Explozie de culoare în centrul Bucureștiului
Anul acesta participanții au sărbătorit 7 ani de la primul eveniment „The Color Run” în România.
În cele 37 de evenimente organizate, peste 150.000 de participanți au luat parte la cea mai colorată cursă de alergare.
Cursa de 5 kilometri a ajuns până în 2018, în 6 orașe din România - București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Mamaia și Oradea și a colorat participanți de toate vârstele.
Cunoscută și sub denumirea „Happiest 5k on the Planet”, „The Color Run” este o cursă euforică în culori, care celebrează sănătatea, bucuria și originalitatea.
Cursa este inspirată de festivalul hindus din Holi, iar participanții trebuie să respecte două reguli simple, să înceapă cursa în haine albe și să fie colorați la finish.
Evenimentul „The Color Run” a debutat în anul 2011, în Statele Unite ale Americii, și în 2014, în România.
Doar în anul 2015, peste 5 milioane de alergători au luat startul în 225 de evenimente, din peste 50 de țări.
Festivalul are loc în America de Nord, America de Sud, Europa, Asia, Noua Zeelandă, Australia, Africa, Qatar și Emiratele Arabe Unite.
Evenimentul nu are câștigători sau premii, însă alergătorii sunt vopsiți cu pulbere colorată, făcută din amidon de porumb de uz alimentar.
Distracția continuă și după încheierea cursei, în zona de eveniment toată lumea aruncând pudră colorată în aer, într-o explozie de culoare și combinații de culori intense.
Evenimentul sprijină o serie de cauze sociale, distribuind o parte din taxele de participare către acestea.
Cauza oficială a evenimentului de anul acesta este „Hope and Homes for Children”.
De 22 de ani, asociația derulează programe pentru susținerea copiilor vulnerabili. Până în acest moment, peste 60.000 de copii au fost ținuți departe de orfelinate.
Conceptul anului 2021 este „The Color Run Make Magic”, participanții fiind purtați de magie prin tone de pudră colorată.
Participarea la evenimentele din 2021 se face cu respectarea măsurilor pandemice din data fiecărui eveniment.