Declarație adoptată de Parlamentul de la Sofia: Bulgaria nu va trimite trupe militare în Ucraina

Declarația Bulgariei a fost determinată de un chestionar în care SUA i-a întrebat pe aliații europeni câte trupe și capacități ar putea desfășura în Ucraina ca garanții de securitate pentru respectarea unui eventual acord de pace.

Declarația Bulgariei a fost determinată de un chestionar în care SUA i-a întrebat pe aliații europeni câte trupe și capacități ar putea desfășura în Ucraina ca garanții de securitate pentru respectarea unui eventual acord de pace.

Parlamentul bulgar a adoptat vineri o declarație prin care se exprimă poziția celei de-a 51-a Adunări Naționale cu privire la neparticiparea forțelor armate bulgare la operațiunile militare de pe teritoriul Ucrainei.

166 de parlamentari au votat pentru, 27 împotrivă și 11 s-au abținut, transmite BTA.

Majoritatea de guvernământ - Există un astfel de popor (TISP), GERB (Cetățenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei) - UDF (Uniunea Forțelor Democratice) și BSP (Stânga Unită) - s-a reunit joi și a pregătit un proiect de declarație prin care se opune trimiterii soldaților bulgari pe frontul din Ucraina.

Coaliția a prezentat proiectul, care a fost dezbătut și adoptat în Comisia de politică externă în aceeași zi.

Declarația a fost determinată de un chestionar în care SUA i-a întrebat pe aliații europeni câte trupe și capacități ar putea desfășura în Ucraina ca garanții de securitate pentru a pune capăt războiului, le-a declarat jurnaliștilor deputatul Stanislav Balabanov, de la partidul Există o astfel de națiune, partid populist fondat de cântărețul și realizatorul de televiziune bulgar Slavi Trifonov.

Documentul a stârnit un larg interes public și îngrijorare cu privire la o posibilă implicare a personalului militar bulgar în Ucraina, scrie agenția bulgară de știri BTA.

În plus, declaraţia adoptată de Adunarea Naţională (parlamentul bulgar) o obligă să împiedice Consiliul de Miniştri (guvernul bulgar) să iniţieze astfel de acţiuni, spune Balabanov.

Deputatul Hristo Gadjev de la GERB-UDF a spus că toate grupurile parlamentare se opun în mod clar desfășurării personalului bulgar militar într-un conflict armat.

El a subliniat că este timpul ca această poziție să fie confirmată de Parlament printr-un document oficial, pentru că unii politicieni continuă să se joace cu temerile oamenilor.

Galin Durev, deputatul BSP-Stânga Unită a spus că poziția partidului său este de a căuta o soluționare pașnică a conflictului din Ucraina. El și-a exprimat sprijinul ferm pentru declarație și speranța că negocierile de pace vor începe cât mai curând posibil.

Deputata TISP Pavela Mitova a explicat că declarația a fost menită să liniștească publicul bulgar pe fondul îngrijorării crescânde că trupele bulgare ar putea fi dislocate în Ucraina.

Prin urmare, fiind un garant al suveranității naționale, Adunarea Națională trebuie să emită o astfel de declarație, a adăugat ea.

Îți mai recomandăm Înainte de vizita la Washington, președintele Franței susține trimiterea de trupe europene în Ucraina
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.