”Nu susținem un mandat pentru Kovesi, nu susținem pentru că mi se pare o abordare firească, când există suspiciuni asupra oricărui om indiferent pentru postul pentru care candidează, trebuie mai întâi să se lămurească situația”, a declarat miercuri seară după ședința CEx a PSD premierul Viorica Dăncilă.
Votul Luminiței Odobescu în COREPR va fi clar ”împotrivă”, a precizat răspicat premierul.
Declarația vine în contextul în care Viorica Dăncilă a cerut tuturor europarlamentarilor români s-o susțină pe Rovana Plumb pentru postul de comisar european, spunând că acesta este ”interesul României”, care trebuie să dea ”un mesaj de unitate”.
În ședința de joi a ambasadorilor la UE, ar putea să se ia o decizie favorabilă Laurei Codruța Kovesi, potrivit surselor Europa Liberă la Bruxelles. Ambasadorul Finlandei, care deține președinția Consiliului UE, ar vrea să testeze în COREPER susținerea pe care o are Laura Codruța Koveși și să ceară un vot secret doar pentru ea, spun aceleași surse.
Marți, a avut loc prima rundă de negociere între reprezentanţii Parlamentului European şi cei ai Consiliului Uniunii Europene pe tema desemnării procurorului-şef european.
După alegerile din luna mai, Parlamentul European și-a reconfirmat sprijinul pentru Kovesi, iar în 12 septembrie si-a desemnat noua echipă de negociatori, formată din Monika Hohlmeier, președinta Comisiei de control bugetar (CONT), PPE, Germania, Juan Fernando Lopez Aguilar, președintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), S&D, Spania și Maite Pagazaurtundua, vicepreședintele Comisiei LIBE, Renew, Spania.
Totuși, la nivel oficial, Consiliul îl preferă în continuare pe candidatul francez, Jean-François Bohnert, care a declarat că nu a renunțat la candidatură, în ciuda informațiilor portivit cărora el ar urma să preia conducerea DNA-ului francez.
Pe de altă parte, președintele francez, Emmanuel Macron i-a transmis, în 19 iulie, președintelui Klaus Iohannis că Jean-François Bohnert va fi retras și va fi sprijinită Laura Kovesi.
„În virtutea bunei colaborări și a bunei înțelegeri între cei doi șefi de stat, președintele Emmanuel Macron i-a transmis președintelui Klaus Iohannis că va retrage candidatura domnului Jean-François Bohnert și că o va susține pe doamna Laura Codruța Kövesi la conducerea Parchetului European”, se arată într-un comunicat după discuția telefonică dintre cei doi șefi de stat.
Șansele Codruței Kovesi în Consiliu au crescut însă și pentru că țari precum Bulgaria, Grecia și Croația și-au reconsiderat poziția.
Șeful Parchetului European este desemnat de comun acord de Parlamentul European și de Consiliu, pentru un mandat de 7 ani.