Măsurile de reducere a cheltuielilor sunt unele impopulare, cu impact asupra bugetarilor și mediului privat și ar putea afecta în egală măsură ambele partide exact în anul electoral care bate la ușă. Motiv suficient de discordie între PSD și PNL.
Premierul Marcel Ciolacu trebuie să scoată bani din piatră seacă, anunță „reforma reală a sistemului bugetar” și este într-o permanentă stare de uimire în fața unei realități prea bine cunoscute: aparatul bugetar e umflat, leneș și consumator de bani.
„E timpul ca cei care muncesc să primească salarizarea corespunzătoare, să primească sporuri. Cei care merg la serviciu de zeci de ani să se joace Solitaire, să caute în altă parte acest mod de a munci”, a spus Ciolacu
„Sunt peste 50 de sporuri. E incredibil unde a ajuns acest fenomen”, a completat el.
Incredibil, dar adevărat. În România, cheltuielile cu salariile au ajuns în 2022 la 25-26% din totalul veniturilor, în timp ce durata vieții profesionale este de doar 31,5 ani de muncă, media în UE fiind de 36,5 ani, potrivit Eurostat.
Îți mai recomandăm Țară în service | Cei 28 de sfătuitori ai lui Ciolacu. Premierul cere economii la buget, dar nu se atinge de cancelaria sa
Ce rezolvă „reala reformă bugetară”
Ar fi deci nevoie de reforme serioase în sistemul bugetar, lucru asupra căruia economiștii avertizează de ani de zile, reforme care însă au fost mai mult pe hârtie și în discursurile politicienilor.
Cât de complicate sunt deciziile și cum se încearcă edulcorarea lor și pasarea responsabilității între PSD și PNL a devenit limpede în momentul în care premierul Ciolacu a ținut un discurs în care anunța „reformele reale”, dar l-a lăsat pe ministrul penelist al Finanțelor, Marcel Boloș, să livreze pastila amară.
În 2023, incompetența așa-zișilor profesioniști ai PSD s-a văzut, cu alde Câciu și alții care au elaborat un buget nerealist și care sunt niște haiduci care nu înțeleg macroeconomie.Cristian Pîrvulescu, analist politic
Măsurile, a spus Boloș, ar trebui să aducă la buget circa 12 miliarde de lei ( gaura bugetară a sărit de 55 de miliarde), dar marea „reformă bugetară” aduce doar 2,5 miliarde de lei. Restul de 9,5 miliarde ar urma să vină din măririle de impozite și taxe, deci din sectorul privat.
„Acestea nu sunt măsuri de austeritate, sunt de echilibrare bugetară, taie niște privilegii, elimină niște funcții care nu prea există și niște cheltuieli pe ici pe colo. Sunt mai mult de ochii lumii. Dacă nu dau rezultat, atunci vor fi nevoiți să ia măsuri mult mai dure”, spune pentru Europa Liberă analistul Ovidiu Voicu.
PSD trebuie să facă curat după propriile măsuri
PSD și PNL, fiecare în felul său, sunt responsabile de „dezastrul bugetar”, după cum îl numesc economiștii, dar, atrage atenția analistul și sociologul Ovidiu Voicu, responsabilitatea cea mai mare aparține PSD, care în epoca Dragnea a crescut fabulos cheltuielile bugetare prin mariri de pensii și salarii, umflarea nesăbuită a aparatului bugetar, cadouri fiscale făcute diverselor industrii.
”Sunt niște măsuri ale PSD Dragnea care se întorc direct împotriva PSD, care de când e în coaliție, chiar dacă nu a avut prim-ministrul, nu a făcut decît să meargă pe aceeași linie.
E prima dată când PSD trebuie să facă curat după propriile măsuri”, spune pentru Europa Liberă analistul Ovidiu Voicu.
Îți mai recomandăm Bani risipiți | Instituțiile de care nu a auzit nimeni. O caracatiță de sinecuri și rubedenii, cu salarii de top și zero rezultate
Cine va plăti cel mai scump decontul măsurilor?
Rezultatul este că ambele partide vor fi afectate de măsurile impopulare pe care trebuie să le ia, dar pe care vor să le deconteze cât mai puțin și să le transfere în sarcina celuilalt.
