Djokovici vs Australia: tie-break. Cum a ajuns sportivul eroul antivacciniștilor

Fanii lui Djokovici au înconjurat o mașină care pleca de la firma de avocatură a sportivului, după decizia de luni a unui judecător care i-a confirmat accesul în țară. Ministrul Imigrației din Australia are cuvântul final cu privire la participarea acestuia la Australian Open.

Saga blocării accesului în Australia a numărului 1 în tenisul mondial e departe de finalizare chiar dacă, în acest moment, viza sa e din nou valabilă. Nu este clar dacă autoritățile de frontieră îi vor permite să rămână în țară și să concureze la Australian Open.

„Vreau să stau și să concurez la Australian Open”, a scris sportivul, luni, pe Twitter, într-un mesaj în care se declară recunoscător pentru decizia judecătorului care a anulat decizia de retragere a vizei. O decizie finală aparține ministrului Imigrației.

Toți cei implicați au de pierdut, spun comentatorii internaționali care arată, printre altele, că imaginea lui Djokovici e afectată în mediul sportiv, în rândul celor care pledează pentru respectarea regulilor de prevenire a pandemiei de Covid și al numeroșilor australieni vaccinați care au trecut printr-o perioadă prelungită și aspră de carantină.

Pentru autoritățile din Australia, situația pare chiar cu mult mai complicată cu cât, potrivit judecătorului care i-a permis luni accesul în țară, sportivul a venit cu „bună credință” și nu a fost tratat la fel de autoritățile de frontieră.

Suporterii lui Djokovici, fără măști de protecție, au așteptat decizia judecătorului în fața hotelului (destinat imigranților) în care a fost găzduit sportivul, după ce autoritățile de frontieră i-au retras viza. „E în închisoare” spusese tatăl sportivului, „este liber să plece oricând”, au răspuns autoritățile sugerând că acesta poate părăsi Australia.

Cazul lui Djokovici a pus față în față măsurile de prevenire a pandemiei cu ignorarea acestora, pe cei care văd vaccinarea ca pe un act medical firesc cu cei care o consideră un abuz și îi neagă valoarea, de multe ori cu argumente mincinoase.

Indiferent dacă e sau nu vaccinat, reacția autorităților din Australia față de sosirea lui Novak Djokovici s-ar putea să fi fost diferită, dacă acesta nu ar fi avut un istoric controversat în privința atitudinii față de regulile de prevenire a răspândirii pandemiei.

Îți mai recomandăm Apostolii antivaccin | Cine sunt influencerii care au sucit mințile a milioane de români

Djokovici vs pandemia de Covid

În 2020, în plină pandemie, după ce anunțase că „se opune vaccinării”, sportivul sârb organizează un turneu demonstrativ, considerat de mulți drept o sfidare a eforturilor internaționale de combatere a răspândirii pandemiei.

Vaccinurile anti-Covid nu apăruseră la acea vreme, iar ulterior sportivul și-a nuanțat declarația spunând că nu e expert, dar vrea să aibă opțiunea de a alege ce e mai bine pentru propriul organism.

Novak Djokovici nu a spus clar vreodată dacă s-a vaccinat sau nu, dar declarațiilor sale împotriva vaccinării Covid, li se adaugă, după cu relatează BBC, și alte poziții cel puțin discutabile din punct de vedere științific, precum cea despre gândurile pozitive care ar putea purifica apa poluată.

Retragerea vizei lui Djokovici după ce acesta a aterizat în Australia a fost descrisă de tatăl său și de președintele Serbiei drept un atac asupra țării sale de origine. Grupurile anti-vacciniste au folosit cazul pentru a alimenta retorica conspiraționistă. În imagine, un afiș stradal fotografiat pe o clădire din Belgrad, luni, în 10 ianuarie.

Dincolo de faptul că Djokovici s-a abținut de la declarații publice în privința interdicției de a intra în Australia și a propriei vaccinări, situația, ca și întreaga sa atitudine de la începutul pandemiei până acum nu a făcut decât să alimenteze dezbaterile anti-vaccin și conspiraționiste, dar și pe cele naționaliste, din Serbia.

Potrivit BBC, Djokovici este acum un erou pe grupurile anti-vacciniste de pe rețelele de socializare.

Australia permite accesul persoanelor care nu sunt cetățeni sau rezidenți doar pentru persoanele vaccinate. Tenismenul a primit o derogare de la organizatorii Australian Open pe baza confirmării trecerii prin boală în cursul lunii decembrie.

O istorie a controverselor

La câteva luni de la izbucnirea pandemiei, după primele perioade de carantină drastică în majoritatea țărilor, turnee majore au fost anulate sau amânate.

În vara lui 2020:

  • turneul de la Wimbledon a fost anulat, pentru prima oară de la al doilea război mondial;
  • turneul Roland Garros a fost amânat pentru luna septembrie/octombrie;
  • U.S. Open 2020 a fost primul turneu major organizat în acel an (31 august – 13 septembrie), dar mulți jucători de top s-au retras din cauza riscurilor reprezentate de pandemie. Djokovici, în schimb, a criticat regulile stricte de prevenire a pandemiei.

Cu puțin timp înainte, Djokovici nu doar criticase măsurile anti-Covid, ci le și ignorase în mod voit, prin organizarea turneului Adria Tour 2020, care urma să se desfășoare la Serbia, Croația, Muntenegru și Bosnia și Herțegovina din 12 iunie până în 5 iulie 2020.

