Creşterea preţurilor, inflaţia şi costul de trai sunt principalele preocupări ale românilor, după doi ani de pandemie şi unul de război în imediata vecinătate, arată rezultatele ultimului Eurobarometru standard publicat de Comisia Europeană.
Peste 70% dintre români consideră că invazia rusă din Ucraina reprezintă o amenințare la adresa țării.
Jumătate dintre români spun că creșterea prețurilor este principala preocupare la nivel personal. 53% dintre ei au indicat costul de trai ca principala problemă națională, în timp ce 30% au spus că această problemă este pe primul loc la nivel european.
În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, românii clasează situaţia internaţională pe locul doi ca preocupare (28%), urmată de resursele de energie (19%).
Majoritatea românilor consideră că propria situaţie financiară/economică va stagna (40%) sau chiar se va înrăutăţi (36%) în următorul an, percepţie ce se extinde şi la nivel naţional (31 şi, respectiv, 41%) şi european (32 şi, respectiv, 34%).
Războiul din Ucraina și situația internațională reprezintă o preocupare, atât din punct de vedere economic, cât și de securitate, mai arată Eurobarometrul.
Românii consideră că invazia rusă reprezintă o amenințare la adresa securității atât a Uniunii Europene (69%), cât și a propriei țări (71%). De asemenea, ei apreciază că războiul are impact atât asupra propriei situații financiare (66%, cât și asupra situației economice naționale (69%).
Majoritatea românilor au încredere în Uniunea Europeană (52%, comparativ cu 47% în UE27), 42% dintre ei (50% în UE27) apreciind ca principal rezultat pozitiv al acesteia libertatea de circulație, adică posibilitatea de a călători, studia sau lucra fără restricții în oricare dintre statele membre UE.
În ce privește comportamentul media al românilor, eurobarometrul arată că aceștia folosesc cu precădere televizorul (75%) sau rețelele sociale (32%) pentru a se informa pe teme europene, precum și discuțiile cu rudele, prietenii sau colegii de serviciu (51%).
Românii declară că sunt conștienți de existența fenomenului de dezinformare și al știrilor false (63%), însă doar jumătate dintre ei apreciază că le pot identifica (54%).
Îți mai recomandăm 3 minute | Inculparea istorică a lui Donald Trump, Finlanda intră azi în NATO și pe cine laudă dl. Iohannis