- De ce se tem PSD și PNL
PSD se teme că tăierile de posturi de conducere, comasarea unor instituții sau disponibilizările vor lovi inevitabil în clientela de partid și în electoratul său tradițional.
Pe de altă parte, nici PNL nu este ferit de acest risc, clientela fiind împărțită democratic între cele două partide.
De aceea, măsurile din mediul bugetar sunt departe de a fi radicale și nici nu aduc prea mulți bani la buget.
Marcel Ciolacu încearcă să lipească tema așa-zisei reforme de PNL, scoțându-l în față pe ministrul liberal de Finanțe, deși proasta construcție a bugetului se datorează fostului ministru PSD, Adrian Câciu. Acesta a supraestimat veniturile și a subestimat cheltuielile, lucru pe care PSD și Ciolacu nu și-l asumă.
La rândul său PNL se teme că va fi afectat mai mult decât PSD de măririle de taxe și impozite. De aici atacurile unor liberali la subțirimea reducerilor de cheltuieli bugetare, în timp ce greutatea cade pe umerii privaților.
Îți mai recomandăm Groapa de 7,5 miliarde de euro de la buget. De ce vrea Guvernul bani de la cei care muncesc, nu și de la cei care fentează legea?
Ovidiu Voicu: PSD va pierde cel mai mult, are premierul
Analistul și sociologul Ovidiu Voicu susține că PSD va deconta mai mult decât PNL pentru că are prim-ministrul, dar că PNL este într-o situație mai proastă pentru că deja e prăbușit în sondaje, iar electoratul lui e enervat.
„Cred că totuși PSD va deconta mai mult pentru că inevitabil vor fi afectați votanții lor în principal. Pe de altă parte, PNL a tot scăzut de când este în această coaliție, la un moment dat va atinge fundul prăpastiei. Cât pot să mai piardă din acei votanți economic liberali pe care ei îi vizează? Cred că mulți dintre ei sunt deja enervați.
În concluzie, PSD având premierul și vizibilitatea maximă pe aceste măsuri ar trebui să fie cel care pierde mai mult”, spune Voicu pentru Europa Liberă.
Îți mai recomandăm Bătălia cu deficitul: taxe noi vs economii bugetare. De unde va face rost de bani guvernul PSD-PNL?
Cristian Pîrvulescu: Electoratul PNL e lovit și se duce spre AUR
Pe de altă parte, analistul Cristian Pîrvulescu este de părere că liberalii vor avea de plătit decontul cel mai mare al acestor măsuri, care lovesc în electoratul lor. Unul care se îndreaptă deja spre AUR.
„PNL va deconta cel mai mult. E simplu: subiectul este deja folosit într-un mod populist de către AUR care a preluat în perioada restricțiilor electoratul format din mici proprietari, comercianți, meșteșugari, care era al PNL, și care lansează permanent un mesaj anti-taxe.
PSD va avea pierderi, dar nu mari, în schimb PNL are o problemă serioasă pentru că electoratul lui, ăla cât era liber, era un electorat format din mici întreprinzători. Chiar și faptul că ar fi putut să fie lovit, chiar dacă nu va fi lovit, îl împinge spre AUR”, spune pentru Europa Liberă profesorul și analistul Cristian Pîrvulescu.
Îți mai recomandăm Analiză | Premierul Marcel Ciolacu se vede prezidențiabil și învață engleza. Ce greșeli a făcut până acum
Cearta PNL-PSD și pasarea responsabilității
Actuala coaliție trebuie să taie din „statul gras”, a spus vicepreședintele PNL Rareș Bogdan, adică ”să fim mai chivernisiți, să eficientizăm sistemul public, unde sunt persoane care plimbă niște mape”.
Rareș Bogdan nu spune și ce siglă de partid au acele mape, dar arată cu degetul spre PSD și al său fost ministru de Finanțe.
„ Trebuie să vedem cine a greşit, cine a făcut o proiecţie bugetară greşită, pe ce s-a bazat, de ce s-a bazat pe o anumită încasare la impozitul pe profit, spre exemplu, şi care este mult mai mică pentru că înainte cu un an încasările din impozitul pe profit au fost generate în special de zona de energie”, spune Rareș Bogdan.
