Specialiștii implicați vor să prezinte Curții Penale Interaționale cazurile în care invadatorii ruși au utilizat foamea ca instrument al războiului, astfel încât instanța să declanșeze un proces pe această temă, scrie publicația britanică, potrivit căreia procesul ar putea duce la condamnarea președintelui rus Vladimir Putin.
Folosirea mâncării drept armă a avut trei faze, începând de la asedierea orașelor ucrainene și perturbarea accesului la alimente, a spus pentru The Guardian Yousuf Khan, avocat senior în cadrul unei companii de profil.
Între incidentele documentate se numără bombardarea unei supermarket în Cernigov, în martie 2022, când au murit 20 de civili stăteau la rând pentru a-și procura hrană, dar și asediul asupra Mariupolului, a spus expertul.
Asta în condițiile în care asigurarea mâncării a fost întreruptă, iar coridoarele umanitare spre Mariupol blocate sau bombardate.
Astfel de situații dramatice ar reprezenta o primă fază a folosirii alimentelor drept armă.
O a doua fază a inclus distrugerea resurselor de hrană și energie în timpul luptelor, „lucruri indispensabile pentru supraviețuirea populației civile”, a subliniat Yousouf Khan. Astfel de acțiuni nu au fost crime în sine, ca rezultat, dar ar fi fost „crime de intenție”, potrivit lui.
Spre exemplu, orașul Nikolaev din sudul țării a rămas multă vreme fără apă potabilă, la începutul războiului, după ce forțele rusești au pus stăpânire pe stația de alimentare, astfel că apa a fost transportată în oraș din alte părți.
Și în capitala Kiev locuitorii din unele cartiere s-au confruntat cu întreruperi constante ale furnizării de electricitate, sau cu asigurarea acesteia după un program limiativ, ca urmare a bombardării infrastructurii de energie.
O a treia fază a instrumentalizării hranei ar reprezenta-o încercările Rusiei de a limita sau restricționa exportul hranei ucrainene. Bombardamentele asupra unor facilități de cereale din zona porturilor de pe Dunăre, dar și atitudinea amenințătoare din Marea Neagră ar ilustra acest comportament, a mai arătat expertul.
De altfel, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia de folosirea alimentelor, în special a cerealelor, drept armă în cadrul războiului, în discursul din plenul Adunării Generale a ONU.
Îți mai recomandăm Prima instituție pentru anchetarea crimelor de război ale Rusiei în Ucraina a fost inaugurată la HagaPe de altă parte, notează The Guardian, acuzațiile cu privire la folosirea foamei / foametei drept armă are un istoric sensibil, în condițiile Holodomor-ului din anii '30, când milioane de ucraineni au murit ca urmare a înfometării impuse de regimul Stalin.
Aprobarea unei rezoluții ONU în 2018 - care condamna folosirea înfometării ca armă - și revizuirea statutului Curții Penale Internaționale în 2019 ar extinde aria cazurilor în care astfel de acuzații se pot aplica, mai notează jurnaliștii britanici.
Dosarul se va afa în lucru până la finalul anului viitor, când ar urma să fie prezentat procurorului instanței internaționale, fiind la latitudinea acestuia dacă va fi declanșat un proces sau nu, conchide The Guardian.