Inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI) au analizat contractele încheiate de societăți tutelate de Primăria Sector 3, în ultimele două mandate ale lui Robert Negoiță.
Au găsit patru în care există legături cu firma Edificia Star Construct SRL, firmă în care acționari sunt părinții și fratele lui Robert Negoiță.
Contractele încheiate în perioada exercitării madatelor 2016 – 2020 și 2020 – 2024:
- Contractul de închiriere mijloace de transport nr. 1450/31.08.2016, încheiat între Administrareatrarea Domeniului Public București SA aflată în subordinea Primăriei Sector 3, în calitate de locatar, și o societate comercială în cadrul căreia membrii familiei primarului Robert Sorin NEGOIȚĂ (părinții și fratele) dețin funcții și calități, în calitate de locator. Obiectul contractului de închiriere a fost reprezentat de punerea la dispoziția locatarului autoturismul marca Mercedes-Benz Viano, pentru o chirie de 450 lei/lună fără TVA pentru perioada 01.09.2016 – 31.12.2018 - valoare totală de 13.401 lei;
- Contractul de vânzare-cumpărare nr. 5381/01.11.2018, încheiat între SD 3 SALUBRITATE ȘI DESZĂPEZIRE S3 SRL aflată în subordinea Primăriei Sector 3, în calitate de cumpărător și aceeași societate comercială în cadrul căreia membrii familiei primarului Robert Sorin NEGOIȚĂ (părinții și fratele) dețin funcții și calități, în calitate de vânzător. Obiectul contractului a fost reprezentat de vânzarea autovehiculului second hand marca Mercedes-Benz Viano cu suma de 39.874,71 euro, autovehicul care, anterior, a făcut obiectul contractului de închiriere sus-menționat;
- Contractul de închiriere nr. 3537/14.10.2019 încheiat între SD 3 SALUBRITATE ȘI DESZĂPEZIRE S3 SRL aflată în subordinea Primăriei Sector 3, în calitate de chiriaș și o societate comercială în cadrul căreia membrii familiei primarului Robert Sorin NEGOIȚĂ (părinții și fratele) dețin funcții și calități, în calitate de locator. Obiectul contractului a fost reprezentat de închirierea unei suprafețe de 2.390 mp, din terenul în suprafață totală de 48.080 mp, situat în municipiul București. Contractul a încetat la data de 02.06.2022, valoarea acestuia fiind de 346.979,4 lei.
- Contractul de închiriere nr. 3230/03.08.2021 încheiat între SC ALGORITHM CONSTRUCȚII S3 SRL aflată în subordinea Primăriei Sector 3, în calitate de locatar, și o societate comercială în cadrul căreia membrii familiei primarului Robert Sorin NEGOIȚĂ (părinții și fratele) dețin funcții și calități, în calitate de locator. Obiectul contractului a fost reprezentat de punerea la dispoziție de utilaje și/sau echipamente, pe o perioadă de 1 an, valoarea achitată fiind de 31.101,84 lei.
Sursa - Comunicat ANI
Contractul de închiriere cu SD3 Salubrizare Deszăpezire Sector 3
În octombrie 2019, SD3 Salubrizare și Deszăpezire, societate aflată în subordinea Primăriei Sector 3, și societatea Edificia Star Construct SRL au încheiat un contract de închiriere pentru un teren de 2.390 mp. Suprafața era o bucată dintr-un teren mai mare, deținut de firma cu pricina, în zona Pallady.
Conform prevederilor contractuale, terenul închiriat urma să fie amenajat ca drum de acces la stația de sortare Cățelu. Chiria stabilită era de 4 lei/mp, lunar, adică 114.720 de lei (23.000 de euro) pe an. Contractul era valabil 12 luni.
În 2020, printr-un act adițional, înțelegerea este prelungită cu încă un an, iar în 2021, pe încă 10, după cum au aflat jurnaliștii de la Libertatea. În total, în conturile firmei familiei Negoiță vor ajunge 276.000 de euro din afacerea cu sectorul 3.
În februarie 2022, Robert Negoiță a încercat să treacă prin Consiliul Local al Sectorului 3 o hotărâre prin care aceeași societate tutelată de Primărie urma să cumpere un teren de 3.400mp de la firma Edificia Star Construct SRL, aflat lângă parcela închiriată.
