Viața la Sanctuarul Libearty | Urșii care au primit a doua șansă la viață

„Libearty” este cel mai mare proiect dedicat animalelor din Europa. A fost creat în 2005, în urma semnării unui parteneriat public-privat între Asociația Milioane de Prieteni și Primăria din Zărnești, prin care au primit o concesiune de 49 de ani pentru terenul necesar pentru construirea sanctuarului. WAP (World Animal Protection) s-a alăturat acestor eforturi în cadrul proiectului „Salvați Ursul Captiv” - cel mai mare proiect din Europa pentru salvarea, îngrijirea și bunăstarea ursului brun. Până în prezent, peste 130 de urși au fost salvați de la o viață abuzivă.

Managerul Sanctuarului, Florin Ticușan, ne-a prezentat-o pe Brigitte. Ea a fost ursul cu numărul 100 din rezervație, și a sosit când avea doar 4 luni. Era orfană și un grup de prieteni au luat-o cu ei, crezând că este un câine care cerșea de mâncare.

Înaintea pandemiei, peste 30.000 de oameni vizitau sanctuarul în fiecare an. Numărul vizitatorilor s-a redus drastic în 2020, iar de unde înainte străinii erau cei mai mulți vizitatori, acum românii au devenit principalii oaspeți.

După ce a fost inaugurat Sanctuarul în 2005, vizitatorii sau cei care au auzit despre rezervație i-au sunat pe îngrijitori pentru a le spune despre urșii chinuiți în toață țara. Oamenii au reclamat urși de la grădini zoologice, de lângă benzinării, fabrici sau pensiuni, ori ținute de persoane private. În urma intervenției celor de la Libearty, au fost salvați zeci de urși din situații abuzive.

Ursuleții cei mici provin din orașe sau din sălbăticie și au fost găsiți de oameni cu inimi mari, care au știut să sune la Sanctuar pentru a se asigura că animalele vor primi îngrijirea necesară. 
Ursulica Bamse s-a pierdut de mamă și a fost hrănită cu biberonul la Sanctuar. Bruni, cel mai mic locatar al Sanctuarului, a fost găsit în Maramureș singur, pe marginea drumului, rănit și înfometat. Nicole și Puppa au fost găsite singure și deshidratate lângă Biertan.

Urșii pe care cei de la Libearty i-au salvat din captivitate nu mai pot fi reabilitați, ne spune managerul Sanctuarului, Florin Ticușan. Unii au trăit ani, chiar decenii, în condiții oribile, iar trauma rămâne cu ei. Doi dintre urșii din rezervație au fost crescuți, timp de mai bine de un deceniu, pe lângă o fabrică de pâine și doar cu asta au fost hrăniți.

Urșii sunt hrăniți în fiecare zi, și se strâng cu zecile la gard pentru a mânca bunătățile pe care îngrijitorii le aruncă peste gard. Apoi, se retrag în pădure, la umbră. 

Urșii din sălbăticie nu doar că își pierd habitatul în urma defrișărilor și a intrării omului în teritoriul lor, dar sunt afectați și de schimbările climatice. În natură, urșii hibernează câteva săptămâni la rând - când ies din hibernare, au o perioadă lentă de hrănire până își revin. În septembrie-octombrie, încep iarăși să se hrănească intens pentru a se pregăti de iarnă. Unul dintre urșii de la rezervație a intrat anul trecut în hibernare din iunie în august, ceea ce este extrem de neobișnuit. Cel mai probabil, ursul a fost dat peste cap de schimbările climatice.
 

Fondurile de vânătoare nu mai lasă mâncare pentru urși așa cum sunt datoare prin contracte să o facă, iar cultivarea ciupercilor și a fructelor de pădure golește pădurile de mâncare. În perioada în care ies din hibernare, urșii nu mai găsesc suficientă mâncare în pădure pentru a se recupera după somnul îndelungat. Ei se îndreaptă înspre orașe în căutare de mâncare și devin violenți, de foame.

Nimeni nu știe cu siguranță câți urși avem în țară. Numărătoarea se face ochiometric, aproximativ, din spusele asociațiilor de vânătoare. Numerele s-ar putea să nu reflecte realitatea. Până când nu vom avea un recensământ ca la carte, cu microcipare și urmărire, nu vom afla care este situația populației de urși.

Unii urși nu se pot dezobișnui de vechile deprinderi. Unii urși se tem să calce pe iarbă: n-au cunoscut-o niciodată. Unii nu știu să se hrănească: au fost crescuți cu pâine. Unii încă se învârt în suprafețe mici sau fac piruete: nu pot ieși mental din cușca sau arena în care și-au petrecut viața.

La Libearty se află și Muzeul ursuleților de pluș. Fondatoarea Sanctuarului, Cristina Lapis, ne-a povestit despre originea ursulețului „teddy bear”. Președintele american Theodore Roosevelt se afla la o partidă de vânătoare, care organizatorii și-au dorit să fie de succes. Aceștia au legat un pui de urs de un copac, pentru ca Roosevelt să-l poată împușca. Președintele a refuzat. Când s-a aflat în public despre acest lucru, un producător de jucării a făcut un urs de pluș pentru a comemora evenimentul, și l-a numit „Teddy's bear”, după porecla președintelui, Teddy.

În lumea ideală imaginată de cei de la Libearty, niciun urs nu s-ar afla în cușcă. Pentru acest fapt, este nevoie de voință politică pentru a proteja atât oamenii cât și biodiversitatea.

La Sanctuarul Libearty se află și alți locatari, strânși de personal de la oameni care n-au putut avea grijă de aceste animale. 

La Libearty au ajuns și câțiva iepurași pe care familiile adoptive le-au abandonat. Animalele de casă nu sunt doar cadouri de sărbători, ci o responsabilitate de lungă durată care trebuie luată în serios.