Războiul dronelor. Cum influențează războiul din Ucraina folosirea echipamentelor de zbor mici și ieftine
Atât Ucraina, cât și Rusia redefinesc războiul modern cu ajutorul dronelor ieftine în ceea ce unii numesc primul război cu drone la scară largă.
Utilizarea dronelor pe cerul de deasupra Ucrainei este atât de comună încât o evaluare recentă a unui think tank britanic estimează că Kievul pierde aproximativ 10.000 de drone în fiecare lună.
Un operator ucrainean urmărește traseul unei drone pe un mic monitor, într-o locație nedezvăluită, pe 28 iunie.
Pe măsură ce dronele ieftine devin mai avansate, acestea sunt din ce în ce mai integrate în structura militară generală a ambelor părți.
Importanța acestor drone în furnizarea de informații precise și actualizate cu privire la pozițiile și mișcările trupelor inamice este esențială pentru planificarea și executarea operațiunilor militare.
În plus, progresele în ceea ce privește senzorii și camerele de înaltă rezoluție permit dronelor să funcționeze noaptea. Cu toate acestea, capacitatea lor de a zbura în condiții de ploaie, zăpadă și ceață este încă o problemă.
Un operator de dronă urmărește cum norii de fum se ridică deasupra țintelor rusești în flăcări în apropierea orașului Bahmut, din est, pe 16 aprilie.
Videoclipurile care arată operatori ucraineni de drone aruncând grenade asupra soldaților ruși sau chiar în trapele vehiculelor lor blindate au circulat pe rețelelor sociale.
Faptul că dronele mici sunt comercializate în masă și sunt mai ieftine aduce economii semnificative în comparație cu activele militare tradiționale. Este de așteptat ca utilizarea acestor drone să crească, deoarece joacă un rol din ce în ce mai important în războiul modern.