Actualizare sâmbătă, 8 iunie
Anchetatorii continuă sâmbătă cercetarea la faţa locului și sunt așteptați și specialiştii INSEMEX (Institutul Național de Cercetare pentru Securitatea Mineră și Protecție Antiexplozivă). Audierea personalului şi a clienţilor a început încă de vineri şi va continua şi în zilele următoare, scrie News.ro.
Valeriu-Iulian Chihaia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a declarat pentru agenția de presă că cercetarea e amplă - aria de cercetat e mare, la fel și numărul probelor care trebuie ridicate.
Sâmbătă dimineață trei pacienţi erau internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Spiridon din Iaşi. Doi dintre ei erau - conform informațiilor de la Ispectoratul Județean de Urgență Botoșani - intubaţi, unul cu stare generală staţionară şi unul cu stare generală gravă, instabil.
Alte două persoane erau la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca), în stare gravă - le sunt afectate căile respiratorii.
Două victime, scrie news.ro, au fost internate, la cerere, la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani. Pacienţii au stare generală bună, iar evoluţia este favorabilă.
Opt oameni au fost externaţi, până acum, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani.
Cincisprezece persoane au fost rănite în urma exploziei produse, vineri, la un magazin Dedeman din Botoşani.
Actualizare - 15 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primiri Urgenţe. Echipajele au căutat persoane eventual surprinse în interior, fără a identifica noi victime.
Actualizare - Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului General de Aviaţie (IGAv), în urma exploziei de la Botoşani, 3 victime au fost transportate la Iaşi, la spitalul de urgență Sf. (2 cu elicopterul Black Hawk şi una pe cale terestră), 2 victime au fost transportate la Bucureşti, la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca (cu avionul), 2 victime au rămas în UPU Botoşani la spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, pentru supraveghere (la cerere), iar 8 pacienţi au fost externaţi.
Actualizare 13:30 - Compania Dedeman precizează vineri într-un comunicat de presă că „în momentul exploziei, o firmă externă autorizată desfășura lucrări la sistemul de alimentare cu gaz al magazinului. Autoritățile investighează circumstanțele în care aceste lucrări ar putea fi asociate cu producerea exploziei”.
Dedeman spune că avea toate autorizațiile și avizele necesare din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență. „Funcționarea corectă a instalațiilor de protecție la incendiu a contribuit la limitarea proporțiilor acestui incident”.
Your browser doesn’t support HTML5
„Astăzi, 7 iunie 2024, în jurul orei 10:30, în incinta magazinului Dedeman Botoșani, a avut loc o explozie urmată de un incendiu. În urma acestui incident regretabil, au rezultat persoane rănite, care au fost imediat transportate la spital. Restul persoanelor prezente în magazin în acel moment, clienți și angajați, au fost evacuați în siguranță, iar intervenția rapidă a echipelor de intervenție a permis stingerea incendiului într-un interval scurt de timp”, se arată în comunicatul Dedeman.
Actualizare 12:45
DSU anunță că Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat. În urma misiunilor de căutare, salvatorii nu au identificat alte persoane în afară de cele 13 care au fost rănite.
Actualizare 12:17
Ministerul Sănătății precizează că 4 dintre cele 13 victime sunt în stare gravă, iar doi dintre pacienți sunt intubați.
„Pacienții prezintă arsuri de diferite grade într-o proporție de 10-15%, localizate în partea superioară a corpului.
Doi dintre pacienții aflați în stare gravă vor fi transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Spiridon din Iași, iar doi la Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca), pe cale aeriană, transportul fiind asigurat de DSU.
Imediat după producerea incidentului, Ministrul Sănătății împreună cu Centrul Operativ pentru Situații de Urgență au luat legătura cu UPU Botoșani, Serviciul de Ambulanță Botoșani, precum și cu Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca) și Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Spiridon, pentru asigurarea cât mai rapidă a asistenței medicale pentru pacienții răniți”, transmite Ministerul Sănătății.
Actualizare 12:09
ISU Botoșani spune că una din cele 13 victime a mers singură la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Botoșani.
„În urmă evenimentului produs în municipiul Botoșani, au rezultat 13 victime, 12 dintre acestea salvate de pompieri. Una dintre persoanele afectate s-a prezentat singură la Unitatea de Primiri Urgențe. Un bărbat intubat, ventilat mecanic, a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat la spital. Căutările continuă în interiorul centrului comercial”, precizează ISU.
„Centrul comercial deţine autorizaţie de securitate la incendiu”, au transmis oficialii IGSU.
Actualizare 12:01
ISU Botoşani anunţă că victimele din incident sunt zece bărbaţi şi trei femei, cu vârste cuprinse între 32 şi 63 de ani.