Sportivii participanți la Adria Tour (în imagine Alexander Zverev, Novak Djokovici, Grigor Dimitrov și Dominic Thiem) au ignorat măsurile de prevenire a răspândirii Covid. Mai mulți dintre ei, inclusiv Djokovici s-au îmbolnăvit de Covid.

După meciurile de la Adria Tour, la care nici măcar distanțarea dintre persoane nu a fost respectată, mai mulți jucători, inclusiv Djokovici s-au îmbolnăvit de Covid-19. Pe rețelele de socializare nu au apărut doar numeroase imagini cu jucătorii îmbrățișându-se după meciuri la fileu, dar și o înregistrare în care participanți, împreună cu Djokovici petreceau la un club de noapte.

Sportivul sârb și-a cerut ulterior scuze și a invocat „bunele intenții” pe care le-ar fi avut, dar a continuat până în prezent să facă gesturi aflate în contradicție cu eforturile globale de prevenire a pandemiei.

La ediția de anul trecut a Australian Open i-a cerut directorului competiției, Craig Tiley, relaxarea regulilor de carantină. A invocat, din nou, bunele intenții care l-ar fi determinat să ceară reguli diferite pentru participanți.

„Nu acordăm tratament preferențial”, spuneau la acea vreme autoritățile din statul australian Victoria, care găzduiește, la Melbourne, Australian Open. „Virusul nu vă tratează preferențial, și nici noi”.

Djokovici este unul dintre cei mai iubiți sportivi ai Serbiei. Fotografie din Belgrad, din 24 iunie 2020, la o zi după prima confirmare cu Covid-19 a tenismenului de origine sârbă.

Vindecat de Covid, după cum a anunțat în iulie 2020, Djokovici a participat în toamnă la Roland Garros (turneu amânat din vară), după o serie de teste negative. A urmat o perioadă de participări succesive la turnee și un 2021 spectaculos pentru numărul 1 mondial.

Djokovici este în prezent, alături de Rafael Nadal și Roger Federer, unul dintre cei trei jucători cu recorduri de 20 de titluri de Grand Slam fiecare. Participarea la Australian Open 2022 i-ar oferi șansa de a se detașa. Dacă nu participă, aceasta rămâne o posibilitate doar pentru Nadal, în condițiile în care Federer nu participă din cauza accidentărilor.

Australian Open 2022

Ministrul Imigrației din Australia are acum ultimul cuvânt cu privire la aprobarea finală a prezenței în Australia a sportivului și a mizei majore a participării la Australian Open, care începe săptămâna viitoare.

Rafael Nadal (stânga în această fotografie în care dă mâna cu Djokovici în 2019, la Roma) a spus că Djokovici știa de regulile competiției Australian Open din 2022 când a ales să nu se vaccineze. După decizia de luni, el i-a urat sârbului mult noroc.

Reprezentanții lui Djokovici explică că acesta nu ar fi mers în Australia, dacă ar fi știut că există riscul unei astfel de situații. Primise o derogare de la regula vaccinării din partea organizatorilor turneului.

În plus, după cum a constatat judecătorul care a decis că poate intra în țară pe baza vizei cu care a venit și care a fost retrasă de autorități după sosirea sportivului, felul în care au acționat autoritățile de frontieră ar fi fost disproporționat.

Djokovici a fost izolat, fără telefon, și nu i s-a acordat timpul solicitat pentru a clarifica situația cu ajutorul avocaților și al organizatorilor turneului.

Detaliu din sala în care familia lui Djokovici a susținut luni, în 10 ianuarie, la Belgrad, o conferință de presă. Părinți sportivului au acuzat Australia că l-a ținut în ultimele zile în condiții inacceptabile, l-au torturat și i-au încălcat drepturile.

Decizia finală aparține Ministrului Imigrației, Alex Hawke, cel care anunța, în octombrie 2021, că jucătorii nevaccinați cu două doze nu vor fi primiți în Australia. Sportivul sârb răspundea atunci că libertatea de a alege este esențială, iar, în acest caz, este vorba despre libertatea individuală de a alege ce introduce fiecare în propriul corp, relata Dailymail.

Au urmat intervenții vehemente din partea tatălui lui Djokovici, care a vorbit despre „șantaj”. Încă de atunci, premierul Australiei, Scott Morrison, a intervenit spunând că sportivul nu va avea un tratament preferențial.

Cu atât mai mult, remarcă comentatorii internaționali, autoritățile ar fi trebuit să fie clare și Djokovici nu ar fi trebuit să ajungă în situația de a crede că excepția acordată de organizatori este suficientă.

Poliția din Melbourne a folosit, luni, gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea strânsă în sprijinul lui Djokovici.

În decembrie 2021, sportivul a fost testat, din nou, pozitiv la Covid. Pe baza acestui test, din 16 decembrie, ar fi primit, pe 30 decembrie, derogarea de a participa la Australian Open. Testul pozitiv pare să fi venit însă cu o nouă sfidare a regulilor: la o zi, relatează The Guardian, numărul 1 mondial participa la evenimente publice fără respectarea regulilor de prevenire a pandemiei.

În așteptarea deciziei autorităților, poliția a folosit gaze lacrimogene împotriva protestarilor adunați la sediul firmei avocaților care îl reprezintă de Djokovici.

Rafael Nadal a spus că „deși nu e de acord cu Djokovici în anumite privințe, justiția a vorbit și a zis că are dreptul să participe la Australian Open. E decizia corectă din moment ce a fost luată, îi doresc noroc”.