Fostul director Unifarm, trimis în judecată. A cerut 760.000 euro mită

Kyrgyzstan -Bishkek - COVID-19 - GENERIC -- Coronavirus prevention - medical surgical masks and hand sanitizer gel for hand 18 March 2020

Adrian Ionel, fostul director al Unifarm a fost trimis în judecată sub control judiciar de procurorii anticorupție pentru că ar fi cerut 760.000 de mii de euro în plină pandemie de coronavirus pentru un contract de livrare a unor combinezoane și măști de protecție.

Unifarm, companie de stat, este unul dintre principalii distribuitori de produse farmaceutice si parafarmaceutice din Romania.

Alături de Adrian Ionel a fost trimisă în judecată și Maria Radu, fostă șefă a serviciului comercial al companiei.

Ionel este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu, complicitate la trafic de influență, instigare la fals intelectual și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.

Maria Lizica Daniela Radu, de abuz în serviciu și fals intelectual.

În rechizitoriul întocmit, procurorii spun că, în contextul declarării de către Organizația Mondială a Sănătății, în data de 30 ianuarie 2020, a stării de urgență pentru sănătatea publică la nivel internațional din cauza infecțiilor cu noul coronavirus, guvernul României a emis o ordonanță de urgență pentru refacerea stocurilor de urgență, printre acestea aflându-se și combinezoanele și măștile de protecție.

Profitând de contextul dramatic și de funcția sa de director al celei mai mari companii de stat în domeniu, Adrian Eugen ar fi cerut 760.000 de euro unui intermediar care reprezenta o firmă privată pentru ca Unifarm să-i atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție. Era vorba de 250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale.

„Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, „cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achizițiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cat și a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură”, spun procurorii DNA.

Documentul a fost semnat de șefa de la comercial, pe care Ionel ar fi determinat-o să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei respective.

În realitate, negocierea s-a făcut între Adrian Ionel și intermediar, la un restaurant din București, unde au fost puse la cale și clauzele contractului și prețul echipamentului de protecție.

Procurorii spun că intermediarul a cerut firmei private 5.810.175 lei, adică 18% din valoarea totală a contractului.

Din această sumă, Ionel ar fi urmat să primească 760.000 de euro.

Pentru că societatea comercială nu i-a dat banii intermediarului, Ionel a reziliat contractul.

Până la rezilierea sa, firma a livrat 1 milion de măști chirurgicale neconforme cu standardele stipulate în contract și 25.920 de combinezoane din totalul echipamentelor menționate în contract, pentru care CN Unifarm SA a achitat suma de 2.380.000 lei, reprezentând doar valoarea măștilor, sumă cu care Unifarm s-a constituit parte civilă în proces.

De asemenea, procurorii au reținut și faptul că Ionel a devenit ilegal director al Unifarm pe 6 iunie 2016.

„În cauză, CN Unifarm SA s-a constituit parte civilă pentru suma de 2.380.000 lei. În cauză, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ce aparțin celor doi inculpați. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză”, se precizează în comunicat.

Intermediarul și doi reprezentanți ai societății comerciale au încheiat cu DNA acorduri de recunoaștere a vinovăției pentru trafic și cumpărare de influență, fiind de acord cu pedepsele stabilite de procurori: 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei și a unor drepturi civile.

Dosarul va fi judecat de Tribunalul București.