UPDATE 11 iunie
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că va convoca congresul USR pentru alegerea unui nou Birou Național, pe data de 29 iunie, la București.
El a mai spus că va propune Biroului Național, organizarea alegerilor pentru următorul Președinte al USR, în perioada 24-28 iunie.
„Pe data de 28 iunie, îi voi preda mandatul noului Președinte ales. USR merge înainte. Mișcarea reformistă, modernizatoare din România trebuie să continue. Următoarele obiective sunt luptele din toamnă”, a declarat Drulă.
Știre inițială
Cătălin Drulă a spus că a luat această decizie după rezultatul „sub așteptări” pe care partidul l-a obținut la alegerile locale și europarlamentare de pe 9 iunie.
„N-are rost să dăm explicații, să găsim scuze sau să ne întrebăm dacă România democrația mai este democrație. Pentru mine, asumarea a fost un principiu de bază”, a spus Drulă.
„Îmi asum aceste rezultat și voi convoca în USR alegeri pentru un nou președinte în cel mai scurt timp. Avem în USR oameni și lideri puternici care pot duce mai departe această construcție”.
Cătălin Drulă l-a nominalizat pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz, ca un posibil succesor al său la șefia USR. Într-o conferință de presă susținută la Timișoara, Fritz a declarat că va candidat pentru șefia USR.
Îți mai recomandăm Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, va candida la șefia USR: Nu am de gând să fiu tătucul USR, ci să generez energie„Mă doare că partidul meu a luat un scor care nu se ridică la potențialul așteptat. Nu pot să stau pasiv într-o situație dificilă a USR, partid de care România are nevoie”, a precizat Dominic Fritz la conferința de presă din 10 iunie.
El va propune o nouă conducere colectivă și o nouă viziune pentru USR.
„Nu voi candida la nicio funcție în stat în acest an. Prioritatea mea este primăria Timișoarei... cea mai mare onoare a vieții mele”, a subliniat Fritz al cărui nume a fost deja vehiculat ca posibil candidat la președinția României.
Your browser doesn’t support HTML5
Nu e clar momentan când va avea loc congresul la care se va stabili noul lider al USR.
Conform rezultatelor preliminare ale alegerilor din 9 iunie, Alianța Dreapta Unită – din care face parte și USR – pare a fi pierdut două primării din București - sectoarele 1 și 2 - și Primăria Brașov.
A câștigat, însă, la Câmpulung cu Elena Lasconi, care ar fi obținut tot în jur de 70 la sută dintre voturi.
Dominic Fritz și-a menținut și el, cu aproape 50% dintre voturi, postul de edil al Timișoarei
Alianța Dreaptă Unită (ADU) a sprijinit candidatura lui Nicușor Dan la Capitală. Nu e clar, încă, nici câți membri USR vor mai ajunge în Parlamentul European.
Cătălin Drulă este președinte al USR din iulie 2022, după demisia lui Dacian Cioloș. De profesie inginer, cu studii la Universitatea din Toronto, Canada, Drulă s-a implicat în societatea civilă la revenirea sa în România. A devenit cunoscut datorită implicării sale în Asociația Pro Infrastructura.
Tocmai această experiență civică l-a adus, în 2015, în postul de consilier personal al premierului Dacian Cioloș, pe probleme de infrastructură.
Intră în USR și candidează și câștigă, în 2016, pentru un loc de deputat din partea județului Timiș. În Camera Deputaților, Cătălin Drulă a fost președinte al Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor și membru al Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură.
Odată cu instalarea guvernului Cîțu, în decembrie 2020, este învestit ministru al Transporturilor, post pe care îl ocupă până în septembrie 2021.
A ajuns la conducerea USR după demisia lui Dacian Cioloș, care fusese ales prin vot la congresul din toamna lui 2021.
„Vreau să încep prin a mulțumi românilor care și-au pus speranța și votul astăzi în singura forță de dreapta autentică. Vreau să îi felicit pe Nicușor Dan, pe oamenii care au votat pentru câștigarea Bucureștiului. Am câștigat și în Timișoara. Urmărim toate orașele mari din România, unde colegii noștri sunt atenți. (…) Nu îmi amintesc să fi fost alegeri cu mai multe nereguli. Mii de nereguli sesizate, bani plătiți pentru voturi, oameni aduși cu forța la vot. Toată organizarea acestei runde de alegeri a fost în neregulă”, a declarat Cătălin Drulă, după închiderea urnelor, pe 9 iunie, preluat de g4media.ro.
În 2019, USR-PLUS a adunat 22,36% din voturi, și a obținut 8 mandate de europarlamentar. În 2020. La alegerile locale din 2020, USR în alianță cu Plus a obținut 6,58%, iar la cele parlamentare, din același an, puțin peste 15%.
În noiembrie 2023, Cătălin Drulă, i-a retras sprijinul politic pentru alegerile europarlamentare Elenei Lasconi. Decizia lui Drulă a venit după ce primarul din Câmpulung a declarat că a votat „da” la refendumul pentru familie, pentru că ea crede că o familie e compusă dintr-un bărbat și o femeie.
„Am certitudinea că Elena a înțeles că întreaga discuție publică din ultimele 24 de ore, împreună cu situația personală devenită publică, afectează campania și concentrarea USR pe lupta cu monstrul PSD-PNL”, a scris atunci, Cătălin Drulă, pe pagina sa de Facebook.
Și n-a fost singurul scandal de răsunet din USR. Stabilirea candidaților partidului pentru alegerile europarlamentare a fost un alt moment care a zguduit puternic formațiunea condusă de Cătălin Drulă.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.