Fostul șef al Unifarm, vizat de un al doilea dosar penal privind achiziții în pandemie

Adrian Ionel, fost director general UNIFARM .

Fostul director al Unifarm, Adrian Ionel, a fost pus sub control judiciar într-un al doilea dosar deschis de DNA pe numele său și în care sunt cercetate achizițiile medicale din timpul pandemiei de coronavirus.

El este acuzat că în 15 martie 2020 a încheiat un contract de 4,5 milioane de lei cu o firmă pentru măști chirurgicale și după doar două zile a plătit 3,6 milioane de lei, fără ca firma să fi livrat vreo mască.

În plus, DNA susține că firma respectivă nu avea avizul Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România pentru importul/distribuția „măștilor chirurgicale cu trei pliuri”.

„Inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi produs un prejudiciu companiei naționale pe care o conducea în valoare de 3.599.988 lei, concomitent cu obținerea unui folos material în același cuantum pentru societatea respectivă", potrivit comunicatul de presă al DNA.

Adrian Ionel a mai fost trimis în judecată în luna octombrie într-un alt dosar al DNA în care este acuzat că a cerut mită 760.000 de euro în plină pandemie de coronavirus pentru un contract de livrare a unor combinezoane și măști de protecție.

Unifarm, companie de stat, este unul dintre principalii distribuitori de produse farmaceutice si parafarmaceutice din România.

Alături de Adrian Ionel a fost trimisă în judecată și Maria Radu, fostă șefă a serviciului comercial al companiei.

Ionel este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu, complicitate la trafic de influență, instigare la fals intelectual și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.

Maria Lizica Daniela Radu, de abuz în serviciu și fals intelectual.

În rechizitoriul întocmit, procurorii spun că, în contextul declarării de către Organizația Mondială a Sănătății, în data de 30 ianuarie 2020, a stării de urgență pentru sănătatea publică la nivel internațional din cauza infecțiilor cu noul coronavirus, guvernul României a emis o ordonanță de urgență pentru refacerea stocurilor de urgență, printre acestea aflându-se și combinezoanele și măștile de protecție.

Profitând de contextul dramatic și de funcția sa de director al celei mai mari companii de stat în domeniu, Adrian Eugen ar fi cerut 760.000 de euro unui intermediar care reprezenta o firmă privată pentru ca Unifarm să-i atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție. Era vorba de 250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale.

„Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, „cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achizițiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cat și a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură”, spun procurorii DNA.

Documentul a fost semnat de șefa de la comercial, pe care Ionel ar fi determinat-o să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei respective.

În realitate, negocierea s-a făcut între Adrian Ionel și intermediar, la un restaurant din București, unde au fost puse la cale și clauzele contractului și prețul echipamentului de protecție.

Procurorii spun că intermediarul a cerut firmei private 5.810.175 lei, adică 18% din valoarea totală a contractului.

Din această sumă, Ionel ar fi urmat să primească 760.000 de euro.

Pentru că societatea comercială nu i-a dat banii intermediarului, Ionel a reziliat contractul.

Până la rezilierea sa, firma a livrat 1 milion de măști chirurgicale neconforme cu standardele stipulate în contract și 25.920 de combinezoane din totalul echipamentelor menționate în contract, pentru care CN Unifarm SA a achitat suma de 2.380.000 lei, reprezentând doar valoarea măștilor, sumă cu care Unifarm s-a constituit parte civilă în proces.