Fostul șofer-aghiotant al lui Dragnea, doctorand cu bursă la Facultatea de Filosofie. Drumul de la sport și militărie până la filosofie

În noiembrie 2015, Adrian Mlădinoiu (în spate, cu telefonul) îl aducea pe Liviu Dragnea cu mașina la Înalta Curte, la procesul referendumului (1 an închisoare cu suspendare). Demisionase recent din SPP și își începea cariera cu funcții la stat și afaceri cu familia Dragnea

Adrian Mlădinoiu, fostul aghiotant al lui Liviu Dragnea și actual secretar de stat la SGG, a fost admis ca doctorand la Facultatea de Filosofie a Universității București. Mlădinoiu este omul de încredere al lui Liviu Dragnea, a cărui biografie nu indică nicio legătură cu filosofia.

Informația a fost publicată inițial de Gabriel Liiceanu, într-un articol, pe contributors.ro, în care filosoful deplânge complicitățile la care s-a ajuns între politică și lumea academică.

Adrian Mlădinoiu a fost admis la cursurile doctorale de la Filosofie în luna septembrie a anului trecut, potrivit informațiilor Europei Libere, cu nota zece, cu bursă, adică va primi 1.000 de lei în fiecare lună. Conducătorul de doctorat îi va fi chiar decanul Facultății de Filosofie, Romulus Brâncoveanu, născut în Teleorman.

Surse oficiale de la Facultatea de Filosofie au declarat pentru Europa Liberă că fostul aghiotant și șofer al lui Liviu Dragnea a fost evaluat de o comisie formată din decanul Brâncoveanu, Valentin Mureșan, specialist în etica lui Platon, Aristotel și Kant, Adrian Paul Iliescu, specialist în Wittgenstein și filosofie politică, Gheorghiță Geană, cu o carieră în antroplogie culturală, și Constantin Stoenescu, autor al unor lucrări de epistemologie și filosofia științei. Se pare că teza sa de doctorat va fi în domeniul globalizării, după cum au declarat surse din mediul academic. Comisia care l-a notat cu 10 are specializarea filosofie politică, morală și etică profesională.

Adrian Mlădinoiu, fotografia de pe siteul Guvernului, unde, de când PSD a a venit la putere, este secretar de stat, membru CA al CNAIR, membru în conducerea AAS și, mai nou, doctorand cu bursă al Facultății de Filosofie a Universității București. Câștig anual din aceste activități, 150.350 lei

​Formarea lui Mlădinoiu este exclusiv militară, iar preocupările sale, așa cum sunt declarate în CV, nu au nicio legătură cu filosofia. Este cu atât mai straniu pentru cadrele universitare care au discutat cu Europa Liberă, ce ar fi putut să cuprindă memoriul de activitate științifică a fostului aghiotant al lui Liviu Dragnea și, mai ales, lista cu studiile științifice publicate, care reprezentau condiții la depunerea candidaturii de la Școala doctorală a Universității București.

Pentru doctorat în filosofie îl recomandă...sportul și milităria

Dacă Mlădinoiu are vreo legătură cu filosfia este, cel mai probabil, o preocupare lăuntrică, însă omul a făcut liceu militar-sportiv, a terminat Academia militară de la Sibiu, master la Academia de Poliție, a parcurs cursuri de câte o lună de parașutism și contraterorism sau de opt luni de alpinism, un altul de câteva săptămâni în managementul crizelor, în Austria, potrivit propriului CV, afișat pe pagina Secretariatului General al Guvernului, la rubrica formare și educație.

Omul de încredere al lui Liviu Dragnea din 2012

Mlădinoiu a intrat în SPP în vara lui 2009, însă, până să devină aghiotantul lui Liviu Dragnea, serviciul de protecție și pază l-a ținut la cursuri - de inițiere, de protecție demnitari și de conducere autospeciale. Întâlnirea cu Liviu Dragnea, pe când acesta era ministru al Dezvoltării și vicepremier, i-a schimbat viața. Adrian Mlădinoiu, ofițer SPP de 32 de ani, studiază deja curs de guvernare la Colegiul Național de Apărare. Viața i se schimbă radical. „Obiectivul” Dragnea, așa cum sunt numiți demnitarii pe care îi protejează ofițerii SPP, este nedezlipit de aghiotantul său. Șofer, purtător de valiză sau de palton, între Mlădinoiu și Dragnea se produce o asemenea simbioză încât ofițerul SPP pleacă în Turcia cu Liviu Dragnea, în 2015, fără să raporteze superiorilor. Este momentul în care Victor Ponta se opera la picior la Istanbul imediat după ce DNA i-a deschis dosar penal, în care a fost achitat ulterior de prima instanță. În urma acelei vizite, Ponta a demisionat de la conducerea PSD și câteva luni mai târziu și din Guvern. S-a speculat mult în presă despre acea vizită, inclusiv despre mustrarea ofițerului Mlădinoiu de către conducerea SPP. Neconfirmată oficial, presupusa dispută a coincis cu plecarea lui Mlădinoiu din SPP.

  • Din acest moment, vara lui 2015, Adrian Mlădinoiu nu devine doar umbra lui Dragnea, ci și consilierul său la Camera Deputaților.
  • Îl însoțește ca șofer la termenele de la Înalta Curte în dosarul referendumului, unde Dragnea urma să fie condamnat la un an de închisoare cu suspendare.
  • Devine partenerul de afaceri al fiului lui Liviu Dragnea , Ștefan Valentin, într-o sucursală a fermei de porci Salcia. Este asistent manager al Grand Siloz.SRL, de unde încasează, potrivit declarației de avere din 2017, 48.000 de lei.
  • Deține, alături de fiul lui Liviu Dragnea, 20% dintr-o afacere cu pantofi de lux, cu magazin în centrul Capitalei, unde cea mai ieftină pereche de pantofi exclusiv masculini costă 1.000 de lei, iar cea mai scumpă, peste 5.000 lei.

Aghiotantul devenit demnitar din 2017

Când Liviu Dragnea conduce PSD spre alegerile din 2016, fostul aghiotant devine oficial al statului. În declarația de avere din vara lui 2018 nu mai apare în afacerea cu pantofi și nici ca asistent de manager.

  • Omul este numit secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului în toate Cabinetele PSD. Indemnizație anuală, 72.820 lei.Capătă răspunderi oficiale, astfel că în plin scandal, anul trecut, legat de controversa între PSD și președintele Klaus Iohannis, privind mutarea ambasadei României la Ierusalim, apare o notă oficială din care reiese că Adrian Mlădinoiu este șeful delegației române în Israel care discută despre găsirea unui spațiu la Ierusalim. În zilele următoare, Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea mergeau și ei în vizită în Israel
  • Mlăninoiu este numit în Consiliul de Administrație al CNAIR, compania națională care acordă, inclusiv pentru TelDrum, contracte de construit drumuri.Indemnizație anuală de 31.505 lei, potrivit declarației de avere din 2018.
  • Devine reprezentant al Guvernului în Consiliul de Supraveghere și Îndrumare al Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), unde există 500 de societăți comerciale unde statul este acționar, pe cale să se privatizeze sau să se lichideze. Indemnizație, 31.505 lei anual.
  • Soția, Alexandra, devine subcomisar la Secretariatul general al Ministerului de Interne, omul despre care se spune că o flanchează pe Carmen Dan.