V. Z., fost ofițer în cadrul Serviciului Român de Informații, a fost găsit vinovat de magistrații de la Judecătoria Sectorului 3 București.
Judecătorii din Capitală au decis că Z. a comis infracțiunea de „negare a holocaustului”, care este prevăzută de OUG 31/2002. Un an și o lună de închisoare cu amânarea pedepsei a primit fostul ofițer SRI.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Potrivit deciziei de condamnare, V.Z. va trebui să respecte și o serie de obligații.
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; -
- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d. să comunice schimbarea locului de muncă; -
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
V. Z. a fost acuzat de procurori că ar fi comis una dintre fapte în data de 28 aprilie 2013. Atunci, a publicat pe un site un articol intitulat „Falsitatea noţiunii de holocaustolog”, în care a negat existența Holocaustului.
De asemenea, pe 11 februarie 2014, inculpatul a publicat un alt material, pe același site, pe care l-a intitulat „Înşelătoria secolului XX” și în care a lansat public alegații similare.
Alexandru Muraru: prima condamnare de acest gen din România
Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel a avut calitatea de parte vătămată în acest dosar, însă nu s-a constituit parte civile pentru a obține daune.
Îți mai recomandăm Cum sunt târâți medicii de familie prin procese. Statul îi dă în judecată pentru 13 lei, chiar dacă pierde 100Alexandru Muraru, Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, susține că decizia Judecătoriei Sector 3 este prima condamnare penală din țara noastră pentru acest tip de faptă.
„Prima condamnare în România pentru negarea Holocaustului este un mesaj foarte puternic al justiției, un îndemn ferm la respectarea legii, este o probă pe care justiția o trece, în sfârșit, după ce numeroase astfel de cazuri, investigate de parchete, s-au finalizat fără rezultat. Este, în același timp, un semnal de alarmă important către instituțiile statului, că fenomenul antisemitismului este prezent și că acesta trebuie combătut cu fermitate, cu toate instrumentele instituționale existente” a declarat Muraru.