Se aud sirenele mașinilor de salvare și alarmele aeriene aproape non-stop în Israel. Ambulanțele abia mai fac față. În sălile de operație de la Chaim Sheba Medical Center, chirurgii și asistentele ignoră zgomotul străzii. Au de salvat vieți. Aici au ajuns aproape 200 dintre cei răniți în urma atacurilor Hamas. Și în fiecare zi, vin alți răniți.
Chaim Sheba Medical Center din Tel HaShomer, regiunea Tel Aviv, este cel mai mare spital din zona capitalei israeliene.
Profesorul Arnon Afek este medic și director general adjunct al spitalului, inclus în topul mondial al celor mai performante și inovatoare din lume.
Medicul spune, pentru Europa Liberă, că lucrează sub sunetul exploziilor. De multe ori, el și colegii își întrerup munca și se retrag în adăposturile din clădirile spitalului.
„E greu să funcționezi în astfel de condiții, auzim des rachete împrejur, dar vom continua să facem bine, pentru toți israelienii și pentru palestinienii care se internează aici în cursul anului. Misiunea noastră e să continuăm să îi îngrijim pe răniți, dar și pe ceilalți pacienți, oameni cu cancer, persoane care au nevoie de transplant și care nu pot aștepta încetarea războiului cu Hamas”, povestește medicul.
„Luni am avut un transplant de inimă, iar joi avem programat un alt transplant de cord. Suntem copleșiți, dar până la urmă binele va învinge”, adaugă medicul, încercând să-și învingă mâhnirea.
Arnon Afek este vizibil afectat de consecințele medicale și mai ales emoționale ale atacurilor Hamas. Sunt momente în care glasul pare să-i fie întrerupt de suspine. Și chiar de lacrimi.
„Sunt peste 1.000 de persoane (israelieni, n.r.) care au fost omorâte, măcelărite într-un mod inuman. Foarte multe familii au fost lovite de aceste tragedii și inima noastră este cu ei. Medical, știm ce avem de făcut, dar e greu să alinăm, deși încercăm, traumele din spate. Sunt pacienți care și-au văzut prietenii omorâți în fața ochilor lor, familii ucise. Aceste situații teribile sunt greu de gestionat.”
Să auzi poveștile acestor oameni e copleșitor, mai ales că medicii se pot simți neputincioși.
Îți mai recomandăm MAE: 1.800 de cetățeni români s-au întors în țară din Israel și Fâșia Gaza. Mai sunt 450 de cereri„Acordăm sprijin psihologic, facem tot ce poate fi făcut, în termeni medicali, dar ce cuvinte le poți spune oamenilor care și-au pierdut familiile?! Să transmiți condoleanțe și părere de rău nu are cum să fie suficient.”
Un gând merge și spre civilii palestinieni, afectați acum de replica Israelului. În spital sunt și aproximativ 30 de medici rezidenți palestinieni.
„Într-un an tratăm câteva sute de persoane palestiniene, din Cisiordania, dar și din Fâșia Gaza. Pe cei din Fâșia Gaza nu îi mai putem primi acum, dar le trimitem medicamente, să îi ajutăm, deși suntem într-un război cu Gaza, mai exact cu conducerea teroriștilor”, explică directorul.
„Regret foarte mult că acești oameni ajung să plătească prețul, dar e parte a prețului pe care poporul palestinian (n.r. din Fâșia Gaza) îl plătește pentru a fi ales un grup criminal care să îl controleze”, adaugă el.
Cei mai mulți pacienți au răni provocate de gloanțe. Reabilitarea este esențială
În prezent, în clinicile din Sheba Medical Center mai sunt internați 100 de oameni, din cei aproape 200 câți au ajuns aici în primele ore ale atacului.
Unii au fost aduși direct, începând de sâmbătă, dar mulți au fost transferați de la spitalele cele mai apropiate, primele care au intrat în acțiune, explică medicul.
Noi pacienți continuă să sosească.
„Unii au fost răniți în urma exploziilor, dar majoritatea au răni provocate de gloanțe. Uneori gloanțele sunt înăuntru, alteori sunt afară și trebuie să ai grijă direct de partea afectată. Atacatorii s-au folosit în principal de arme, au împușcat lumea, copii, adulți, femei, au tras în toată lumea, nu le-a păsat în cine trag.”
Primii care au intervenit au fost traumatologii, dar o parte dintre pacienți au fost preluați deja de medicii din clinica de reabilitare - una din cele mai mari din lume - potrivit lui Arnon Afek.
