sărbătorim nu doar Ziua Europei, ci și Ziua Independenței României și sfârșitul celui de-al doilea război mondial”. A fost singura referire a unui lider PSD la ziua Independenței.
Adrian Solomon: Poate sărbătorim și 9 Mai și 10 Mai
Deputatul PSD, Adrian Solomon, spune că se poate ajunge la o soluție de compromis.
„Inițiativa mea se referă la 9 Mai drept ziua proclamării independenței, pe când la PNL se vorbește de 10 Mai, ziua Independenței. Pot trece ambele. Într-o zi s-a proclamat, într-o zi s-a sărbătorit. Au fost atâția zeci de ani când s-a sărbătorit ziua Independenței prin dorința Regelui I și a succesorilor săi. Parlamentul, pe 9 mai 1877, a votat prin aclamații, nu prin vot, o rezoluție care vorbea despre proclamarea Independenței”, a spus Solomon pentru Europa Liberă.
Întrebat când ar sărbători ziua Independenței dacă ar trece ambele proiecte, deputatul a răspuns: „în ambele două zile, două bătăi supără, două sărbători niciodată”.
Istoricii consultați de Europa Liberă s-au pronunțat pentru 10 Mai ca ziua Independenței.
Îți mai recomandăm Țară în service | Ce nu (mai) știu românii despre 10 Mai