Joe Biden a spus că Vladimir Putin „s-a înşelat'' și că „suntem pregătiţi, suntem uniţi''. El a cerut Congresului american să ovaţioneze în picioare poporul ucrainean care „nu se teme de nimic''.
„În urmă cu şase zile, Vladimir Putin a urmărit să zguduie temeliile lumii libere, dar a calculat foarte greşit", a susţinut Biden, în discursul său despre Starea Uniunii.
Îți mai recomandăm Rusia atacă Ucraina | Peste 2.000 de civili și zeci de salvatori, uciși. Sute de noduri de transport, grădinițe și spitale distruseBiden a spus că Putin a crezut că va putea intra în Ucraina, iar restul lumii se va uita în altă parte. „În loc de asta, a dat de un zid de putere pe care nu l-a anticipat şi nu şi l-a imaginat. A întâlnit poporul ucrainean", a continuat el.
Preşedintele american l-a criticat dur pe preşedintele rus, Vladimir Putin, şi a susţinut ovaţii în picioare pentru poporul ucrainean, în Congres, în primul său discurs despre Starea Uniunii pe care l-a rescris pentru a aborda invazia Moscovei în Ucraina, transmite Reuters.
Spațiul aerian american, închis pentru zborurile rusești
Biden a anunţat că Statele Unite se vor alătura aliaţilor lor şi vor interzice zborurilor ruseşti să folosească spaţiul aerian american.
De asemenea, Departamentul de Justiţie al SUA creează un grup operativ pentru a urmări penal infracţiunile oligarhilor ruşi. SUA se alătură aliaţilor europeni pentru a găsi şi confisca iahturile, apartamentele de lux şi avioanele private ale acestora.
Îți mai recomandăm Discursul lui Zelenski, primit cu lacrimi în ochi la Parlamentul European. Lavrov, tratat cu spatele
„În bătălia dintre democraţie şi autocraţie, democraţiile se ridică la înălţimea momentului, dar bătălia va lua timp'', a spus preşedintele american.
Joe Biden: Vladimir Putin va plăti un preț pe termen lung
Preşedintele SUA, Joe Biden, a promis că preşedintele rus Vladimir Putin va plăti pe termen lung chiar dacă va obţine avantaje pe câmpul de luptă din Ucraina, relatează Reuters.
„Chiar dacă ar putea obţine câştiguri pe câmpul de luptă - el va plăti un preţ ridicat continuu pe termen lung'', a declarat Biden în primul său discurs despre Starea Uniunii în faţa celor două camere ale Congresului american.
În același discurs, Joe Biden a anunţat marţi că SUA vor debloca 30 de milioane de barili de petrol din rezervele strategice pentru a stabiliza piaţa după invazia Rusiei în Ucraina.
Îți mai recomandăm Care sunt șansele ca Ucraina să devină rapid stat membru UE? Expert: Nu se va întâmpla acum„SUA au lucrat cu alte 30 de ţări pentru a debloca 60 de milioane de barili de petrol din rezerve din întreaga lume. America va conduce acest efort, deblocând 30 de milioane de barili de petrol'', a declarat preşedintele american în faţa membrilor Congresului.
Îți mai recomandăm Putin, cel mai urât dintre pământeni. De la cele 450 mil. euro de la Bruxelles până la luptători voluntari din Israel, Croația, etc