Un judecător federal din Washington a decis luni, 9 noiembrie, să amendeze statul român cu 1,5 de milioane de dolari pentru că Bucureștiul nu a oferit date complete legate de proprietățile și conturile României din SUA.
Sancțiunea a fost acordată în cadrul unei proceduri judiciare deschise împotriva României de oamenii de afaceri Viorel și Ioan Micula. Cei doi vor să pună sechestru pe bunurile și conturile statului român din Statele Unite pentru a recupera o datorie de 100 de milioane pe care România este obligată să le-o achite.
Începutul disputei
Confruntarea legală dintre cele două părți a început în 2005, când frații Micula, în calitate de proprietari ai European Drinks, au dat statul român în judecată la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID).
Cei doi au susținut că European Drinks a avut de suferit financiar după ce statul român a eliminat facilitățile fiscale acordate unor companii din zone defavorizate. Frații Micula s-au folosit de cetățenia suedeză pe care o au, pretinzând că investițiile lor din România trebuie privite ca investiții suedeze.
Îți mai recomandăm Milionarii Micula și Păunescu, proprietari în blocul construit de Dumitru Dragomir pe un teren furat de o rețea de falsificatoriDin 2003, între România și Suedia exista un acord de garantare a investițiilor reciproce în celălalt stat. În baza acestui acord, frații Micula au cerut ca România să le acorde despăgubiri pentru pierderile European Drinks ca urmare a eliminării facilităților fiscale destinate zonelor defavorizate.
În 2013, tribunalul ICSID a dat câștig de cauză fraților Micula și le-a acordat despăgubiri de aproape 85 de milioane de dolari. După șase ani, în 2019, un tribunal federal din Columbia, Washington, și-a asumat să pună decizia ICSID în aplicare, după ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis anterior că hotărârea ICSID nu poate fi aplicată.
Tribunalul federal din Washington a mai decis că valoarea despăgubirilor stabilite în 2013 să fie recalculată în 2019 la suma de 356 milioane de dolari.
Ultima sută de milioane
Din această sumă, statul român mai are de plată o sută de milioane de dolari.
Informațiile despre proprietățile și conturile României din SUA au fost solicitate judecătorilor din Washington de avocații fraților Micula. Aceștia au aprobarea judecătorului de caz să pună sechestru pe bunurile României în SUA în contul unei datoriei de 100 de milioane de dolari.
„Răspunsurile României nu sunt complete în aspecte cheie, cum ar fi cele despre identificarea informațiilor contului bancar și a activelor deținute în Statele Unite”, a consemnat judecătorul federal, citat de Law360, în decizia de sancționare cu amendă de 1,5 milioane de dolari.
Frank Vasquez Jr., consilier al lui Ioan Micula și al companiilor sale, a declarat pentru Law360 că din noiembrie 2020 s-a stabilit amenzi săptămânale în cazul în care România nu răspunde să achite întreagă despăgubire de 356 de milioane de dolari, sumă din care a mai rămas de plată o sută de milioane de dolari.
Consulatul de la New York ar fi vizat de sechestru
În ceea ce privește proprietățile din Statele Unite ale României, Europa Liberă a aflat că din anul 1977, clădirea Consulatului din New York este proprietatea României. În acest imobil se află și sediul Institutului Cultural Român în Statele Unite.
Îți mai recomandăm Frații Micula trebuie să plătească României 4,5 milioane de euroDespre alte clădiri deținute peste Oceanul Atlantic de statul român nu am primit informații de la Ministerul de Externe. Ar mai putea fi vizată de acțiunea fraților Micula, aprobată de judecătorul federal, și clădirea ambasadei din Washington, dar și câteva locuințe de serviciu.
Până în acest moment, Ministerul de Externe nu a răspuns la solicitarea legată de regimul de proprietate supra clădirilor ambasadei, a consulatului, dar și a altor imobile și locuințe folosite de România pe teritoriul Statelor Unite.
Cazul suedezilor Micula
La finalul anului 2019, Guvernul a decis să plătească suma de 912,5 milioane de lei. Aceasta după ce frații Micula și trei dintre companiile controlate de ei au pus sechestru pe participația de 58,71% din acțiuni a statului român la Conpet Ploiești, operatorul concesionar al sistemului național de conducte de transport al țițeiului și produselor petroliere, precum și pe o parte din deținerea statului la Nuclearelectrica, reprezentând 22,2% din capitalul operatorului centralei Cernavodă.
Între septembrie 2019 și iulie 2020, România a plătit echivalentul a 250 milioane de dolari, în conformitate cu o decizie a autorităților române privind acest caz, potrivit unui document transmis Curții Federale a districtului Columbia din statul Washington, SUA.
Informația despre amenda aplicată statului român a fost publicată de Law360.