„Este vorba de 13 victime, 12 salvate de echipajele de pompieri, una s-a prezentat singură în UPU SMURD. Un bărbat a fost intubat, ventilat mecanic. A fost preluat de elicopterul SMURD şi transportat la un spital de arşi din ţară”, a transmis ISU Botoşani.
Actualizare 11:53
Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat, la Antena 3, că zece oameni dintre cei 12 răniți sunt angajați ai magazinului. În total, la ora incendiului se aflau 110 de persoane, angajați și clienți, iar cei mai mulți s-au autoevacuat din magazin.
Actualizare 11:38
Purtătorul de cuvânt al Departamentului pentru Situații de Urgență, Bogdan Toma, a spus pentru Europa Liberă că dintre cele douăsprezece victime una este în stare mai gravă și a fost intubată. Victima a fost transporată cu elicopterul la Iași.
Actualizare 11:30
Primarul Minicipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a declarat pentru Europa Liberă că numai magazinul Dedeman a fost afectat de explozia urmată de incendiu. „În acest moment sunt întrerupte utilitățile cu energie electrică și gaze naturale. Colegii de la ISU au confirmat că nu mai sunt alte victime în afară de cele 12 persoane rănite cu arsuri de gradul I, II și III. Una dintre victime este transportată în acest moment cu elicopterul”, a spus primarul.
Cosmin Andrei a spus că explozia a avut loc la instalația interioară de gaze naturale. „Acest magazin a fost branșat de puțin timp la extinderea rețelei de gaze naturale care a fost făcută în zonă”, a mai spus primarul.
Actualizare 11:15
Pentru una dintre victime a fost solicitat elicopterul SMURD Black Hawk, anunță autorițățile, citate de news.ro. ”Elicopterul SMURD Black Hawk urmează să decoleze de la Bucureşti spre Botoşani”, a transmis IGSU.
Din primele informații, douăsprezece persoane au fost rănite (arsuri) și primesc îngrijiri medicale. Alte 30 de persoane au ieșit singure din magazin, a anunțat ISU Botoșani.
Pompierii au activat planul roșu, iar întregul complex comercial a fost evacuat. Autoritățile intervin la fața cu mai multe ambulanțe și mașini de pompieri și poliție.
Prefectul Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani aflat la locul exploziei, a declarat pentru Europa Liberă că incendiul a fost stins. „Până la acest moment vorbim de 12 victime, cu diverse arsuri de gradul I, II, III care au fost preluate de serviciul de ambulanță și transportate la Spitalul Județean Botoșani. Toate sunt conștiente”, a spus Sorin Cornilă. Prefectul a spus că situația de la Botoșani este în evaluare.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că explozia a fost urmată de un incendiu.
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a spus la Digi24 că informațiile sunt în dinamică. Secretarul de stat a spus că cei 10 răniți au arsuri și că e posibil ca în urma evaluării medicilor unii dintre ei să fie transferați la spitalele din Iași și București.
„Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la faţa locului, au fost alocate 2 autospeciale de stingere, 1 autospecială transport personal victime multiple, 2 ambulanţe SMURD şi 1 unitate de terapie intensivă mobilă”, anunţă IGSU.
La faţa locului au ajuns 12 echipaje din cadrul Detaşamentului Botoşani, cu patru autospeciale de stingere, trei ambulanţe SMURD şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
„Din primele informaţii, şapte persoane au fost rănite şi primesc îngriji medicale. Alte 30 de persoane au ieşit singure din magazin”, a transmis ISU Botoşani.
Pompierii intervin pentru căutarea altor persoane surprinse in magazin.
Your browser doesn’t support HTML5
Magazinul de bricolaj Dedeman din Botoșani a fost a inaugurat în urmă cu șase ani și este situat la ieşirea din municipiul Botoşani spre Suceava. Investiţia a fost de aproximativ opt milioane de euro, după cum anunțau proprietarii la inaugurare.
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi anunţă, vineri, că traficul este îngreunat pe DN 29 la ieşire din Botoşani spre Suceava pentru a permite intervenţia echipajelor.
Your browser doesn’t support HTML5
„Plan Roşu de Intervenţie în urma unei explozii produse la un magazin de materiale de construcţii de la ieşirea din municipiul Botoşani spre Suceava, pe DN 29. Sectorul de drum este în administrarea municipalităţii botoşănene, însă traficul este îngreunat (pe un sens, alternativ) pentru intervenţia echipajelor ISU/SMURD/Poliţie ”, a transmis DRDP Iaşi.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
Știre în curs de actualizare.