Inspectorii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) au descoperit într-o anchetă începută în urmă cu un an că Euroins Asigurări nu avea, în februarie 2022, garanțiile bancare care să-i permită să achite dosarele de daune din perioada anului 2020-2022.
Informațiile au fost confirmate de Europa Liberă de la surse din ASF.
Cotidianul Libertatea a prezentat în premieră informația, notând că ASF a formulat o plângere penală la Parchetul General, în februarie 2022, în care a acuzat Euroins că ascunde dosare de daună.
Motivul pentru care Euroins ar fi ascuns aceste dosare de daune este tocmai absența unor garanții între 50 și 200 de milioane de lei, după o primă evaluare, conform surselor Europa Liberă.
Am trimis mai multe întrebări către Euroins România. Nu am primit răspuns la mai multe întrebări, inclusiv cea privind absența garanțiilor reale bancare pentru plata daunelor din ultimii trei ani.
Reprezentanți ai companiei ne-au trimis joi un comunicat cu punctele de vedere ale companiei.
„Nu am fost notificați de către Parchet sau de orice altă instituție din România cu privire la vreo procedură judiciară. Prin urmare, nu putem face niciun comentariu, în afara faptului că vom coopera pe deplin, așa cum facem de fiecare dată, și vom răspunde oricăror nevoi de clarificări”, au precizat reprezentanții companiei în comunicatul trimis Europa Liberă.
Compania susține că a remediat problema
Reprezentanții companiei susțin că dosarele cu probleme ar fi fost reverificate în 2022 și situația a fost remediată. Mai mult, ASF ar fi avizat favorabil noile raportări ale Euroins.
„Compania nu a fost niciodată mai puternică din punct de vedere financiar, cum este acum, după procesul de redresare prin care am trecut în timpul mandatului meu. Este, de asemenea, mai puternică în ceea ce privește conformitatea și transparența cu autoritățile de reglementare, iar faptele vor dovedi acest lucru”, a declarat Tanja Blatnik, CEO Euroins România, în comunicatul companiei.
Între Euroins și ASF ar exista un conflict mai vechi, pornit în 2020, când autoritatea de control a respins intenția Euroins de a prelua Ergo Asigurări.
De partea cealaltă, reprezentanții ASF ne-au precizat că nu pot oferi alte informații legate de acest caz pentru că ar fi o anchetă penală în curs.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este instituția împuternicită de statul român pentru autorizarea, reglementarea, supravegherea și controlul entităților din piețele financiare non-bancare românești. Are rol de control și de stabilire a regulilor de activitate din domeniile de asigurări-reasigurări, instrumente și investiții financiare și pensii private.
Despre Euroins Asigurări
Potrivit ASF, numărul total de contracte RCA în România este de 7,52 de milioane. Din toate contractele RCA, Euroins deține 31%, potrivit celei mai recente actualizări comunicate de ASF. După Euroins, urmează Groupama cu 21% și Allianz Țiriac cu 19% din piață.
Persoanele (81% din total) și firmele (restul de 19%) care și-au făcut RCA au plătit 6,1 miliarde de lei pe an (1,2 de miliarde de euro), conform datelor ASF pe anul 2021.
Euroins România este deținută de o companie din Bulgaria. Este vorba de Eurohold Bulgaria AD. Societatea bulgară este unul dintre cele mai importante grupuri energetice și financiare din Europa de Sud-Est, a raportat rezultate record pe jumătate de an în 2022, de 1,62 miliarde de euro.
Din totalul de 7,4 milioane de contracte, rezultă că peste două milioane de români, persoane fizice și firme, sunt asigurate la Euroins.
Cum s-a evitat asigurarea banilor din bancă
Conform jurnaliștilor de la „Libertatea”, mii de dosare de daună nu erau raportate la ASF. Publicația amintită a publicat rapoarte pe care era mențiunea „Nu raportăm” în dreptul unui bilanț al numărului de litigii.
„În ceea ce privește linia «NU RAPORTAM» - se referă la comunicarea internă și nu înseamnă că ignorăm dosarele. Este un termen intern pentru datele care nu se referă la raportul specificat, dar care trebuie incluse în alte rapoarte specifice”, se mai precizează în comunicatul Euroins.
Pe 21 februarie 2022, președintele ASF, Nicu Marcu, a trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o sesizare penală. Plângerea a fost „înregistrată în dosarul 90/P/2021”, notează „Libertatea”.
Solicitările de daune primeau aviz negativ de plată de la Euroins, dar persoanelor fizice și juridice care aveau dreptul la despăgubiri nu erau anunțate de această decizie.
Acest lucru avantaja Euroins. Compania nu mai trebuia să majoreze depozitele bancare pentru a asigura eventuala plată a acestor dosare de daune respinse și care urmau probabil să fie atacate în instanță.
Conform legislației de funcționare a asigurărilor din România, chiar dacă o firmă refuză un dosar sau nu accepta plata despăgubirii, compania trebuie să aibă garanții bancare să poată plăti și dosarele refuzate, până la închiderea contestațiilor în instanță.
Lipsa garanțiilor bancare
Din datele consultate de Europa Libera, reiese că reprezentanții ASF au descoperit 5.600 de dosare de daune respinse de Euroins, dar aceste decizii nu fusese anunțate nici la ASF, nici părților care așteptau daunelor.
Pentru că nu au raportat aceste 5.600 de dosare, Euroins nu a trebuit să asigure garanții bancare pentru aceste solicitări de daune.
Euroins avea la sfârșitul anului 2021 aproape 61.500 de dosare de daună, din care 5.600 nu erau raportate corect. Cele 5.600 de dosare de daune sunt de tipul RCA - asigurările auto.
De altfel, și în raportul de activitate al Euroins, compania a raportat cheltuieli de 400 de milioane de lei pentru anul 2021, în timp ce în anul precedent avea cheltuieli de 550 de milioane de lei.
Euroins încasa 800 de milioane de lei din primele de asigurare de la firme și persoane în anul 2021, conform datelor companiei.
„Metoda" lipsei asigurărilor bancare a fost folosită și în alte cazuri. Toate falimentele recente de pe piața asigurărilor RCA: Astra (2015), Carpatica (2016) și City (2021-2022) au avut această componentă.
Capitalul care ar acoperi lipsa garanțiilor
În toamna anului trecut, așa cum reiese din deciziile conducerii Euroins România publicate în Monitorul Oficial, compania a decis să-și majoreze capitalul social cu 55,791 milioane de lei, prin noi aporturi în numerar.
Majorarea a fost realizată prin emiterea de noi acțiuni, la un preț de emisiune de 10 lei per acțiune nou-emisă, din care valoarea nominală per acțiune va fi de 1 leu, iar prima de emisiune per acțiune, de 9 lei. Capitalul social al Euroins România va crește astfel la 567,54 milioane de lei.
Îți mai recomandăm Crahul City Insurance | Cum se apără șefii ASF în dosarul de la DIICOTÎn 2022, aporturile în numerar ale acționarilor la capitalul Euroins România au însumat în total 220,49 milioane de lei.
Aceasta pentru că din septembrie 2021, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a devenit acționar al Euroins Insurance Group și a oferit o capitalizare de 42 de milioane de euro pentru divizia de asigurări a companiei din Bulgaria.