Dezvăluirea surselor jurnalistice. Cazul Gabriel Gachi și ce spune CEDO

Ilustrație realizată de Dan Perjovschi

Una dintre regulile de aur ale jurnalismului, apărată cu cerbicie de legislație și instanțe, este protejarea surselor. Solicitarea Judecătoriei Iași, prin care ziaristului de investigație Gabriel Gachi i se cere să-și divulge sursele, este îngrijorătoare din perspectiva libertății presei.

Fără dreptul intangibil al jurnalistului de a-și proteja sursele, „câinele de pază al democrației” și-ar pierde din eficiență, dar mai ales din credibilitate. Ar putea ajunge să dea frumos din coadă pe lângă autorități și să fie disprețuit de public.

Este ceea ce instanțele românești par să fi înțeles până acum, dar și motivul pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) dă câștig de cauză presei, în numele libertății acesteia și dreptului la exprimare.

CEDO despre protecția surselor

”Protecția surselor jurnalistice este una dintre pietrele de bază ale libertății presei. Fără această protecție, sursele jurnalistice pot să fie descurajate să ajute presa să informeze publicul, iar rolul presei de cîine de pază ar scădea dramatic.”(Cazul Ressiot și alții contra Franței, 2012)

Jurnalistului Gabriel Gachi și publicației Reporter de Iași, Judecătoria Iași le-a cerut prin încheierea ultimei ședințe de judecată, când dosarul a fost repus pe rol, „să facă precizări despre sursa informaţiilor obţinute pentru editarea articolelor menționate de către reclamanţi”, cu referire la o serie de dezvăluiri despre modul în care europarlamentarul Tudor Ciuhodaru pontează prezența în gărzi ca medic.

Cererea instanței ridică mari semne de întrebare cu privire la libertatea presei. Este motivul pentru care 38 de ONG-uri și entități media luat apărarea ziaristului și au atras atenția că „libertatea de exprimare este sacră”.

„O astfel de decizie a unei instanțe este de neconceput. Un judecător ar trebui să fie primul care înțelege sau știe că există acte normative europene și naționale care protejează pe avertizorii de integritate și sursele jurnaliștilor.

Un magistrat ar trebui să fie primul care să realizeze importanța presei în ecosistemul democratic și, mai ales, primul care să protejeze pe cei care dezvăluie elemente de corupție”, se arată în comunicat.

Îți mai recomandăm TVR cere unei alte redacții să-și dezvăluie sursele jurnalistice. Iulian Bulai: Actuala conducere s-a descalificat

Grabriel Gachi: Judecătorii nu sunt familiarizați cu normele CEDO și cu procesele de presă

Jurnalistul spune pentru Europa Liberă că e prima oară în cariera de 26 de ani când i se cere într-un proces să-și divulge sursele.

Gabriel Gachi

„Suntem un ziar de investigații și am avut multe procese pe care le-am câștigat fără excepție, pentru că suntem foarte atenți. Dar am constatat și din experiența noastă, și din alte cazuri pe care le-am documentat, că sunt situații în care se face justiție cu toporul. Nu spun neapărat că se face în mod tendențios. În cariera mea, nu am mai întâlnit așa ceva”, spune Gabriel Gachi.

O explicație pe care jurnalistul o are pentru cele întâmplate este legată de lipsa de pregătire a corpului judecătorilor în ce privește procesele de presă și normele CEDO.

„În continuare, justiția din România, mai ales la nivel de judecătorii, nu are o înțelegere la standarde europene, democratice, consolidate a ceea ce înseamnă procesele de presă. Nu vreau să generalizez, dar nu există o orientare clară, o instrucție serioasă a magistraților din România în ce privește procesele de calomnie prin presă, adică judecătorii nu sunt familiarizați cu normele CEDO, cu jurisprudența”, mai spune Gabriel Gachi pentru Europa Liberă.

