Președintele Iohannis: Incidentul cu drona, regretabil. Premierul Ciucă spune că ar trebui deschise „linii de dialog”

Președintele Iohannis spune că atributul de a comenta pe subiect aparține exclusiv SUA, iar premierul Nicolae Ciucă crede că soluția ar fi găsirea unor „linii de dialog” între părțile implicate marți în conflictul dintre o dronă americană și două avioane de vânătoare rusești.

Pentru președintele Klaus Iohannis incidentul cu drona doborâtă marți de avioanele de vânătoare rusești în spațiul internațional al Mării Negre este unul „regretabil”, în timp ce premierul Nicolae Ciucă crede că ar fi utilă deschiderea unor „linii de dialog”.

„Incidentul cu drona care a avut loc ieri este un incident grav şi regretabil”, a spus miercuri președintele Klaus Iohannis, aflat în vizită la Sofia, citat de News.ro.

El a precizat, însă, că orice comunicare pe subiectul în cauză este atributul exclusiv al părții americane.

În schimb, premierul Nicolae Ciucă, fost șef al Statului Major al Armatei, a spus că incidentul, deși grav, demonstrează că este nevoie în continuare de dialog și de „fixarea unor repere de conduită în astfel de situaţii, pentru ca astfel de evenimente să nu se întâmple.”

Aflat în vizită la Craiova, Ciucă și-a exprimat convingerea că au avut loc deja întâlniri cu oficialii Federaţie Ruse la Washington şi ai SUA la Moscova, „astfel încât să se găsească acele linii de dialog şi să se stabilească normele tehnice astfel încât evenimente de acest fel să nu se întâmple”.

Îți mai recomandăm Analiză | Dronă americană doborâtă în Marea Neagră după un incident cu avioane rusești. Urmări pentru România?

O dronă americană MQ-9 „Reaper”, care ar fi decolat din România, s-a prăbușit marți în apele internaționale ale Mării Negre după ce a fost interceptată de două avioane de vânătoare rusești Su-27.

Două avioane rusești de vânătoare Su-27 au făcut ceea ce armata americană a descris ca fiind o interceptare „nesăbuită” a dronei MQ-9 „Reaper” în spațiul aerian internațional, înainte ca unul dintre ele să se ciocnească de ea intenționat pentru a o forța să se prăbușească în mare.

Unul din avioanele rusești de vânătoare s-a ciocnit de o dronă americană de supraveghere deasupra Mării Negre, forțând SUA să-și doboare drona, transmite BBC.

„De fapt, acest act nesigur și neprofesionist al rușilor aproape că a provocat prăbușirea ambelor aeronave”, a declarat într-un comunicat generalul forțelor aeriene americane James Hecker, care supraveghează forțele aeriene americane în regiune.

Un înalt oficial militar american a declarat pentru New York Times că MQ-9 a decolat de la baza sa din România marți dimineață pentru o misiune de recunoaștere programată în mod regulat, care durează de obicei între nouă și zece ore.

Numele bazei militare nu a fost precizat, dar trupe americane dotate cu drone MQ9-Reaper sunt localizate (doar) la baza aeriană din Câmpia Turzii. Aceasta a fost modernizată în ultimii ani, cu sprijin financiar substanțial din partea SUA.