Editura Arc a lansat două cărți esențiale pentru a înțelege mecanismele terorismului de stat. În mod surprinzător, una este o nuvelă, Așchia, despre care se spune că l-a îngrozit pe Lenin din cauza perspectivei pe care o dădea instituțiilor represive ale statului totalitar bolșevic aflat la începuturile lui. De altfel, autorul ei, Vladimir Zazubrin a și fost executat în 1937 de NKVD. A doua carte, Procedura, de Aleksei Tepleakov, este un manual de industrie a crimelor împotriva omului, după cum îmi spune istoricul Alexandru Murad-Mironov, lector universitar la Facultatea bucureșteană de istorie, aflat la lansarea celor două volume. Am profitat de lansarea de carte de la Târgul Gaudeamus și am avut o discuție despre banalitatea răului și a birocratizării crimei. În Rusia și în celelalte țări ale fostului lagăr comunist.
Radio Europa Liberă: Domnule Alexandru Murad-Mironov, ce semnificație are apariția unei cărți care vorbește despre evenimente de acum o sută de ani și pe care mulți ar vrea să le uităm?
Alexandru Murad-Mironov: „Cartea lui Aleksei Tepleakov este o recuperare dacă vreți, a lacunelor istoriografice, a instrumentelor de cercetare din anii 1990, cele care ne fac astăzi pe noi, în România, să considerăm că regimul comunist și tortura, instrumentele de represiune mai precis, sunt locale, că ar fi fost inventate aici. Or cartea lui Tepleakov asta ne și spune: că ele au fost demult inventate și nu aici, ne spune, dacă vreți, că au fost înregistrate ca marcă în altă parte, într-un regim mult mai organizat și mai eficient din punct de vedere tehnic. Altfel, regimul comunist din România a preluat din acest punct de vedere atât birocrația, cât și abuzurile; toate consecințele, dacă vreți, ale acestei banalități pe care o prezintă viața omului în sistemul juridic de tip sovietic.”
Radio Europa Liberă: Așadar cărțile acestea pun cumva în parametri istorici crima și banalitatea ei. Dar ce ne mai spun ele acuma, în secolul 21? Mai sunt actuale, mai avem de ce să le citim?
Alexandru Murad-Mironov: „Absolut, este vorba despre o instituție publică până la urmă, o instituție de stat al cărei scop și al cărei rol este acela de a omorî oameni. Este un motiv de meditație în orice perioadă istorică.”
Radio Europa Liberă: Vorbim despre o perioadă în care se industrializase crima...
Alexandru Murad-Mironov: „Absolut, dacă vreți este o industrie a crimei așa cum este prezentată ea în cartea lui Tepleakov. Desigur, în perioada despre care vorbim, adică în anii 1920-1930, încă nu există o planificare. Însă perioada de după aceea, în Marea teroare, există documente care ne arată că era aplicat sistematic un plan de depistare și exterminare a dușmanilor poporului. Acest lucru ne demonstrează, de fapt, cum o instituție poate transforma abuzul în regulă și o face sub acoperirea absolut firească a legii care este interpretată în defavoarea totală a cetățeanului.”
Radio Europa Liberă: Ați observat, există o moștenire, instituțională sau nu, a acestui mod de a gândi?
Alexandru Murad-Mironov: „Greu de spus. În Rusia nu aș putea să vă spun, o pot face cei care sunt mai bine informați în această privință, în ceea ce privește țările europene din acest punct de vedere, slavă Domnului, nu mai există așa ceva. Chiar și în Rusia e greu de imaginat în zilele acestea.Totuși, este semnatară a unor acorduri internaționale. Cum se aplică aceste acorduri ar trebui să-i întrebați pe cei care se ocupă de așa ceva.”
Radio Europa Liberă: Există temeri exprimate mai ales în perioade electorale, dar nu numai ci în funcție de cum decurge lupta pe scena politică, referitoare la posibilitate ca România să alunece din nou către Răsărit și asta înseamnă și către sistemul represiv ale acelei arii geopolitice. Observați așa ceva în comportamentul politicienilor, are această teamă vreo bază reală?
