Niciun spital public sau privat și niciun ambulatoriu de specialitate nu se va închide ca urmare a ordinului dat de coordonatorul DSU, Raed Arafat.
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a făcut publice mai multe precizări în ceea ce priveşte interdicţia de internări a pacienţilor pe perooada stării de urgenţă. Astfel, reprezentanţii DSU au precizat că niciun spital nu va fi închis.
„Interdicțiile prevăzute art. 1 nu sunt aplicabile în mod absolut și automat ci pe baza analizei medicului curant de specialitate, care să justifice:
- necesitatea internării pacienților, pentru asistența spitalicească acordată în spitalele publice și private sau
- necesitatea realizării consultațiilor sau a tratamentelor în ambulatoriu, în unitățile publice sau private care acordă asistență medicală ambulatorie.
Spre exemplu, Articolul 1 nu se aplică pacientelor însărcinate sau persoanelor care necesită tratament oncologic și care au nevoie de controale periodice ambulatorii obligatorii pentru monitorizare și investigații, și care beneficiază în continuare de asistență medicală, indiferent de sistemul public sau privat ales", transmite Departamentul pentru Situații de Urgență.
Autoritățile subliniază că spitalele nu se vor închide, iar decizia prin necesitatea internării aparține medicului curant.
„NU se închid spitalele publice sau private, nici ambulatoriile de specialitate ale spitalelor sau cabinetele medicale de specialitate, ci se suspendă acele activități medicale, consulturi sau tratamente care nu sunt obligatorii și care pot fi reprogramate. Decizia amânării este luată pe baza analizei medicului curant de specialitate. Pentru fiecare pacient internat în spital sau consultat în ambulatoriu va trebui să existe o documentație medicală care să justifice, în mod obiectiv, necesitatea realizării actului medical, atât în cadrul unităților spitalicești cu internare. cât și în cazul structurilor ambulatorii", conchide DSU.
Pe 23 martie, printr-un Ordin semnat de Raed Arafat au fost suspendate pe perioada stării de urgență internările și intervențiile chirurgicale non-urgente în spitalele publice. Trei zile mai târziu, restricția a fost ridicată. Marți, 7 aprilie, secretarul de stat Raed Arafat semnează Ordinul nr. 74553 prin care se revine la forma inițială cu o singură modificare, anume că restricții devin obligatorii și pentru spitalele private.