În martie 2019, deputatul ALDE Alexandru Băișanu depunea un proiect de lege, în regim de urgență, la Senat, prin care conducătorii auto pot alege perioada în care să le fie suspendat permisul auto în termen de 1 an de la data săvârșirii faptei. S-a alăturat inițiativei și colegul său, deputatul Adrian Mocanu. Pe atunci, Băișanu se judeca cu IPJ Vrancea care i-a reținut permisul de conducere pentru trei luni, după ce a fost prins circulând cu 117 km pe oră în localitate. Decizia a rămas definitivă pe 20 mai 2019 și Băișanu a rămas fără permis pe perioada verii. Adrian Mocanu avea și el permisul suspendat după ce a lovit o fată pe trecerea de pietoni.
În expunerea de motive, cei doi demnitari deplâng soarta șoferilor care ”se aleg cu suspendarea permisului de conducere și pentru o încălcare minoră a unei reguli de circulație nu mai pot lucra și rămân fără pâine“. Politicianii au omis să precizeze că și ei se afla în aceeași situație din cauza încălcării legislației rutiere.
Potrivit judecătorilor tribunalului Vrancea, Băișanu a pierdut procesul prin care cerea anularea procesului verbal care l-a lăsat fără permis de conducere pentru 3 luni și i-au dat o amendă de 1040 de lei.
”Fapta petentului are un grad de pericol social ridicat, punând în pericol siguranței celorlalți participanți la trafic. Ca atare apreciem că prima instanță a pronunțat o soluție temeinică și legală, că nu putem primi ca întemeiat nici unul din motivele invocate și vom respinge apelul ca neîntemeiat”, se arată în motivarea tribunalului. În apărarea sa, Băișanu a arătat ”că prin procesul verbal de contravenție nu s-a indicat localitatea unde s-a săvârșit contravenția, că limita de viteză era de 80 km/h și că în acest caz nu trebuie să i se suspende dreptul de a conduce pentru 90 zile”.
Magistrații nu i-au dat dreptate. Mai mult, au constatat că senatorul nu se află la prima abatere de acest fel. ”Pe de altă parte din istoricul de sancțiuni al petentului (fila 10-11 în dosarul cauzei) Tribunalul reține că acesta în nenumărate rânduri a săvârșit același gen de contravenții fiind sancționat de mai multe ori”, se mai arată în motivare.
Conform datelor din dosar, în ianuarie 2017, senatorul a fost amendat cu 1040,80 lei și cu permisul suspendat deoarece, pe când circula pe drumul E85, a fost ”înregistrat de aparatul radar cu viteza de 117 Km/h de aparatul radar montat pe auto aparținând MAI. De asemenea, petentul avea plăcuțele cu numărul de înmatriculare murdare. (...) S-a constatat că filmarea s-a efectuat pe timp de zi pe un tronson de drum asfaltat cu 4 benzi de circulație, la intrare în localitate”. Până să intre în localitate, politicianul circula cu 147 km pe oră. ”Din procesul verbal de contravenție coroborat cu vizualizarea filmării înregistrate pe CD Tribunalul reține că viteza înregistrată cu care circula petentul pornește de la 147 km/h scade la 145 km/h apoi la 144 km/h”, se mai arată în decizia instanței.
Viteza pare a fi marea pasiune a lui Băișanu din moment ce, și în mai 2017, poliția l-a prins cu 142 de kilometri la oră prin localitate, depășind astfel viteza legală admisă în localitate cu 92 km/h. Și atunci i-a fost suspendat permisul pentru 90 de zile. Document care era oricum expirat de doi ani. A contestat în instanța sancțiunea primită, dar fără succes. Pe 15 ianuarie 2018, judecătoria Bacău i-a respins contestația. În motivarea deciziei se arată că ”petentul rula în localitate cu o viteză de 142 km/h, o viteză mai mult decât excesivă, iar permisul de conducere era expirat de aproape 2 ani, ambele contravenții prezentând un grad ridicat de pericol social și dovedind o atitudine de dispreț din partea petentului față de dispozițiile legale, având drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum si ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private”.
Atunci, Băișanu a fost sancționat cu 14 puncte amendă și avertisment, amendă de 2030 de lei și reținerea permisului de conducere.
Conform portalului instanțelor de judecată, în vara lui 2016 Băișanu a mai primit o amendă de 1125 ce lei si avertisment pentru ca a fost prins circuland cu 120 km/h tot pe E85. Politicianul s-a apărat atunci și a susținut că ”a fost sancționat întrucât în afara localității a fost surprins circulând cu o viteză de 120 km/h, deși în realitate viteza era mult mai mică”. Cerea lui a fost respinsă în decembrie 2017 pe motiv de tardivitate.
La rândul său, deputatul ALDE Adrian Mocanu a rămas fără permisul de conducere după ce, în februarie 2019, a accidentat o tânără pe o trecere de pietoni din Buzău.
El ar fi transportat victima la Spitalul Judeţean Buzău dar permisul i-a fost suspendat deoarece a părăsit locul accidentului, deși aceasta putea fi transportată de alte autoturisme aflate în zonă.
Cei doi inițiatori ai proiectului de lege nu au putut fi contactați pentru a explica dacă demersul lor are legătură cu sancționarea lor de către organele de poliție.
În ciuda faptului că România se află pe primul loc în Europa în ceea ce privește accidentele rutiere mortale, având o medie de 98 de decese la un milion de locuitori, parlamentarii modifică neîncetat Codul Rutier, încercând să îmblânzească condițiile în care pot fi recuperate mai repede permisele de conducere suspendate de poliției în urma unor abateri în trafic.
Inițiativa legislativă a celor doi a trecut tacit de Camera Deputaților, ea urmând să fie analizată de Senat în calitate de cameră decizională.