EUROSTAT. România, pe ultimele locuri la consumul de cultură în UE, chiar dacă prețul accesului la cărți, teatre sau muzee s-a ieftinit

Deși prețul cărților s-a redus în medie cu 1,5% în România, suma pe care o familie o cheltuiește pe cărți, filme, muzee sau teatre este printre cele mai mici din UE

Preţurile serviciilor culturale (cinematografe, muzee, teatre, librării, grădini zoologice, taxa radio tv) în Uniunea Europeană au crescut, în medie, cu 1,7% pe an în perioada 2010 şi 2018, potrivit datelor Eurostat publicate vineri, în timp ce în România au scăzut ușor.

În trei state membre UE, aceste preţuri au scăzut, iar cele mai mari reduceri au fost înregistrate în România (minus 1,5% pe an în medie).

Când vine vorba de procentul din cheltuielile de consum pe care gospodăriile din Uniunea Europeană îl alocă pentru produse şi servicii culturale, în anul 2015 (ultimul an pentru care sunt disponibile date) acesta a fost de aproape 3%. Pe primul loc este Suedia, unde ponderea produselor şi serviciilor culturale în cheltuielile de consum ale gospodăriilor a fost de 5%, în timp ce la polul opus sunt gospodăriile din Bulgaria (1,6%), Cipru (1,7%) şi România (1,8%).

Între anii 2010 şi 2018, preţul ziarelor şi periodicelor în Uniunea Europeană a crescut cu 34%, iar în cazul cărţilor s-a majorat cu 9%, în condiţiile în care, pe ansamblu, preţurile în UE au crescut cu 12%. Preţul echipamentelor de procesare a informaţiei în UE a scăzut cu 41% în aceeaşi perioadă, în timp ce preţul pentru echipamentele de receptare, înregistrare şi reproducere de sunet şi imagine a scăzut cu 38%.

Între 2010 şi 2018, preţul ziarelor şi periodicelor a crescut în fiecare ţară membră UE, cu excepţia Ciprului. Cele mai mari creşteri de preţ s-au înregistrat în Malta şi Lituania, cu scumpiri medii pe an de 8,2% respectiv 6,9%, în timp ce în Cipru preţurile au scăzut în medie cu 0,6% pe an.