Îți mai recomandăm Libertatea presei. Marile probleme din România și cum se raportează la jurnaliști premierul Belgiei

Cătălin Tolontan: Nu putem spune despre o sursă nici măcar lucruri generale

Jurnalistul Cătălin Tolontan, coordonator editorial al cotidianului Libertatea, spune că jurnaliștii nu pot da nici măcar informații generale despre o sursă, de exemplu, dacă este femeie sau bărbat, iar în ce privește confidențialitatea surselor, CEDO are o largă practică.

„Cazul de la Iași trebuie lămurit factual, chiar de inițiatorul său, de către judecător. Ce înseamnă „precizări” despre o sursă? Dacă judecătorul ar vrea să știe dacă e vorba despre o femeie sau un bărbat, evident că jurnalistul nu îi poate spune, pentru că asta restrânge sfera confidențialității celui care a discutat cu presa. Am dat un exemplu aparent trivial, dar e pentru ca publicul să vadă și perspectiva noastră, a jurnaliștilor. Nici măcar ceva extrem de general, femeie sau bărbat, nu putem spune despre o sursă. CEDO are multe decizii în care a afirmat clar: confidențialitatea surselor e un drept democratic, nu un privilegiu acordat de către stat. Prin urmare nici nu poate fi retras de către stat”, spune Cătălin Tolontan pentru Europa Liberă.

„Jurnaliștii și dreptul la informare al oamenilor nu sunt decât niște borne cărora li se dă cu barosul pe acest drum care duce la haos”, accentuează Cătălin Tolontan.

Îți mai recomandăm Amenințările Rusiei la adresa României. Cum folosește Moscova dezinformările create chiar de ea

Ce spun Codurile Deontologice

În Codul Deontologic al jurnalistului, la articolul 6 se spune că „jurnalistul va păstra secretul profesional privind sursele informaţiilor obţinute confidenţial. Este la latitudinea propriei sale conştiinţe să respecte confidenţialitatea surselor, chiar şi în faţa justiţiei. Confidenţialitatea surselor de informaţii este garantată de reglementările internaţionale la care România este parte”.

În ce condiții pot fi dezvăluite sursele

Dezvăluirea unei surse de informare poate fi dispusă de instanţele judecătoreşti ”numai dacă aceasta este necesară pentru apărarea siguranţei naţionale sau a ordinii publice, precum şi în măsura în care această dezvăluire este necesară pentru soluţionarea cauzei aflate în faţa instanţei judecătoreşti”( art 6 Legea Audiovizualului)

O prevedere similară există și în Codul Deontologic al ziaristului, adoptat de Convenția Organizațiilor Media: „Jurnalistul are obligaţia de a păstra confidenţialitatea acelor surse care solicită să îşi păstreze anonimatul sau a acelor surse a căror dezvăluire le poate pune în pericol viaţa, integritatea fizică şi psihică sau locul de muncă”. (articolul 2.3.1)

În Legea audiovizualului, text aflat în vigoare din 11 iulie 2014, articolul 7 (1) spune: „Caracterul confidenţial al surselor de informare utilizate în conceperea sau elaborarea de ştiri, de emisiuni sau de alte elemente ale serviciilor de programe este garantat de prezenta lege. (2) Orice jurnalist sau realizator de programe este liber să nu dezvăluie date de natură să identifice sursa informaţiilor obţinute în legătură directă cu activitatea sa profesională”.

Majoritatea codurilor deontologice din lume contin astfel de prevederi, iar cazurile în care ziariștii sunt obligați de instanțe sau prin alte presiuni să-și dezvăluie sursele sunt rare.

Hărțuirea ziariștilor și demonizarea presei

Dezvăluirea surselor nu are acoperire juridică nici în legislația românească, nici în cea a CEDO și ea se înscrie într-o mișcare de „demonizare a presei” și de hărțuire a ziariștilor, spune Cătălin Tolontan.

„Îmi pare sincer rău că există magistrați din România care participă, fără să realizeze, că nu-i suspectez de rea credință, la mișcarea de demonizare a presei. E aceeași mișcare de origini populiste care vrea să distrugă democrația, promițând o societate cu adevărat deschisă și echitabilă și provocând, în final, exact inversul a ceea ce a promis”, spune ziaristul.

