Bombardier rusesc, interceptat de avioanele britanice de luptă deasupra Mării Negre

Momentul interceptării bombardierului rusesc

Două avioane Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Regale Britanice au executat, marţi, o misiune de poliţie aeriană în spaţiul aerian internaţional deasupra Mării Negre, pentru interceptarea unei aeronave a Federaţiei Ruse, care se apropia de spațiul aerian românesc, au anunțat Ministerul Apărării Naționale și Forțele Regale Aeriene ale Marii Britanii.

Este vorba de interceptarea unui bombardier Suhoi Su-24 rusesc, care s-a apropiat prea mult de spațiul aerian românesc.

Dirijarea, controlul şi coordonarea misiunii au fost gestionate de controlorii români de trafic aerian din cadrul Centrului de Operaţii Aeriene.

Îți mai recomandăm Avioane militare rusești, interceptate în apropiere de spațiul aerian al României

Centrul NATO de operaţiuni aeriene combinate (CAOC) Torrejón a ordonat decolarea celor două aeronave Eurofighter Typhoon aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană în România sub comandă NATO.

Decizia a fost luată în urma detectării activității aeriene a Federației Ruse în apropierea Regiunii de Informare a Zborurilor (Flight Information Region – FIR) București, în spațiul aerian internațional deasupra Mării Negre.

Aeronavele britanice au interceptat aeronava SU-24 Fencer prin identificare vizuală a acesteia, în jurul orei 10.50, care, după ce s-a apropiat până la 40-50 km de spaţiul aerian naţional s-a retras părăsind FIR Bucureşti. Cele două aeronave britanice au executat patrulare aeriană până la ora locală 11.30, după care au revenit la aerodromul de bază, transmite MApN.

Îți mai recomandăm Bombardiere și avioane de vânătoare rusești, deasupra Mării Negre

Forțele aeriene britanice remarcă faptul că avioanele rusești nu au oferit niciun plan de zbor și au refuzat să vorbească cu controlorul român de trafic aerian, punând în pericol siguranța zborului pentru toți utilizatorii aerieni.