Alexandru Murad-Mironov: „Îmi vine greu să cred așa ceva. Cartea lui Tepleakov prezintă o extremă, nu pot să observ în societatea românească de azi nimic de acest fel sau eu nu văd, nu sesizez. Din fericire, anumite reguli democratice și ale respectării drepturilor omului nu cred că pot fi depășite în cazul țărilor care au o viziune europeană.”
Radio Europa Liberă: Asta și voiam să vă întreb. Concret, care ar fi acele centuri de siguranță pentru a preveni reîntoarcerea la o perioadă a abuzurilor și terorismului de stat?
Alexandru Murad-Mironov: „Legislația. Imposibilitatea abuzului de acest tip, a abuzului oficial, a abuzului poate nu neapărat oficial, poate oficios, dacă vreți. Așa ceva nu văd posibil astăzi. Abuzuri, însă, pe margine pot exista, sunt regretabile și trebuie taxate ca atare. Există o legislație și, până la urmă, există și bunul simț. Nu văd forțe politice în această zonă care ar mai putea să discute despre așa ceva.”
Radio Europa Liberă: Se spune că în domeniul acesta, al instituțiilor de aplicare a legii, există un fel de cultura a violenței. La Amnesty International și la alte organizații pentru apărarea drepturilor omului au fost înregistrate cazuri de torturi și de abuzuri polițienești în țările foste comuniste și în România.
Alexandru Murad-Mironov: ”Cu siguranță există, sigur.”..
Radio Europa Liberă: Sunt o moștenire a mentalității de tip totalitar și discreționar?
Alexandru Murad-Mironov: „Sunt niște excepții, nu există o regulă în acest sens. Sunt niște excepții, sunt niște abuzuri regretabile, ele trebuie observate, trebuie menționate și pedepsite, bineînțeles, atunci când sunt descoperite. Dar nu cred că putem face din asta o regulă suntem din punctul ăsta de vedere la mare distanță acea industrie a răului care a fost teroarea bolșevică.”
Radio Europa Liberă Ce ar trebui să facă sistemul educativ pentru ca tinerii, generația care vine, să înțeleagă foarte bine pericolele la care se expune dacă încalcă anumite tabuuri sociale? Cum ar trebui făcută educația tinerilor pentru a-i feri de aceste pericole?
Alexandru Murad-Mironov: „Imaginați-vă o expoziție cu ordine de condamnare la moarte. Imaginați-vă o expoziție care conține fotografiile ale executaților. Imaginați-vă o expoziție, un fel de horror show, în care, dușmanilor poporului după executarea lor li s-a tăiat capul și a fost trimis organelor superioare de partid. Imaginați-vă toate aceste lucruri șl mă îndoiesc că ar mai fi cineva tentat să o ia în direcția asta.”
Radio Europa Liberă: Din păcate, România pare că a ratat aceste lucruri pentru că, iată! un muzeu al comunismului nu există decât la Sighet, Memorialul victimelor comunismului, în București nu există așa ceva. Deci partea de educativă este cumva ratată...
Alexandru Murad-Mironov: „Eu nu sunt un mare adept al ideii de Muzeu al comunismului, sunt un adept mai degrabă al unui Muzeu al abuzului. Ar trebui să existe un soi de educație în sensul evitării abuzurilor. Acestea nu există, din păcate, numai din perioada comunistă, ci și dinainte și toate lucrurile astea ar trebui prezentate. Au existat abuzuri într-o lume perfect democratică sau quasi-democratică cum era România Mare. Ele au existat și sunt cu atât mai grave pentru că aceea era o lume cu legi pe când în comunism abuzul se poate ascunde oricând în spatele justificării că sistemul nu are o existență legitimă. Într-o lume cu legi abuzurile sunt mult mai grave decât într-un regim totalitar.”