Decizia civilă a juriului din New York vine la mai puțin de un an de când Jean Carrol a obținut, tot în instanța civilă, despăgubiri de 5 milioane de dolari într-un alt proces, deschis în 2022, în care l-a acuzat pe fostul președinte de abuz sexual și defăimare, scrie The Guardian.
Procesul în care jurații s-au pronunțat vineri vizează afirmațiile denigratoare ale lui Donald Trump care au afectat reputația lui Jean Carroll, autoare, în revista Elle, a uneia din cele mai longevive rubrici de sfaturi din revistele americane.
Potrivit deciziei instanței, Carroll ar urma să primească despăgubiri compensatorii de 18,3 - pentru o campanie de repararea a reputației și pentru prejudiciul emoțional cauzat - respectiv 65 de milioane de dolari ca pedeapsă.
Suma totală decisă de instanță este mult peste cât ceruse Jean Carroll, aproximativ 10 milioane de dolari, notează Agenția France Presse (AFP).
„Este o mare victorie pentru fiecare femeie care își face vocea auzită atunci când a fost doborâtă și o înfrângere uriașă pentru fiecare agresor care a încercat să o astupe”, a spus Carroll, într-un comunicat, conform agenției.
Fostul președinte a fost prezent la înfățișarea de vineri, nu însă și la anunțarea pagubelor pe care le are de plătit și a calificat la scurt timp verdictul drept „ridicol”, acuzând un substrat politic.
„Voi a face apel la toată «vânătoarea de vrăjitoare» orchestrată Biden, concentrată pe mine și pe Partidul Republican”, a scris Donald Trump pe rețeaua de social media Truth Social, potrivit The Guardian.
Îți mai recomandăm Acordul pentru Ucraina din Senatul american, în pericol după ce Trump l-a numit „lipsit de sens”Procesul în care Tribunalul Federal din Manhattan s-a pronunțat vineri, la fel ca și cel anterior pleacă de la un articol dintr-o revistă americană, din 2019, care cita un paragraf dintr-o viitoare arte a lui Jean Carroll în care aceasta susținea că fostul președinte ar fi violat-o, într-un vestiar, în 1996, mai scrie The Guardian.
Din motive de limitare a jurisdicției civile Carroll nu a deschis un proces cu privire la actul incriminat în sine și la defăimare, dar o modificare a procedurilor în 2022 i-a permis ulterior să facă acest lucru.
În 2023, instanța a decis că fostul președinte nu ar fi comis viol, dar l-a considerat vinovat de abuz sexual și defăimare și l-a obligat la plata unor daune de 5 milioane de dolari.
Donald Trump, favorit pentru obținerea nominalizării Partidului Republican pentru alegerile prezidențiale din noiembrie, se confruntă și cu alte procese, cel mai cunoscut fiind cel în care este acuzat că a încercat să răstoarne rezultatul alegerilor din 2020, când președinte a fost ales candidatul democrat Joe Biden.