Președintele în exercițiu Donald Trump a dat asigurări că va fi un transfer pașnic de putere către Joe Biden după ce Congresul a certificat victoria democratului în alegerile prezidențială, într-o ședință marcată de violențele susținătorilor lui Trump care au reușit în prima parte a zilei să pătrundă în sediul Capitoliului.
„Chiar dacă nu sunt total de acord cu rezultatul alegerilor, iar faptele mă susțin, totuși va exista o tranziție pașnică pe 20 ianuarie", a spus Trump într-un comunicat de presă emis imediat după finalizarea procedurii din Congres.
Liderul republican a arătat, însă, că va continua să lupte pentru a demonstra că votul ar fi fost viciat. Toate contestațiile sale au fost respinse până în prezent, iar experți electorali și politicieni din ambele tabere le-au marcat drept nefondate.
„Am spus mereu că ne vom continua lupta pentru a ne asigura că vor fi numărate doar voturile legale. Deși acest lucru reprezintă sfârșitul celui mai bun prim mandat din istoria prezidențială, este doar începutul luptei noastre pentru a face din nou America măreață”, a adăugat Trump.
Sute de susținători ai președintelui în funcție Donald Trump au luat cu asalt miercuri Capitoliul, sediul Congresului american, într-o tentativă violentă de a răsturna înfrângerea electorală a republicanului. După ore de haos în care poliția s-a luptat pentru a recâștiga controlul, parlamentarii s-au întors la Congres și au votat pentru certificarea victoriei președintelui democratic ales Joe Biden.
În cel mai grav atac asupra simbolului democrației americane din ultimii 200 de ani, protestatarii au forțat accesul dincolo de baricadele de securitate metalice, au spart geamurile și au escaladat zidurile pentru a intra în Capitoliu, unde s-au luptat cu ofițerii de poliție.
Poliția a anunțat că patru persoane au murit - una în urma rănilor suferite prin împușcare și trei în urma unor urgențe medicale - în timpul haosului, scrie agenția Reuters.
După validarea victoriei lui Joe Biden în Congres, democratul își va prelua mandatul de președinte al SUA la 20 ianuarie. El devine astfel al 46-lea președinte al Statelor Unite, în timp ce Kamala Harris va fi prima femeie vicepreședinte din istoria SUA.