„Scopul este să se recupereze, să își poată continua viața, să poată funcționa. Unora trebuie să le amputăm membre, să le punem proteze, dar ce contează este să reușim să îi reabilităm.”
Perspectiva recuperării încă din timpul procedurilor de tratare a afecțiunilor este o practică curentă.
„În special în cazul tinerilor, chiar înainte să terminăm procedurile, îi trimitem la reabilitare. De exemplu, când trebuie să amputăm, să tăiem practic picioarele pacienților, folosim din start experiența celor de la reabilitare. Fac operația, amputarea, dar gândesc deja procesul de reabilitare. E ceva unic, folosit aici.”
„Familiile care și-au dat acordul pentru transplantul de organe a celor care au murit în spital m-au impresionat profund”
Din cei aproape 200 de pacienți care au ajuns la Sheba, câteva zeci de pacienți au fost deja externați.
Au fost însă și situații când pacienții nu au mai putut fi salvați, dar familiile lor au dat dovadă de tărie și generozitate, povestește cu emoție medicul.
„A trebuit să ridicăm mâinile și să anunțăm familia că persoana iubită a murit. Și să îi întrebăm: «Doriți să îi donați organele pentru transplantare?». Și ei au spus «Da!». Este ceva nobil, care mă impresionează profund. Salut aceste familii care, în mijlocul amărăciunii lor, sunt capabile să dea șansa la viață altor oameni. Cred că nimic nu e mai uman decât un astfel de comportament.”
Îți mai recomandăm Marile întrebări ale atacului Hamas în IsraelÎn situații copleșitoare, precum cea din prezent, apropierea caldă, umană, e cea care face diferența, spune Arnon Afek.
„Protocoalele sunt un lucru, dar ai și sentimente și încercăm să menținem un echilibru.”
Indiferent de condiția medicală sau statutul pacientului, acesta este în primul rând o ființă umană.
Un principiul care ar trebui să se aplice în orice sistem medical, potrivit profesorului Afek.
„Tratăm ființe umane, în primul rând. Dacă este o regulă de aur, e codul etic pe care ni l-au transmis cei mai mari doctori israelieni, anume că «nu voi vedea pacientul decât ca pe o ființă umană și-l voi îngriji așa cum mă îngrijesc pe mine» și că «trebuie să ai grijă de orice om, indiferent că îți e dușman sau prieten, bogat sau sărac».”
E critic pentru medicii de la Sheba să rămână umani, „spre deosebire de teroriști”, chiar și în condițiile revoltei și daunelor provocate de atacurile Hamas, conchide Arnon.
„Poporul israelian a trecut prin multe traume. Va trece și peste asta.”
Deocamdată, medicii nu știu ce le va aduce viitorul apropiat, având în vedere riposta masivă anunțată de Israel.
„Suntem pregătiți pentru orice, acum avem grijă de cei din primul val teribil de răniți. Concentrarea imediată va fi pe partea de recuperare a pacienților. Suntem pregătiți însă pentru orice scenariu”, spune cu hotărâre medicul.
Peste 1.200 de israelieni au murit și aproximativ 2.700 au fost răniți, în urma atacurilor grupării teroriste Hamas pe teritoriul Israelului. Este cel mai recent bilanț al Armatei Israelului.
De cealaltă parte, aproximativ 950 de persoane și-au pierdut viața în Fâșia Gaza, conform celor mai recente date ale autorităților palestiniene.
Spital activ și în Ucraina, și în Africa, pe teren
Centrul medical Chaim Sheba Medical Center s-a înființat la finalul anilor '40, ca spital militar, în urma conflictului arabo-israelian.
A devenit spital civil câțiva ani mai târziu, titulatura din prezent fiind inspirată de numele primului director.
Întreg complexul, care include peste 100 de secții și spitale, este situat pe 80 de hectare din orașul Ramat Gan, lângă Tel Aviv.
Are în total aproape 2.000 de paturi și oferă 1,7 milioane de tratamente într-un an, potrivit directorului adjunct.
Sunt nu mai puțin de 1.700 de medici aici, „un număr imens”, subliniază Arnon Afek.
„După izbucnirea războiului din Ucraina, am deschis un spital de teren, chiar acolo, pentru refugiații ucraineni din zonele cele mai afectate și continuăm să oferim acest suport, la fel cum o facem și în Africa”, a explicat el.
În spital au fost îngrijite inclusiv victime ale incendiului de la Colectiv.