Autoritățile dau zilnic declarații că vaccinarea populației merge bine și este un succes. Cifrele însă contrazic optimismul autorităților. Platforma de vaccinare arată că în prezent sunt peste 200.000 de locuri disponibile la vaccinare, dintre care 121.919 la Pfizer, 34.967 la Moderna și 62.299 la AstraZeneca. Cele mai multe locuri disponibile sunt în județul Timiș – 31.264. În același timp, pe listele de așteptare mai sunt puțin peste 157.000 de persoane.
Vaccinul AstraZeneca rămâne cel mai puțin căutat, aproximativ 1.300 de persoane zilnic se mai vaccinează cu prima doză din acest vaccin.
Pentru a grăbi vaccinarea, autoritățile au înființat centrele mobile, iar la inaugurarea primului astfel de centru din comuna Afumaţi, judeţul Ilfov, a participat președintele Klaus Iohannis. Acesta a declarat că este foarte mulţumit de modul în care a decurs campania de imunizare anti-COVID.
„Campania de vaccinare este un succes. Am reuşit să obţinem un număr important de doze de vaccin şi am reuşit să le folosim pe toate, suntem la peste 2 milioane de persoane. Este o reuşită certă şi acest lucru puteţi să îl verificaţi foarte simplu, există statistici europene. Dacă ne uităm la persoanele vaccinate cu două doze, deci persoanele imunizate, suntem pe locul patru în Europa. Nu-i lucru puţin pentru o ţară cu un sistem medical totuşi destul de fragil, cu destul de multe probleme, cu nevoia de reformă şi cu toate problemele politice, care cred că acum tocmai le-am depăşit”, a declarat președintele care a spus că această campanie va fi un succes până la final.
Si premierul Florin Cîțu spune că vaccinarea merge bine, iar în luna mai România va avea vaccin pentru cel puțin 5 milioane de persoane. Marți, premierul a dat o declarație cel puțin controversată, în care spunea că vrea să ”elimine” vocile crictice împotriva campaniei de vaccinare. Nu este clar dacă premierul se referea la cei care criticau modul în care are loc vaccinarea sau la anti-vacciniști.
„Ceea ce facem noi acum este să eliminăm acele voci care mai există împotriva acestei campanii de vaccinare. Orice voce împotriva campaniei de vaccinare, de oriunde ar veni această voce, subminează un efort al nostru, al tuturor de a reveni la normalitate cât mai curând. Vreau să fie foarte clar: orice voce care subminează această campanie de vaccinare subminează efortul nostru de a reveni la normalitate cât mai curând!”, a declarat marți Florin Cîțu.
De ce sunt acum mai multe locuri la vaccinare, cu toate că poate există oameni care vor să se vaccineze?
Europa Liberă a identificat cinci motive pentru care campania de vaccinare nu merge așa cum ar trebui:
- 1. Platforma de vaccinare nu a funcționat cum trebuie– mulți dintre oamenii cu abilități tehnice nu au reușit să se programeze.
- 2. Vaccinurile au fost distribuite fără să fie clar un algoritm. Încă există un „turism al vaccinării” la sute de kilometri de casă. Cei care nu au un mijloc de transport ar prefera să se vaccineze în localitatea de domiciliu
- 3. Problemele cu vaccinul AstraZeneca de la nivel european s-au repercutat și în România, unde comunicarea autorităților a fost proastă. Teama de efectele adverse a fost mai mare decât dorința de vaccinare
- 4. Mulți din cei din mediul rural nu au acces la platforma de vaccinare și nu s-au programat. Caravanele de vaccinare abia din 20 aprilie au fost înființate
- 5. Medicii de familie s-au implicat prea puțin în campania de vaccinare.