Cazul Emiliei Șercan, ziarista care dezvăluie plagiatele la nivel înalt și a fost victima unei operațiuni de compromitere și intimidare, orchestrată chiar de autorități, în primul rând Poliția, este cel mai cunoscut și mediatizat. Cu toate acestea, dosarul este în continuare tergiversat, așa cum atrage atenția Agenția de Monitorizare a Presei Active Watch.

Îți mai recomandăm Jurnalista Emilia Șercan: „Cazul Laurențiu Baranga arată un eșec al statului”

La începutul anului trecut, un alt caz a suscitat interesul media: Televiziunea Romană a cerut unei alte entități de presă, paginamedia.ro, să-și divulge sursele. Nu s-a ajuns în instanță, însă discuțiile în spațiul public au fost aprinse, tocmai pentru că era vorba de una dintre regulile de bază ale presei.

Avocata Ioana Ionică: CEDO are regula protejării surselor jurnalistice

O regulă pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului o apără cu strășnicie, fiind una din pietrele de temelie ale libertății presei, spune pentru Europa Liberă Ioana Ionică, avocată cu multe procese câștigate în palmares privind presa.

„În ce privește posibilitatea dezvăluirii surselor jurnalistice, în practica Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat regula potrivit căreia acest lucru nu este posibil, având în vedere că protecția confidențialității surselor jurnalistice este una din pietrele de temelie ale libertății presei, iar absența unei astfel de protecții ar putea descuraja sursele jurnalistice de la informarea publicului pe teme de interes general (cauza Goodwin c. Marii Britanii).

Emiterea unui ordin de divulgare a surselor jurnalistice ar putea fi compatibilă cu respectarea dreptului la liberă exprimare garantat de art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, numai în cazuri excepționale și numai în măsura în care o atare măsură s-ar impune pentru un interes public superior, cum ar fi de exemplu prevenirea criminalității (cauza Nordisk Film&TV A/S.V. c Danemarcei)”, explică avocata Ioana Ionică.

Decizie CEDO

”Curtea subliniază importanța reportajelor realizate despre procedurile penale pentru informarea publicului și ca să permită acestuia să-și exerseze dreptul de supraveghere cu privire la funcționarea justiției penale”(Cazul Dupuis și alții contra Franței, 2007)

Cum protejează CEDO sursele jurnaliștilor

Protecția surselor jurnalistice a făcut obiectul a numeroase cauze aduse în fața CEDO, care a stabilit, de principiu, că în temeiul artiolului 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aceste surse se bucură de o protecție aparte.

În cauza Goodwin c. Regatului Unit, 27 martie 1996, de exemplu, Curtea a reținut că protecția surselor este fundamentul libertății presei, iar în lipsa acesteia sursele ar fi descurajate să mai informeze presa și publicul, iar media nu ar mai putea să-și îndeplinească rolul fundamental de „câine de pază”.

Mai mult, în 2010, în cazul Sanoma Uitgevers B.V. c. Olandei, Curtea a constatat că reprezintă o ingerință în dreptul prevăzut de art.10 din Convenție simpla existență a unui act prin care li se solicită jurnaliștilor să predea materialele care conțin informații pe baza cărora s-ar putea identifica sursele jurnalistice, indiferent dacă documentele au fost predate sau s-a realizat o percheziție.

Au existat, desigur, și cazuri în care CEDO a obligat jurnaliștii la dezvăluirea surselor, dar este vorba de situații de pedofilie, terorism etc. De exemplu, în cazul Nordisk Film & TV A/S c. Danemarca, 8 decembrie 2005, Curtea a constatat că este legitimă obligarea unui jurnalist să pună la dispoziția poliției anumite informații despre care acesta luase la cunoștință, după ce se infiltrase pentru a realiza un documentar într-o grupare care încuraja pedofilia.