Dovadă, polemicile din Anglia legate de atașamentele militant marxiste ale gânditorului social Ralph Miliband (1924–1994), împărtășite mai apoi de fiul său Ed, liderul laburist în perioada 2010-2015: „How proud Ralph would have been to hear him responding the other day to a man in the street who asked when he was ‘going to bring back socialism’ with the words: ‘That’s what we are doing, sir.’” How proud, indeed. Asemeni istoricului Isaac Deutscher, profesorul Ralph Miliband a detestat capitalismul liberal și a rămas fidel până la capăt visului socialist. Un vis care, iată, a fost mai apoi preluat de noua generație a familiei Miliband...
Citeam cartea lui David Caute despre Isaac Deutscher (1907–1967) și Isaiah Berlin (1909–1997), apărută la Yale University Press. Asemeni lui Timothy Garton Ash, mă consider și eu ein Berliner, adică un adept al lui Isaiah Berlin. Am fost cândva, în anii ’70, sedus și eu de romantismul (grandios și grandilocvent) al lui Deutscher, de legenda unui Lenin diferit de succesorii săi, în primul rând de Stalin. Am citit cartea despre tânărul Lenin. N-am văzut în Stalin un Napoleon, dar am fost atras de ipoteza hegeliană a Istoriei care înaintează pe latura ei rea. Am început să am dubii în momentul în care am realizat că istoricul britanic de origine din Polonia, un comunist oarecum dezamăgit, dar nu mai puțin un comunist convins, încerca să justifice satrapia stalinistă drept efort reușit de modernizare a unei Rusii înapoiate economic și cultural. Cât privește trilogia despre profetul (înarmat, dezarmat, proscris și, în final, asasinat) Lev Davidovici Troțki, o carte superb scrisă și fundamental eronată, ea nu făcea decât să dovedească eșecul lui Deutscher în a lua măsura catastrofei morale, sociale și politice a totalitarismului comunist.
Dintre eseurile lui Deutscher, cel mai onest rămâne acela despre viața imaginară a lui Vincent Adriano, un ministru din „Polrugaria”. A fost scris în timpul vânătorilor de vrăjitoare din partidele comuniste ale Europei de Est, în anii de dinaintea morții lui Stalin (Rajk, Slánský, Pătrăşcanu). În rest, polemici sterile și pamflete amar-sarcastice împotriva celor bănuiți de „anticomunism visceral”. Nu a fost cruțat nici Orwell. Isaiah Berlin nu putea să suporte ceea ce el considera (corect, după părerea mea) ipocrizia fundamentală a lui Isaac Deutscher. Sir Isaiah and Comrade Isaac, indeed...
Spre sfârșitul vieții, Deutscher intuise că fructul avea, poate, ceva putred chiar în miezul său. S-a ferit însă să tragă concluziile de rigoare, a rămas până la capăt fidel crezului de tinerețe: „If the view were to be taken that all that the Bolsheviks aimed at — socialism — was no more than a fata morgana, that the revolution merely substituted one kind of exploitation and oppression for another, and could not do otherwise, then Trotsky would appear as the high priest of a god that was bound to fail, as Utopia’s servant mortally entangled in his dreams and illusions.”
Când Leszek Kołakowski a rupt cu acea fata morgana, Ralph Miliband a reacționat ulcerat și ultragiat. Nu mai era socialistul Kołakowski, ereticul (tolerabil) al unei religii comune, ci un apostat care trebuia demascat. Eclectismul său asumat fără ambiguități era privit ca o renegare. Nu puteai fi simultan liberal, conservator și socialist, cum încercase Kołakowski să demonstreze că este posibil. Ca pe vremea lui Lenin: „Ideologie burgheză sau proletară, cale de mijloc nu există”.
Pentru Miliband, era inacceptabil să scrii că gândirea lui Marx nu era una inocentă, că exista o genealogie care dusese dinspre Manifestul Comunist către Lenin și Stalin, că acea teleologie seculară, o gnoză apocaliptic-revoluționară, dăduse naștere monstrului leninist. Când a ajuns în Anglia, refugiat din Belgia ocupată de naziști, tânărul Ralph a mers la cimitirul Highgate să aducă un omagiu lui Karl Marx. Este acum înmormântat la câțiva metri de idolul său. Nu e vorba aici de simple polemici scolastice. Ideile lui Ralph Miliband și ale lui Isaac Deutscher au fost visceral anti-liberale. Ambii au disprețuit parlamentarismul burghez și economia de piață. Din păcate, pasiunile utopice, fantasmele redemptive, falsele soteriologii nu dispar...