La începutul anilor ‘70, atunci când fotojurnalistului Tamas Urban i-a venit ideea să documenteze viața din penitenciarul pentru minori de la Aszod (nord-est de Budapesta), nu se aștepta ca cererea să-i fie aprobată.
Nimeni nu mai pătrunsese cu o cameră de fotografiat într-un astfel de loc. Nimic din ce se întâmpla în spatele zidurilor înalte ale penitenciarului de lângă Budapesta nu ar fi corespuns imaginii pe care guvernul comunist al vremii dorea să o proiecteze.
Un băiat ia o pauză de fumat la fabrica penitenciarului pentru minori de la Aszod, 1974.
Ziarul local la care lucra Urban era, evident, al partidului. Tânărul fotograf s-a gândit ca solicitarea sa să fie tratată ca „o cerere oficială de la un membru de partid. Așa că ușile mi s-au deschis și toată lumea a cooperat cu entuziasm”, povestește Urban pentru Europa Liberă.
Viața în dormitoarele de la Aszod.
De-a lungul mai multor luni, Urban a fotografiat tinerii deținuți și s-a apropiat de ei. Majoritatea erau în spatele gratiilor pentru infracțiuni violente.
Norocul s-a terminat după ce Urban a organizat, în penitenciar, o expoziție cu fotografiile pe care le-a făcut acolo.
Un birocrat al Partidului Comunist Maghiar a intervenit după ce o mică mulțime s-a strâns în jurul fotografiilor, „într-un mod care nu permitea opoziție”, își amintește Urban.
Bătaie la penitenciarul Aszod.
Reprezentantul partidului a anunțat că toate fotografiile trebuie date jos și că pozele nu vor părăsi penitenciarul.
„Nu voi uita niciodată acele momente, prima mea expoziție, la care lucrasem câteva luni, toți vizitatorii și jurnaliștii au lăudat-o la deschidere… iar materialul a fost declarat nepotrivit pentru publicare de către minister”, spune fotograful, acum în vârstă de 78 de ani.
„Încă țin minte cum m-am întors acasă cu inima frântă. Am jurat să nu mai calc vreodată în penitenciarul de la Aszod, nici măcar în oraș. M-am încăpățânat.”
Tamas Urban (stânga) la muncă în penitenciaarul Marianosztra din nordul Ungariei, 1987.
Urban nu s-a întors la Aszod, dar, în anii următori, a intrat în multe alte penitenciare.
Și, în timp ce Ungaria își urmărea propriul „gulașcomunism” în urma ororilor staliniste de la începutul regimului, Urban a devenit un fotograf de succes.
În anii ‘80, Urban a fost rugat să fotografieze penitenciarele din Ungaria pentru o serie de cărți despre acest subiect.
Activitate fizică în curtea penitenciarului Sopronkohida, vestul Ungariei, 1985.
Imaginile dinăuntrul închisorilor sunt remarcabile pentru că privesc în spatele inimii de oțel și beton a Ungariei comuniste – dar și în inima cât se poate de umană a bărbaților și băieților deținuți.
1974 - unui băiat de la închisoarea Aszod i se face un tatuaj nou.
Urban s-a folosit de o tehnică psihologică cel puțin curajoasă pentru a ajunge la deținuții pe care voia să-i fotografieze. După ce gardienii erau informați că va veni fotograful, el începea să se plimbe fără să facă nimic.
Vizita familiei la penitenciarul Marianosztra, 1987.
„Știam că deținuții nu m-ar lăsa să-i fotografiez dacă i-aș fi rugat - nu pentru că erau timizi, ci pentru că făceau parte dintr-un sistem în care nu pot refuza mai nimic, niciodată, așa că dacă au posibilitatea să spună nu, asta vor face”, a explicat fotograful.
Într-un final, după ce prizonierii și gardienii erau cu toții confuzi din cauza comportamentului său, cineva mereu se băga în față.
„Deținuții mai curajoși mă chemau să le fac poze”, își amintește Urban. Odată ce deținuții îl rugau să fie fotografiați, spune Urban, „deja îi cucerisem și se aliniau la poze”.
Deținuții iau o pauză de la lucrul pe câmp, 1986.
Tamas Urban a câștigat numeroase premii pentru munca sa. El a început, în ultimii ani, să-și scaneze vechile negative și să le publice în arhiva Fortepan.
Fotograful este un prieten apropiat al fondatorului arhivei, Miklos Tamasi, așa că spune că imaginile sale vor fi „pe mâini bune”.
Un gardian se odihnește cu un Kalașnikov în poală, în timp ce deținuții lucrează, 1986.
Mii de alte fotografii ale lui Urban vor fi publicate curând, multe din anii ‘90, perioadă în care Ungaria s-a confruntat cu criminalitatea și instabilitatea vremurilor, la fel ca toate celelalte state postcomuniste.
Arme confiscate de la deținuții din Marianosztra, 1987.
În 2016, Urban a fost contactat de conducerea penitenciarului de la Aszod, locul în care și-a început cariera de fotograf al penitenciarelor. Angajații descoperiseră un teanc de fotografii respinse cu 40 de ani înainte, sub „piciorul rupt al unui pian”.
Tatuajele unui deținut de la Aszod, 1975.
Descoperirile de la Aszod l-au motivat pe Urban să-și încheie lungul boicot al orașului. Fotograful, deja pensionar pe vremea aceea, s-a întors la penitenciar împreună cu fiul său, Adam Urban, care are aceiași meserie.
„În câteva luni, Adam a ajuns să cunoască și el penitenciarul. Câțiva ani mai târziu, a făcut și el propriile fotografii acolo”, spune Tamas Urban pentru Europa Liberă.
În 2018, tatăl și fiul au organizat o expoziție comună cu fotografiile din Aszod.
Un deținut de la Aszod este învățat să scrie, 1975.
Tamas Urban spune că a ajuns să fie tratat pentru depresie după ce, de-a lungul carierei de fotojurnalist, a fost pus față în față cu tragedia și răul de care sunt capabili oamenii.
Dar a meritat, spune el.
Urban consideră că, fără munca sa, viața din penitenciarele Ungariei comuniste și multe alte aspecte ale vieții de atunci „ar fi invizibile astăzi”.