Propunerea nu a primit avizul mai multor comisii și nici nu a trecut de votul consilierilor. În avizul negativ dat de Comisia de Buget se menționează că este un posibil conflict de interese în achiziția cu pricina, deoarece sunt implicate rude ale primarului.
Edificia Star Construct SRL, profit de 26.5 milioane de euro în 2022, cu doar 9 angajați
Înființată în 2014 de Alexandru Cătălin Toader, cu obiect de activitate lucrări de construcție drumuri și căi ferate, Edificia Star Construct SRL și-a schimbat acționariatul în 2017. În firmă au intrat, prin aport de capital, două societăți, Bloom Project Development SRL și Jacob Gardens SRL. La ultima administrator era același Alexandru Cătălin Toader. Câteva săptămâni mai târziu, Toader iese definitiv din firmă și rămân acționare doar cele două firme.
În mai 2019, în acționariat intră și societatea Hils Developer Expert SRL, iar în octombrie 2019 și Value Investor Expert SRL. La sfârșitul aceluiași an, Hils Developer Expert SRL părăsește acționariatul. Celelalte trei societăți dețin Edificia Star Construct SRL și în acest moment.
Prin intermediul unui încrengături de firme, beneficiarii direcți ai SC Edificia Star Construct SRL sunt Ilie Negoiță cu 27,6%, Lidia Negoiță cu 32.8%, Ionuț Negoiță cu 15.8% și două societăți cu sediul în Cipru, Amarlino Holdingd Ltd și Silkbrook Trading Ltd, după cum apare pe site-ul termene.ro.
Părinții lui Robert Negoiță și fratele său Ionuț intră în această încrengătură de firme cu lanțul de societăți RIN HOSPITALITY COMPANY, RIN GRAND ESTATE, RIN RESORT & SPA.
Administratorul firmei Edificia este Bogdan Bălașa, director general la Hills Development, după cum apare pe profilul său de LinkedIn. Firma este deținută tot de familia Negoiță.
Edificia Star Construct a avut, în 2022, cu doar nouă angajați, o cifră de afaceri de 297.321.535 lei, cu 61% mai mult ca în 2021. Profitul a fost de 132.893.261 de lei, cu 50% mai mult ca în 2021.
Dosarele lui Negoiță
În februarie 2023, procurorii DNA au descins la Primăria Sector 3 în căutarea documentațiilor care au stat la baza autorizării unui bloc de locuințe de pe str. Matei Basarab. nr. 97. Imobilul cu 10 niveluri a fost construit în 2017, dar intrarea sa în legalitate s-a făcut în 2021.
DNA a anunțat că acțiunea este parte dintr-un dosar deschis pe numele edilului de la sectorul 3, în care Negoiță e acuzat de abuz în serviciu. Ar fi aprobat intrarea în legalitate a unor lucrări la un bloc din centrul Capitalei. Mai exact, supraînălțarea cu 3 niveluri și reamenajarea parterului și mezaninului.
Un alt dosar care îl vizează pe Negoiță, deschis tot de DNA, a ajuns deja în instanță.
Așa numitul „Dosar Rosal” în care e judecat pentru două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave, a unei infracțiuni de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave și a infracțiunii de complicitate la fals intelectual. Prejudiciul calculat în acest caz este de peste jumătate de miliard de lei.
Îți mai recomandăm Robert Negoiţă și compania Rosal au fost trimiși în judecată. Prejudiciu: peste jumătate de miliard de leiRobert Negoiță este urmărit penal și pentru ucidere din culpă, după accidentul de muncă de la șantierul de lângă Biblioteca Națională. Doi muncitori au murit şi patru au fost răniţi, transportaţi la spital, după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei. În urma accidentului, Inspectoratul de Stat în Construcții a constatat că Algorithm Residential S3, firmă din subordinea Primăriei, executa lucrări fără să existe autorizație de construire emisă în prealabil.
Primarul sectorului 3 mai este acuzat de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane și de fals în declarații, acuzații pentru care a fost sesizat DNA.
Europa Liberă a cerut un punct de vedere primarului Robert Negoiță, care nu a răspuns până în acest moment. Într-o declarație în direct la Digi24, a respins acuzațiile ANI pe care le consideră aberante.
„Vă asigur că este o mare fumigenă. Nu există așa ceva. Eu să dau vreodată contracte familiei mele? În primul rând că nu are nevoie familia mea de așa ceva. Niciodată”, a susținut Robert Negoiță.