Universitatea de Medicină de la Chișinău, după două luni de anchetă: diplomele eliberate medicilor români sunt valide și legale

Clădirea Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Chișinău

Diplomele eliberate de Universitatea de Medicină de la Chișinău sunt valide și eliberate conform legislației, anunță o comisie a instituției, care a făcut, timp de două luni, o anchetă internă. La începutul lui noiembrie, 12 medici români erau suspectați că ar deține documente false emise în R. Moldova.

Potrivit unui comunicat al Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF) de la Chișinău, comisia a analizat o serie de documente academice și administrative, procedurile de admitere, participarea rezidenților la activitățile de instruire teoretică și practică, precum și modul de evaluare academică. De asemenea, au fost examinate toate dosarele rezidenților înmatriculați în perioada anilor 2020-2025.

Scandalul așa-numitelor „diplome false” emise de Universitatea de Medicină de la Chișinău a pornit în noiembrie anul trecut, când autoritățile române au făcut 14 percheziții la sediul unei instituții și la locuințele unor persoane din București și din alte județe.

Erau vizați 12 medici care ar fi solicitat Ministerului Sănătății din România recunoașterea studiilor de rezidențiat efectuate în Republica Moldova.

Îți mai recomandăm Medici suspectați în România pentru diplome obținute fraudulos în Republica Moldova. Ministerul Sănătății de la Chișinău neagă acuzațiile

Ancheta arăta că, în realitate, stagiile de rezidențiat – care presupun prezență fizică obligatorie la bazele clinice universitare – nu ar fi avut loc. În perioada respectivă, medicii s-ar fi aflat în România, unde lucrau cu normă întreagă și erau salarizați.

La acea vreme, Emil Ceban, ministrul Sănătății și fostul rector al USMF, respingea acuzațiile de fraudare a diplomelor și spunea că organele de drept competente ar trebui să se autosesizeze.

La două zile distanță, Ceban preciza că, din cauza restricțiilor din perioada pandemiei de COVID-19 și a lipsei unui cadru legal pentru angajarea rezidenților străini în spitalele din Republica Moldova, USMF a permis, prin ordin, ca o parte din activitatea practică să fie făcută în instituții medicale din țara de origine a rezidentului. Pentru obținerea diplomei, aceștia aveau obligația să prezinte USMF dovezi ale volumului de activitate medicală realizată.

Îți mai recomandăm Cazul medicilor suspectați că ar fi obținut fraudulos diplome la Chișinău. Puteau rezidenții să facă practica în România?

„Rezidenții au prezentat documentele, în original, care atestau efectuarea activității practice în instituții medicale din România. Acestea au fost validate de Decanatul de Rezidențiat al USMF”, a scris Ceban pe Facebook.

Tot atunci, Emil Ceban a trimis o solicitare Centrului Național Anticorupție (CNA) de la Chișinău, cerând să investigheze cazul. Europa Liberă Moldova a întrebat serviciul de presă al CNA care sunt rezultatele acestor investigații, dar până la publicarea articolului nu am primit niciun răspuns. De asemenea, o investigație preliminară urma să facă și Procuratura Anticorupție din Republica Moldova, dar nici această instituție nu ne-a răspuns, deocamdată, la solicitarea privind rezultatele anchetei.

articol preluat de la Europa Liberă Moldova
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.