Răspunsurile de la PSD au venit în cascadă și sub forma unor atacuri prea puțin colegiale.
În stilul său contondent, fostul prim ministru Mihai Tudose acuză PNL că deficitul bugetar e „opera lor”, la fel și pensiile speciale, Ciucă fiind unul dintre beneficiarii acestora.
„Ce i-a apucat? Ce-i mână în luptă?”, întrebă Mihai Tudose.
„Nu cumva a început sezonul de vânătoare în PNL? Cu un scenariu în care niște băieți deștepți din PNL pun pe unii mai puțin deștepți să provoace replici de la PSD împotriva actualei conduceri PNL? Și apoi să-și valorifice experiența recentă de a schimba rapid conducerea (zic unii că prin septembrie)…”
Deputatul PSD, Gheorghe Șimon, fost ministru al Economiei a lovit chiar sub centura liberală, adică în plagiatul de care este acuzat fostul premier Ciucă.
”Generalul plagiator șef Nicolae Ciucă este repetent la matematică! Bilanțul perioadei de guvernare liberală o putem scrie cu negru în cărțile de istorie: cea mai mare inflație din ultimii 15 de ani (…) o risipă fără precedent a banilor publici, cu o explozie a numărului de bugetari” a scris Șimon pe Facebook.
Acestea au fost doar punctele de pornire ale unei sarabande a replicilor, acuzelor și vorbelor grele schimbate între diverși membri PNL și PSD.
Îți mai recomandăm Spitalele regionale sunt tot la stadiul de machetă, după șapte ani de planuri. 2023 înregistrează pași timizi, dar zero șantiereCiucă și Ciolacu, împăciuitorii șefi
Acuzat de mai multă vreme în PNL că este mult prea conciliant cu PSD și în special cu Marcel Ciolacu a cărui „marionetă” a ajuns, Nicolae Ciucă le-a cerut liberalilor să nu mai atace PSD pe tema creșterilor de taxe și impozite.
De fapt, atacurile nici nu au fost atât de multe în comparație cu cele venite din partea PSD, dar Ciucă, deși general, nu e omul războaielor, nici măcar a celor de uzură.
„Guvernul are nevoie de sprijin, nu de tensiuni (…) Le cer tuturor colegilor din PNL și PSD să reflecteze asupra acestor lucruri, să ne concentrăm serios spre viitor și spre rezolvarea, de urgență, a problemelor bugetare structurale. Restul e o dezbatere sterilă, care parazitează agenda reală a românilor”, a spus Ciucă.
Din informațiile Europei Libere această poziție împăciutoare nu a făcut decât să ridice tensiunea în tabăra celor care vor ca PNL să facă opoziție la PSD și să-l critice mult mai apăsat.
Este însă o tabără minoritară, dar care ar putea prinde aripi dacă sondajele vor contiuna să stea prost pentru PNL.
Și Marcel Ciolacu a transmis pe Facebook un mesaj de distanțare față de acest schimb de replici între cele două partide.
”Actul de guvernare este mai important decât păruiala politică. Un partid responsabil se află la conducerea țării pentru a arăta că este capabil să ia decizii pentru oameni, nu pentru a-și expune în piața publică frustrările politice. Nu mă voi angaja în niciun fel de conflicte care nu au legătură cu prioritățile cetățenilor (…) Scandalurile și disputele care țin de menajeria politică le las în seama altora.”
Cu toate acestea, pe măsură ce alegerile și inevitabilul decont se apropie, „menajeria politică” va fi tot mai populată cu astfel de ieșiri.
Cele două partide nu au cum să evite acest decont decât plecând de la guvernare, ceea ce este puțin probabil să se întâmple, spune analistul Ovidiu Voicu.
„Singurul mod în care ar putea să evite pierderea de imagine ar fi să fugă de la guvernare unul dintre ei, dar e prea târziu. PNL ar fi avut posibilitatea asta dacă rupea mai devreme pisica cu PSD, acum mi se pare prea târziu”.