Diplomația panda: Cum sărbătoresc Rusia și China 70 de ani de relații

Vladimir Putin și Xi Jinping la Kremlin, 5 iunie 2019

Președintele Chinei se află la Moscova pentru a întări parteneriatul economic și pentru a deschide „o nouă eră” în relațiile dintre cele două mari puteri estice.

Preşedintele chinez Xi Jinping a declarat miercuri la Moscova, că este „convins” de „rezultatele fructuoase” ale vizitei pe care a început-o în Rusia și care „va încuraja dezvoltarea relaţiilor ruso-chineze”, care înseamnă „un parteneriat global şi o interacţiune strategică într-o nouă eră”.

Xi Jinping as-a întâlnit la Kremlin cu omologul său Vladimir Putin și participă la o serată pregătită de Teatrul Bolşoi cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la stabilirea relaţiilor dintre Rusia și China.

La finalul discuţiilor, Xi Jinping şi Vladimir Putin vor semna o declaraţie comună care cuprinde „întărirea relaţiilor, a parteneriatului global şi a cooperării strategice, care intră într-o nouă eră”. Urmează de asemenea ca cele două părți să parafeze 30 de acorduri în diferite domenii, potrivit Agenției Tass.

Apropierea celor două mari puteri are loc pe fondul războiului economic declanșat de Statele Unite împotriva Chinei. Volumul comercial dintre chinezi și ruși a depășit 100 de miliarde de dolari anul trecut, în creștere cu 30% față de perioada anterioară.

Tradiţionala „diplomaţie panda” a fost pusă la lucru în mai multe feluri, inclusiv direct, prin cadoul făcut de Xi grădinii zoologice din Moscova, căreia i-a adus doi pui panda.Această diplomație datează din perioada Împărătesei Wu Zetian 9625-705) care i-a trimis o pereche similară împăratului japonez și a fost folosită fie ca o modalitate de a deschide ușile, fie de a consolida o relație.

Joi şi vineri, preşedintele chinez va fi invitatul de onoare al Forumului economic de la Sankt-Petersburg.


Într-un context de tensiuni puternice cu Occidentul, schimburile comerciale între Rusia şi China au crescut cu 25% în 2018, atingând 'un nivel record de 108 miliarde de dolari', a indicat Iuri Uşakov, consilier al Kremlinului, subliniind că Beijingul este 'partenerul economic cel mai important al Rusiei'.

Unul dintre principalii consilieri de la Kremlin Iuri Uşakov a subliniat că ”poziţiile Rusiei şi ale Chinei sunt foarte apropiate sau coincid în majoritatea dosarelor internaţionale” : programul nuclear nord-coreean, conflictul din Siria, criza din Venezuela sau acordul nuclear cu Iranul.

Altă temă importantă pe lista de discuții ar fi „relaţiile Rusiei şi Chinei cu marile puteri occidentale, printre care Statele Unite” potrivit lui Ușakov..

Rusia şi China traversează, din motive diferite, o perioadă de tensiuni puternice cu SUA, context în care discuţiile de la Kremlin vizează 'reafirmarea sprijinului reciproc (...) şi asigurarea că relaţiile ruso-chineze nu vor fi afectate de schimbările în situaţia internaţională', a declarat, într-un briefing de presă, ministrul adjunct de externe chinez, Zhang Hanhui, potrivit AFP.