În iarna anului 1977, Livia Cherecheș a făcut fotografii ale consecințelor unuia dintre cele mai grave cutremure din Europa modernă. Apoi, diapozitivele istorice color au stat în dulapul ei timp de aproape o jumătate de secol.
Această imagine, a unui bloc de apartamente grav avariat din centrul Bucureștiului, a fost realizată pe 6 martie 1977, la două zile după ce un cutremur a devastat o mare parte din România.
Un soldat român stă lângă Centrul de Calcul al Ministerului Transporturilor din București.
Zeci de mii de clădiri au fost distruse și 1.578 de persoane au murit în România în timpul dezastrului din 1977. Alte peste 100 de persoane au fost ucise în Bulgaria.
Cutremurul a avut epicentrul într-o regiune muntoasă la nord de București, în Vrancea, dar capitala României a fost grav avariată.
Livia Cherecheș, în anii 1980.
Livia Cherecheș a făcut fotografiile din această galerie la două zile după dezastru, apoi, în următorii 45 de ani, le-a arătat rar cuiva. În august 2022, ea a oferit diapozitivele color rare către Azopan, o arhivă foto românească condusă de voluntari.
Edgar Szocs, unul dintre fondatorii Azopan, a postat imaginile pe pagina de Facebook pe 30 august. El spune că imaginile au atins o coardă sensibilă deoarece „cutremurul este încă viu în memoria întregii societăți românești”.
Livia Cherecheș are acum 72 de ani, dar amintirea sa despre cutremur și despre modul în care au fost realizate aceste fotografii rămâne vie.
Avariile de la Palatul Culturii din Ploiești.
În seara zilei de 4 martie 1977, când a avut loc cutremurul, la ora 21:22, Livia Cherecheș se afla în fața televizorului și a observat că „în colțul apartamentului, peretele se despărțea în două”, a povestit ea pentru RFE/RL.
În timp ce seismul era încă în desfășurare, ea s-a grăbit să iasă la balconul de la etajul șase din Drumul Taberei, un cartier din vestul Bucureștiului, și a avut parte de o priveliște suprarealistă.
„Era un fel de lumină ciudată, iar acele blocuri mari se legănau”, spune ea. Pentru o clipă, tânăra s-a așteptat ca viața ei să se termine.
O mulțime de oameni se adună lângă un bloc de apartamente grav avariat în centrul Bucureștiului.
Cherecheș a intrat apoi în acțiune, luând un rucsac pe care îl împachetase pentru o excursie de weekend și scoțând-o pe colega ei extrem de panicată, Adina, din apartament.
„Liftul era deschis în fața noastră, dar nu am lăsat-o să intre în el”, spune Cherecheș. „Doar pentru că știam din experiență că eu eram mai rapidă decât liftul”.
O clădire avariată din București, care a fost ulterior demolată.
Pe stradă, Livia Cherecheș își amintește de mulțimea de oameni care stăteau în cămăși de noapte în întuneric.
„Așa că, imaginați-vă, nu există lumină, nu există electricitate, este liniște. Totul s-a oprit, iar în acel moment ești pierdut. Nu știi dacă întreaga lume a dispărut și trăiești doar tu, sau dacă acest lucru s-a întâmplat doar ție, în zona ta. Noi nu am știut nimic. A fost foarte, foarte ciudat”, spune ea.
Ascultând Radio Europa Liberă la radioul portabil al unui străin, spune ea, oamenii au aflat curând că a fost un cutremur, că au existat morți și că cele mai multe pagube au fost în București.
Muncitori îndepărtează dărâmăturile dintr-o clădire distrusă în centrul Bucureștiului.
Nevoia imediată era să găsești „pe cineva pe care îl cunoșteai, pentru a fi lângă el. Voiai o anumită protecție”, spune Livia Cherecheș.
În timp ce traversau orașul spre casa părinților Adinei, cele două tinere s-au apropiat de Primăria Municipiului București.
„În primărie, era lumină, probabil de la un generator, iar soldații veneau și plecau. Era plină activitate. Am vrut să intru pentru a cere informații, dar nu m-au lăsat să intru”, își amintește ea.
Apoi, după colț, ele au asistat la primele scene de tragedie.
Mulțimile se adună la locul prăbușirii unei clădiri.
„Am văzut cea mai urâtă amintire, pe care am încercat să o uit. Era o clădire veche, înaltă, care ardea. Se prăbușise în totalitate. Erau deja oameni care scoteau cadavrele. Mirosul... era îngrozitor. Și nu exista încă niciun ajutor organizat”, spune ea.
„A fost ceva făcut la fața locului de oameni obișnuiți. Nu știu de către cine. Am văzut doar că scoteau cadavrele de sub dărâmături”, adaugă Livia Cherecheș.
O sinagogă deteriorată, care a fost ulterior demolată.
În mod incredibil, când cele două tinere au ajuns la casa părinților Adinei, rudele se culcaseră la loc. Cherecheș crede că reacția nonșalantă a părinților Adinei ar fi putut fi un exemplu al instinctului de supraviețuire necesar în țările comuniste, unde faptul de a fi observat de autorități poate distruge vieți.
„Cred că [mama Adinei] nu a vrut să fie văzută, nu a vrut să facă scandal. Nu știai niciodată ce comportament este bun, ce este greșit. Era mai bine să nu fie observată”
Portocale de vânzare în vitrina unui magazin. Pe afiș scrie: „Portocale, foarte dulci. 13 lei pe kilogram.”
A doua zi, Livia Cherecheș spune că societatea a fost transformată pentru scurt timp de tragedie.
„Pe stradă, toată lumea era foarte serviabilă și amabilă, așa cum nu mai văzusem niciodată. Oamenii erau gata să te ajute, gata să te consoleze, te întrebau dacă ai nevoie de ceva.”
În dimineața de după cutremur, bunătățile rezervate de obicei celor cu relații bune erau la dispoziția tuturor.
„În acea dimineață, îmi amintesc că negustorii au deschis și au pus pe rafturi lucruri ascunse. Erau rarități la vremea aceea pe care nu le puteai obține, cum ar fi portocale, lămâi, apă minerală. Acum totul era expus. Puteai să cumperi orice”, mai spune ea.
Centrul de calcul al Ministerului Transporturilor, prăbușit.
Pe 6 martie, la două zile după cutremur, prietenul ei s-a întors dintr-o excursie la munte cu aparatul ei de fotografiat.
Abia atunci fotograful amator a putut să se plimbe prin oraș pentru a documenta urmările dezastrului, deși de la distanță. Până atunci, autoritățile blocaseră în întregime multe străzi unde pagubele erau cele mai grave.
Când se uită înapoi la fotografii, Livia Cherecheș spune: „Sinceră să fiu, sunt puțin mândră de mine pentru cât de calmă am fost și cum m-am comportat”.