„Odată era eroul ţării sale: Klaus Iohannis, preşedintele de origine germană al României, a câştigat funcţia în urmă cu cinci ani, ca urmare a unor alegeri de protest spectaculoase. Mulţi alegători au aşteptat din partea sa o Românie mai bună: un stat de drept mai bun, mai apropiat de cetăţeni, mai puţin corupt”, a scris, în ziua alegerilor, Der Spiegel, influenta publicație germană, care socotește că bilanțul primului an de mandat al lui Klaus Iohannis este dezamăgitor.
„Iohannis nu a onorat aproape niciuna din promisiunile sale electorale. Cu toate acestea, din lipsă de alternative, probabil că preşedintele de 60 de ani va fi reales. Duminică are loc primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, iar Iohannis se află cu mult înaintea tuturor celorlalţi 14 candidaţi: sondajele îi atribuie 49-50%, dar faptul că va obţine din prima peste 50% este puţin probabil, de asemenea nu este clar nici cine va promova în turul al doilea. Se pare că ar avea şanse Dan Barna, candidatul USR.
În ultimă instanţă, doar Iohannis însuşi şi-ar putea periclita victoria prin faptul că nu a desfăşurat o adevărată campanie electorală. De asemenea şi neparticiparea sa la dezbaterile cu alţi candidaţi provoacă nemulţumire. De data aceasta alegătorii vor merge în faţa urnelor lipsiţi de entuziasm.
Faptul că Iohannis are perspective atât de bune pentru a obţine un al doilea mandat se datorează înainte de toate adversarilor săi politici care l-au ajutat volens-nolens – este vorba de alianţa de guvernare formată din postcomuniştii nationalişti şi liberalii populişti de dreapta.
Această alianţă a înghiţit în ultimii doi ani şi jumătate trei guverne şi a manevrat ţara într-o stare dezastruoasă. Proiectul major al coaliţiei a fost o amplă reformare a justiţiei care a slăbit simţitor lupta împotriva corupţiei. Ca efect secundar, s-a recurs la amnistieri croite pe măsura politicienilor, dar în urma cărora au fost eliberaţi înainte de termen mii de infractori. De atunci a crescut considerabil numărul infracţiunilor.
După mai multe cazuri senzaţionale de crimă din ultimele luni, printre care asupra unei fetiţe de 15 ani şi a doi pădurari, în ţară domneşte sentimentul că instituţiile statului sunt fie incapabile, fie corupte şi nu doresc să garanteze siguranţa cetăţenilor. În lunile ce au trecut Iohannis a încercat să abordeze în mod repetat această atmosferă şi a atacat dur guvernul. S-a manifestat drept preşedintele activ care nu fusese până atunci.
Iohannis voia la început să creeze “o Românie a lucrului bine făcut”, după cum a precizat în sloganul său electoral. Promisiunile sale erau: guvernare durabilă, o mai bună cultură politică, nimicirea corupţiei politice. Multe dintre acestea le-a pus în practică pe vremea când era primar al Sibiului. Fiind un şef de stat într-un sistem semiprezidenţial cu atribuţii interne limitate, ar fi avut nevoie de relaţii politice stabile şi un executiv favorabil şi hotârât pentru a-şi pune în aplicare planurile de reforme – niciunul din acestea nu a fost realizat în ultimii cinci ani.
Iohannis a dezamăgit înainte de toate prin faptul că nu s-a folosit deloc sau prea puţin de oportunităţile sale în a interveni: de a fi o instanţă de veto împotriva executivului; de a fi un iniţiator al unor dezbateri publice; de a purta un dialog cu instituţiile statului şi cu organizaţiile civile; sau în domeniul politicii externe unde are mai multă competenţă.
Atitudinea sa a fost rapid marcată de tăcere şi pasivitate. Iohannis asista doar la demontarea statului de drept de către majoritatea guvernamentală numită impropriu social-liberală.
Pentru a nu risca o procedură de suspendare, în iulie 2018 a semnat la insistenţele coaliţiei revocarea şefei DNA Laura Codruţa Kövesi, dar nu s-a implicat într-un control public mai bun al puternicelor servicii secrete române.
Deşi era însuşi ţinta unor atacuri naţionaliste, nu a dat curs revendicărilor exprimate de naţionalişti decât rar, pentru a nu apărea drept un “neromân”. Este considerat o persoană integră, dar s-a confruntat cu probleme privind declaraţia sa de avere şi imobile obţinute ilegal.
Din punctul de vedere al politicii externe, România avea în ultimii ani o orientare euroatlantică, dar în mare parte juca doar într-un rol de mâna a doua – deşi este cea mai mare ţară din Europa de Sud-Est. Iohannis aproape nu a manifestat interes nici faţă de ţara vecină Republica Moldova, în care există numeroşi cetăţeni care deţin şi un paşaport românesc”, notează Der Spiegel, preluat de Agenția Rador.
„În cazul promisiunilor electorale, preşedintele României a devenit mai modest – sloganul său a devenit “o Românie normală”. Cei mai mulţi români, oricum fatalişti cronici în privinţa ţării lor, au renunţat să mai creadă în această normalitate după 30 de ani de la căderea dictaturii Ceauşescu”, mai scrie publicația germană.