Liderul PPE Siegfried Mureșan spune că Rusia lucrează intens, prin dezinformare, la influențarea alegerilor din UE. Este însă convins că partidele extremiste sau radicale nu vor reuși să obțină suficiente voturi la alegerile din 6-9 iunie astfel încât să ajungă un pericol major.
Extremiștii nu vor putea decide nicio politică europeană, susține Mureșan.
„Cu siguranță vei avea împotriva ta cel puțin 650 dintre europarlamentarii tuturor celorlalte state și evident că acestea, câte sunt – două partide antieuropene în momentul de față, unul mai mic și unul mai mare – nu vor putea obține nimic pentru România pe plan european”, completează eurodeputatul Siegfried Mureșan, vicepreședinte al Grupului Partidului Popular European.
La one2one, eurodeputatul Siegfried Mureșan mai spune că, imediat după alegerile europene din perioada 6-9 iunie, liderii UE vor face o strategie de dezvoltare a industriei de apărare din statele membre.
Ideea a apărut după ce Rusia a anexat ilegal peninsula ucraineană Crimeea, în 2014, însă proiectele comune de apărare nu au depășit până acum 500 de milioane de euro.
Liderul PPE, care a negociat bugete ale Uniunii, spune că strategia de securitate a UE va prevedea alocarea unor noi sume pentru apărare.
Acest interviu a fost înregistrat pe 15 februarie.